Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 70/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 184 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 70
Ședința publică din 06 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Motan Traian
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul,domiciliat în comuna, jud. S, împotriva deciziei penale nr. 469 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, și avocat ales, pentru partea vătămată intimată, lipsă fiind aceasta și părțile civile intimate Spitalul Județean Sf. cel S și Spitalul Clinic de Urgență
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul inculpatului depune la dosar înscrisuri, respectiv originalul adresei nr. 1742/28.01.2008 eliberată de Primăria Municipiului Câmpulung M ( 18) și două planșe fotografice ( 21).
Nemaifiind cereri prealabile și constatând recursul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei penale atacate și, în consecință, achitarea inculpatei în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât fapta nu există. În susținerea recursului, solicită reanalizarea probatoriului administrat în cauză, precizând că partea vătămată a suferit leziuni datorită unor cauze străine de accident, aspect confirmat de cel puțin patru martori audiați care au susținut că aceasta a căzut la pământ când mașina inculpatului era deja staționată. Mai arată că din actele medicale ale părții vătămate rezultă că aceasta este o persoană în vârstă care suferă de numeroase afecțiuni ce ar face posibilă o cădere accidentală, fapt care se coroborează cu declarațiile martorilor din lucrări. Mai mult decât atât, există o împrejurare esențială și anume prin expertizarea mașinii inculpatului efectuată prin prelevarea urmelor nu s-au evidențiat nicio urmă a victimei. Toate aceste motive conduc la concluzia că nu inculpatul este autorul faptei reținute în sarcina sa, victima căzând după staționarea mașinii, însă imediat după incident, inculpatul a coborât din mașină, a apreciat că el ar fi fost autorul când a văzut victima la pământ și a făcut demersuri pentru aoa juta.
În subsidiar, în situația în care instanța ar reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, solicită să se ia în considerare că incidentul s-a petrecut în perimetrul unei parcări publice semnalizate, aflată în administrarea piețelor și oboarelor din Câmpulung M, aspect dovedit cu adresa depusă la dosar la termenul de astăzi. De asemenea, solicită a se reține și culpa părții vătămate, întrucât aceasta trebuia să se asigure în momentul în care s-a angajat în traversarea parcării, unde inculpatul făcea manevre de marșarier cu o viteză foarte mică. În aceste condiții, latura civilă a cauzei trebuie să fie soluționată proporțional cu culpa comună a părților, solicitând totodată înlăturarea dispoziției privind acordarea despăgubirilor civile periodice către partea civilă.
Avocat, pentru partea vătămată, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea deciziei penale atacate ca fiind legală și temeinică pentru următoarele motive: doar un singur martor, respectiv G, a afirmat că partea vătămată a căzut după staționarea mașinii, acesta fiind în dușmănie cu soțul părții vătămate cu care s-a judecat mai mult timp, ceilalți martori, printre care și, susținând aspecte diferite și anume că aceasta s-ar fi împiedicat sau că nu a văzut dacă a căzut sau a fost lovită de mașina inculpatului. Declarația martorului Gaf ost înlăturată pentru motive obiective și anume pentru că existau dubii în afirmațiile acestuia și pentru faptul că se afla la o distanță destul de apreciabilă de locul desfășurării evenimentului. Față de acestea, la dosar ( 201) se află declarația martorului care a susținut că partea vătămată a fost lovită de mașina inculpatului, având o poziție certă și trebuie avută în vedere. Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut și a semnat procesul-verbal de cercetare la fața locului în care se specifică faptul că parcarea nu este amenajată. Mai arată că nu este de acord cu planșele fotografice depuse la dosar de apărătorul inculpatului.
În subsidiar, solicită a se avea în vedere faptul că, așa cum rezultă din adresa depusă la dosar de apărătorul inculpatului, parcarea în care s-a petrecut incidentul este una cu plată, aspect ce nu exclude însă posibilitatea circulării de persoane, astfel încât nu trebuie reținută culpa comună a părților, apreciind că în mod corect s-au apreciat despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul. Totodată, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare conform chitanței depuse la dosar ( 15).
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei penale pronunțate de Tribunalul Suceava ca fiind legală și temeinică, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă vinovăția inculpatului, instanța apreciind în mod corect despăgubirile civile acordate părții civile. Arată că din probele aflate la dosar rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit partea vătămată care a suferit leziunile constatate în certificatul medico-legal în care se precizează că acestea sunt rezultatul unei loviri în urma unui accident de circulație.
În replică, apărătorul inculpatului precizează că martorul G este martor din lucrări, astfel încât nu poate fi înlăturată declarația acestuia.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu era nimeni în parcare în momentul parcării mașinii, susținând că a dus partea vătămată la spital pentru că a văzut-o căzută paralel cu mașina, iar dacă aceasta ar fi fost lovită de mașină ar fi trebuit să fie căzută perpendicular cu mașina. Mai precizează că martorii propuși de partea vătămată, respectiv și, audiați în instanță nu se aflau la fața locului în momentul desfășurării evenimentului.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 228/21.06.2007, Judecătoria Câmpulung Moldovenescl -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 6 luni și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească părților civile despăgubiri civile și cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 18.11.2005 inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca 1300 cu numărul de înmatriculare - din comuna în municipiul Câmpulung În momentul în care a ajuns în zona pieței agroalimentare din acest municipiu a încercat că parcheze mașina, sens în care a executat manevra de mers cu spatele, intenționând să o parcheze între cele două tarabe din zonă (unde se comercializau legumele), iar din neatenție a acroșat-o pe partea din spate a mașinii pe partea vătămată, care se afla lângă o cu varză, iar în urma impactului aceasta a căzut, după care s-a ridicat și s-a sprijinit de.
În acel timp, inculpatul a oprit mașina fiind alarmat de persoanele din zonă, a coborât din mașină și s-a deplasat lângă partea vătămată, întrebând-o ce a pățit, după care s-a oferit să o transporte la spital.
În acest sens, inculpatul a transportat-o pe partea vătămată până la domiciliul său după care a dus-o la Spitalul Municipal Câmpulung M de unde partea vătămată a fost trimisă la Spitalul Județean S și apoi la Spitalul Clinic, din B, unde a fost operată și supusă unui tratament de recuperare motorie.
În urma impactului, partea vătămată a suferit o fractură de col femural stâng și a fost operată, fapt ce a necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale.
În fața organelor de anchetă, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, în sensul că s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de mers cu spatele a mașinii și că nu a observat-o pe partea vătămată.
În fața instanței, inculpatul a susținut același lucru, cu precizarea că s-a asigurat cu ajutorul oglinzilor iar în momentul în care a oprit mașina a observat o femeie trecând în spatele mașinii și, în momentul în care a coborât din mașină pentru a închide portbagajul, a văzut-o pe respectiva femeie rezemată de gard, a întrebat-o ce s-a întâmplat, întrucât aceasta "se văieta" și spunea că o doare piciorul, ceea ce l-a determinat să apeleze la un cetățean pe nume să-l ajute să o urce pe partea vătămată în mașina acestuia și apoi a transportat-o până la domiciliul său, după care la Spitalul municipal Câmpulung
Inculpatul a mai precizat că partea vătămată spunea doar că o doare piciorul însă nu a susținut că el ar fi lovit-o cu mașina dar a confirmat că a auzit persoane care i-au spus să nu pornească mașina întrucât este o femeie căzută la pământ.
Potrivit certificatului medico-legal aflat la fila 21 din dosarul tribunalului, "leziunile s-au putut produce prin lovire de către un autoturism, în postura de pieton, urmată de cădere de la același nivel în cadrul unui accident rutier.
Prin decizia penală nr. 469/26.11.2007, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul și a admis apelul declarat de partea vătămată, desființând în parte sentința penală criticată, în sensul că inculpatul apelant a fost obligat să plătească părții vătămate suma de 150 lei lunar cu titlul de despăgubiri civile periodice, începând cu data producerii accidentului, respectiv 18.11.2005 până la încetarea stării de nevoie.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că situația de fapt și încadrarea în drept au fost corect reținute.
Inculpatul însuși a recunoscut că a efectuat la data critică o manevră de mers înapoi cu autoturismul său, însă s-a asigurat în prealabil și că nu a acroșat-o pe partea vătămată, aceasta căzând singură.
Această apărare este infirmată de ansamblul probelor administrate în cauză și de mențiunile cuprinse în certificatul medico-legal nr. 291/A/06.06.2007 al S care atestă că partea vătămată a prezentat la data de 18.11.2005 o fractură de col femural stâng ce a necesitat intervenție chirurgicală și căleziunea s-a produs cel mai probabil în urma unui accident de circulație, prin lovire de către un autovehicul în mișcare, urmată de o cădere pe o suprafață.
Acest din urmă mijloc de probă relevă fără echivoc împrejurarea că impactul dintre autoturismul condus neglijent de către inculpat și partea vătămată a cauzat în mod direct leziunea - fractura de col femural stâng - ce a condus în final la invaliditatea permanentă a acesteia, osteoporoza de la nivelul focarului de fractură fiind consecința acestei fracturi.
În acest context, fapta inculpatului care la data de 18.11.2005, în timp ce conducea un autoturism pe un drum public, datorită modului neglijent în care a efectuat o manevră de mers cu spatele pentru parcare, a lovit-o pe partea vătămată cu partea din spate a autoturismului, aceasta căzând și suferind o fractură de col femural stâng ce a necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale, totodată în urma accidentului partea vătămată rămânând cu o invaliditate permanentă de circa 35%, conform baremului, întrunește, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă - prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o justă aplicare a tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
Elementele favorabile care caracterizează persoana inculpatului au fost avute în vedere în mod corect la stabilirea cuantumului pedepsei care, în raport de toate circumstanțele cauzei este de natură a permite atât realizarea funcțiilor sale, cât și a scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 Cod penal, neimpunându-se redozarea ei.
Apreciind legală și temeinică soluția instanței de fond sub aspectul laturii penale a cauzei, tribunalul a apreciat însă că pe latură civilă prima instanță nu a ținut cont de întregul prejudiciu material suferit de către partea civilă.
Astfel, partea civilă, în urma accidentului provocat din culpa inculpatului, a rămas cu o invaliditate permanentă de circa 35%, conform baremului, așa cum rezultă din concluziile certificatului medico-legal nr. 291/A/06.06.2007 al S (în declarația sa, în fața instanței de fond, prin care s-a constituit parte civilă, partea vătămată a solicitat despăgubirea sa și pentru invaliditatea ce era în curs de constatare).
Având în vedere situația de fapt și încadrarea juridică, în mod corect reținute de către instanța de fond, tribunalul a apreciat că în ceea ce-l privește pe inculpatul sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie - prev. de art. 998 și urm. cod civil (respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul).
În acest context, tribunalul a apreciat că suma de 150 lei lunar, începând cu data producerii accidentului și până la încetarea stării de nevoie a părții civile (la stabilirea acestui cuantum de despăgubiri periodice tribunalul s-a raportat la salariul minim pe economie în sumă de 390 lei) este de natură a compensa invaliditatea permanentă de circa 35% conform baremului cu care aceasta a rămas în urma accidentului, fără a duce la o îmbogățire fără justă cauză.
În final, tribunalul a reținut temeinică soluția dispusă de prima instanță cu privire la celelalte daune materiale și morale acordate părții civile și legala aplicare a dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală și art. 193 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelelgalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că prezumția legală de nevinovăție nu a fost răsturnată. Practic, instanța de fond a uzat de o prezumție pentru a stabili legătura de cauzalitate dintre faptul că inculpatul a efectuat o manevră de parcare cu spatele și împrejurarea că la aproximativ 1 metru în spatele autoturismului era căzută partea vătămată, instanța de apel însușindu-și această explicație.
În concret, martorul arată că a văzut o mașină de culoare roșie care a parcat în zona pieței și, concomitent a trecut prin spate o persoană. Indică faptul că nu poate preciza ce s-a întâmplat dar a văzut partea vătămată căzând. De asemenea, arată că "în momentul în care a căzut, mașina staționa" - declarație aflată la fila 142 din dosarul de fond.
Martorul G declară în fața instanței că a văzut autoturismul condus de inculpat și care a parcat, în momentul următor aprinzându-se luminile roșii ale stopurilor. Declară în continuare că "am văzut cum o persoană a traversat prin spatele mașinii, în timp ce mașina era oprită. - Am văzut cum persoana care traversase în spatele mașinii roșii a căzut la pământ. Apreciez că partea vătămată fie s-a împiedicat, fie a amețit, altfel nu pot explica de ce a căzut întrucât distanța dintre mașina oprită, de culoare roșie, și locul unde a căzut era de circa o J de metru" - declarație aflată la fila 144 din dosarul de fond.
Aceste depoziții aparțin martorilor din lucrări și nu pot fi ignorate sau înlăturate decât în condițiile în care se apreciază că ar exista indicii în privința existenței infracțiunii de mărturie mincinoasă.
La aceste declarații se adaugă cea a martorului, audiat cu ocazia soluționării apelului, aceasta coroborându-se perfect cu cele deja menționate.
De altfel, ceilalți martori audiați în cauză nu au văzut momentul așa-zisului impact, ci doar au observat autoturismul inculpatului, au auzit niște strigăte care solicitau inculpatului să nu mai dea înapoi și au făcut o legătură între cele două elemente, fără ca această conexiune să fie neapărat și cea consumată în realitate.
Din depozițiile martorilor audiați mai rezultă cu certitudine că partea vătămată a fost văzută la pământ la o distanță de aproximativ un metru în spatele mașinii, aspect menit să contrazică încă o dată ideea acroșării acesteia de către autoturismul condus de inculpat, în condițiile în care este cert că manevra s-a efectuat cu o viteză extrem de redusă. Dacă partea vătămată ar fi fost lovită de mașină, aceasta ar fi căzut lângă autoturism sau s-ar fi aflat chiar sub acesta, dacă inculpatul ar fi oprit doar la strigătele celor din jur, așa cum au specificat unii martori.
În sfârșit, chiar dacă nu este obligația inculpatului de a furniza explicații posibile privind căderea părții vătămate în spatele mașinii sale, a solicitat a fi avute în vedere actele medicale care nu atestă doar existența unor leziuni și o stare de sănătate marcată serios de afecțiuni ce pot fi cauza căderii sale.
Toate aceste aspecte combat concluzia existenței vinovăției inculpatului și reprezintă argumente de natură a impune soluția achitării acestuia în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Deoarece în fața instanței de fond s-a solicitat și analizarea unei ipoteze subsidiare, constând în existența unei culpe comune în producerea accidentului, se impune și analiza acestei chestiuni, ambele instanțe ce au soluționat cauza nefăcând vreo referire la aceasta.
În acest sens, a solicitat a se constata că incidentul s-a consumat în incinta unei parcări cu plată din zona pieței agroalimentare, fotografiile judiciare fiind elocvente. Prin urmare, și dacă s-ar face dovada faptului că partea vătămată a suferit leziuni ca urmare a contactului cu autoturismul condus de inculpat, tot s-ar impune analizarea aspectului legat de existența eventualei culpe comune. În acest caz, dacă în privința conducătorului auto ar trebui verificată îndeplinirea obligațiilor legate de necesitatea asigurării și a modului de efectuare a manevrei de parcare, în privința părții vătămate ar trebui discutat aspectul legat de posibilitatea de deplasare în incinta unei parcări auto.
Din această perspectivă, este evident că nu doar conducătorul auto are obligații de prudență și diligență, ci și pietonul care traversează o zonă marcată ca și parcare auto și care este de notorietate în apropierea acelei piețe agroalimentare.
Deși s-a contestat vehement susținerea inculpatului că incidentul s-a produs în incinta unei parcări auto amenajată și semnalizată corespunzător, adresa nr. 1742/2008 eliberată de Primăria mun. Câmpulung M este de natură a tranșa disputa, confirmând apărarea inculpatului. De asemenea, planșele fotografice anexate acestui memoriu se solicită a fi admise ca probe la dosarul cauzei, împreună cu înscrisul deja menționat.
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte legate de obligațiile ce reveneau atât inculpatului, cât și părții vătămate însăși, culpa comună este pe deplin conturată și se impune a fi reținută de instanță în ipoteza în care s-ar demonstra legătura de cauzalitate la care s-a făcut deja referire, cu consecințe corespunzătoare și asupra laturii civile a cauzei.
Motivele de recurs invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 3859pct. 10, 18 Cod procedură penală.
Analizând cauza, Curtea reține că recursul este nefondat.
Din declarațiile martorilor, rezultă că aceștia au văzut cum inculpatul, făcând manevra de mers înapoi cu autoturismul său, a acroșat-o pe partea vătămată care era în piață, aceasta căzând ca urmare a impactului.
Martorii și au ridicat-o pe partea vătămată și au dus-o lângă gard, moment în care a venit inculpatul.
Martorii invocați de inculpat în apărare, G, sunt contradictorii. Astfel, martorul, care se afla în stația, precizează că a văzut o de culoare roșie care a parcat în zona pieței agroalimentare și, concomitent, a trecut prin spatele ei o persoană care a căzut, fără să-și dea seama dacă s-a împiedicat sau s-a lovit. Apoi, în aceeași declarație, susține că în momentul în care a căzut, mașina staționa. Cert este că martorul, pe care l-a recunoscut în sala de judecată, a ridicat-o pe bătrână.
Martorul G, care se afla în proces cu soțul părții vătămate, era la o distanță de circa 10 metri de locul incidentului, în stația pentru a-și alimenta mașina.
Și acest martor precizează că partea vătămată a fost ajutată să se ridice de către martorul. De asemenea, a arătat că a văzut o persoană traversând prin spatele mașinii în timp ce aceasta era oprită. Apreciază că acea persoană fie s-a împiedicat, fie a amețit în momentul când a căzut, distanța dintre partea vătămată și mașină fiind de aproximativ J de metru.
Aprecierile acestor martori, referitor la faptul că mașina inculpatului era oprită în momentul când partea vătămată a căzut, nu pot fi luat în considerare pentru că martorii se aflau în stația și nu la locul incidentului unde se aflau alți martori oculari care au văzut impactul. Nici inculpatul nu a văzut-o pe partea vătămată căzută la pământ pentru că între timp o ajutau să se ridice doi martori.
Declarațiile martorilor și și parte din declarația martorului se coroborează și cu certificatul medico-legal care atestă că leziunea părții vătămate s-a produs cel mai probabil în urma unui accident de circulație, prin lovire de către un autoturism în mișcare urmată de o cădere pe o suprafață.
În consecință, leziunile produse părții vătămate s-au datorat impactului produs de inculpat cu mașina, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
În ce privește reținerea culpei părții vătămate, Curtea reține că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Astfel, s-a susținut că locul incidentului a fost în incinta unei parcări cu plată din piața agroalimentară, iar partea vătămată avea calitatea de pieton și trebuia să fie prudentă și diligentă.
Ori, în cauză, partea vătămată nu avea calitatea de pieton și nu i se poate imputa că nu a circulat corespunzător.
Întrucât motivele de recurs indicate în latura penală sunt nefondate, pe cale de consecință și latura civilă a fost soluționată corect, neexistând motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu.
Față de aceste considerente, Curtea reține că recursul este nefondat și, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 469 din 26.11.2007 a Tribunalului Suceava în dosarul nr- ( nr. 228 din 21.06.2007 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc ), ca nefondat.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare și părții civile suma de 600 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red:
Dact:
Jud. fond:
Jud. apel:
2 ex./29.02.2008
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Motan Traian
