Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 426/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 426/2008
Ședința publică din 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 120/A/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpatul intimat asistat de apărător ales, avocat și partea civilă intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar concluzii scrise.
Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, casarea hotărârilor judecătorești atacate întrucât cele două instanțe au făcut confuzie între viteza de rulare a autoturismului și viteza de impact. Arată că reținerea de către instanță a unei viteze de rulare mai mică de 50 km/ este rezultatul interpretării greșite a concluziilor expertizelor tehnice auto efectuate în cauză. Mai arată că în cursul urmăririi penale s-a efectuat o primă expertiză tehnică care a stabilit că inculpatul a circulat în localitate cu o viteză peste limita legală. Ulterior, s-a efectuat un nou raport de expertiză pentru determinarea vitezei de impact. Astfel că, doi dintre experți au stabilit viteza de impact la 45 km/ iar cel de-al treilea a arătat că, deși viteza de impact a fost de 45 km/, viteza de deplasare a autoturismului până la acționarea frânei a fost de peste 50 km/. Mai arată că într-un alt raport de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că nu se poate stabili cu exactitate viteza de deplasare a autoturismului, doar că inculpatul putea preveni accidentul dacă și-ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de trafic. Învederează instanței faptul că dacă instanțele de fond și apel ar fi coroborat corespunzător concluziile rapoartelor de expertiză ar fi ajuns la concluzia că inculpatul s-a deplasat cu o viteză peste limita legală. Mai arată că în cuprinsul raportului de expertiză s-a arătat și faptul că victima a avut o culpă în producerea accidentului de circulație, dar apreciază că nu se poate înlătura culpa inculpatului. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, condamnarea inculpatului și reținerea și culpei concurente a victimei.
Partea civilă intimată solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice. Arată că nu există nici un dubiu că viteza de deplasare a autoturismului era egală cu viteza de impact, așa cum rezultă din concluziile rapoartelor de expertiză. La pagina 10 din raportul de contraexpertiză, la punctul 4.2 se arată că viteza de deplasare a autoturismului era de 43- 46 km/ iar în răspunsul la obiecțiuni se arată la pct. 31 " viteza de impact a fost egală cu viteza de deplasare a acestuia, de aproximativ 45 km/". Mai arată că raportul de expertiză efectuat de expert, efectuat în faza de urmărire penală, este eronat întocmit deoarece spațiul de frânare luat în calcul nu rezultă din nici o probă de la dosar. Față de ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă să singurul vinovat de producerea accidentului este partea vătămată care a traversat prin loc nepermis și se afla în stare avansată de ebrietate.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului, cu obligarea Parchetului la plata cheltuielilor de judecată.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 156/25.10.2007 a Judecătoriei O, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2 și 4 Cod penal.
În baza art. 346.C.P.P. s-a respins cererea de despăgubiri civile introdusă de partea civilă, Spitalul Județean H-D și Serviciul Județean de Ambulanță H-
S-a constatat calitatea de asigurător a SC ROMÂNEASCĂ SA
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în noaptea de 25.12.2005, inculpatul conducea autoturismul marca 1310 Beak cu număr de înmatriculare -, pe strada - din municipiul O, din direcția de mers S - D, în mașină aflându-se încă trei persoane, respectiv, și.
În apropierea podului de peste râul O, situat în zona intersecției străzilor - și, inculpatul circulând cu lumina farurilor pe faza de întâlnire, a sesizat la un moment dat, prezența pe carosabil a părții vătămate, angajato anterior în traversare de la stânga la dreapta, în sensul de mers al autoturismului condus de inculpat.
S-a reținut că partea vătămată a intrat pe partea carosabilă a șosele prin loc nemarcat, fără să se asigure, iar apoi și-a continuat drumul pe axul șoselei, aflându-se în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,75 gr la mie.
Inculpatul a acționat sistemul de frânare în momentul în care a sesizat prezența pe carosabil a părții vătămate, însă nu a putut-o evita, astfel că a avut loc incidentul în urma căruia partea vătămată a fost preluată pe și proiectată la marginea părții carosabile suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-95 de zile de îngrijiri medicale.
Reținând că inculpatul nu a încălcat vreo normă legală privind circulația pe drumurile publice, iar culpa în producerea evenimentului rutier în care a fost implicat aparține în exclusivitate părții vătămate, care aflată în stare de ebrietate s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure, instanța de fond a apreciat că nu este realizat conținutul infracțiunii prev. de art. 184 al.2,4 cod penal și a dispus pe cale de consecință, achitarea inculpatului pentru temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. rap. la art. 10 lit. d iar C.P.P. sub aspectul laturii civile a respins cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile.
Împotriva sentinței penale 156/2007 a Judecătoriei O au declarat apel în termen și motivat, Parchetul de pe lângă Judecătoria O și partea vătămată și civilă.
În apelul parchetului hotărârea a fost criticată sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 184 al. 2,4 cod penal, susținându-se că are culpă în producerea evenimentului rutier, întrucât nu a respectat prevederile legale privind circulația pe sectorul de drum unde s-a produs accidentul, rulând cu o viteză peste limita legală admisă, respectiv de 57- 58 km/, pe care nu a adaptat-o la condițiile de drum (ploaie, pe timp de noapte).
S-a apreciat că în mod greșit instanța de fond a concluzionat că viteza de impact stabilită de Laboratorul Interjudețean C concordă cu declarațiile pasagerilor autoturismului, iar viteza de deplasare a autoturismului a fost de 44- 45 km/ și nu cea de impact.
În apelul parchetului s-a solicitat ca prin aprecierea obiectivă a probelor administrate în cauză să se constate vinovăția inculpatului și pe cale de consecință să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, obligarea la plata despăgubirilor civile și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Partea vătămată, prin apelul formulat a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 184 al. 2,4, cod penal și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, întrucât se face vinovat de producerea evenimentului rutier soldat cu accidentarea părții vătămate, care a suferit pe lângă leziunile fizice și traume psihice, precum și un prejudiciu material, care justifică obligarea inculpatului la reparare prin acordarea unor despăgubiri bănești.
Prin decizia penală nr. 120/14.04.2008 a Tribunalului Hunedoaras -au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria O și partea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută este corectă, inculpatului neputându-i-se reține în sarcină vreo culpă, întrucât a circulat regulamentar, a circulat cu o viteză legală, iar accidentul s-a produs doar din vina părții civile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara motivat de aceea că inculpatul a avut culpă în comiterea accidentului de circulație întrucât viteza de deplasare era mai mare decât cea legală, instanțele confundând această viteză cu viteza de impact, mai redusă datorită frânării. Prin urmare, inculpatul a avut o viteză de deplasare de 57-58 km/oră, iar cea de impact a fost de 45 km/oră, astfel că este dovedită culpa inculpatului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate, respectiv că inculpatul nu are nici o culpă în comiterea accidentului întrucât a circulat regulamentar, cu o viteză de 45 km/oră, culpa fiind exclusivă a părții civile care a traversat șoseaua prin loc nemarcat, fără să se asigure și având o alcoolemie de 1,75 gr/mie.
Susținerea recurentului cu privire la distincția între viteza de deplasare și cea de impact este nerelevantă în cauză pentru că s-a dovedit că inculpatul a acționat frâna în momentul impactului, deci reducerea vitezei prin frânare s-a realizat după impact, ceea ce nu interesează în cauză. Culpa inculpatului ar fi existat doar dacă această viteză se dovedea a fi fost mai mare anterior coliziunii, ori inclusiv prin expertiza efectuată de Laboratorul Interjudețean C s-a stabilit că aceasta a fost de 45 km/oră.
Față de cele de mai sus și de dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul Parchetului este nefondat și urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 120/A/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
În baza art. 192 alin.3 pr.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4.09.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
2 ex./06.10.2008
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș
