Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 160/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 160
ȘEDINȚA SEPARATĂ ȘI DIN 06.03.2008
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Căliman Carmen JUDECĂTOR 2: Novac Liliana
- -- JUDECĂTOR 3: Pocovnicu Dumitru
- -- judecător
- -- grefier
*************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de- -- procuror
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul V A, împotriva deciziei penale nr.353/A din 17.12.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință separată și nepublică se prezintă recurentul inculpat VAa sistat de avocat ales C-tin, intimatul parte vătămată asistat de avocat ales, intimații părți responsabile civilmente și, lipsă fiind intimații părți civile Spitalul Județean N și Spitalul Clinic de Urgență Sf. I și intimatul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Avocat C-tin pentru recurentul inculpat depune la dosar o copie de pe dispozitivul 125/2008 pentru justifica lipsa la termenul trecut.
Apărătorii recurentului inculpat, intimatului parte vătămată, părțile responsabile civilmente și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat C-tin având cuvântul pentru recurentul inculpat, invocă nelegalitatea sesizării organelor de cercetare penala si implicit a instanței.
Arată că artea p. vătămata - - - este născuta la 27.04.1989, iar la data de 22.08.2005, când a avut loc incidentul cu inculpatul -A, avea vârsta de 16 ani si 4 luni, având capacitate de execuție restrânsă, în conformitate cu prev. art.9 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice.
Conform art.9 alin.2 din același decret, "actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta cu încuviințarea prealabila a părinților sau a tutorelui".
Organul de urmărire penala este sesizat prin plângere, denunț sau se poate sesiza din oficiu.
Art.221(6) cod proc. penala stabilește ca"persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă".
În cauza de față plângerea a fost formulată si depusă la Politia oraș la data de 26.08.2005 de - tatăl părții vătămate situație reținută si în referatul de terminare a urmăririi penale unde se menționează ca "la data de 29.08.2005 a fost înregistrata reclamația numitului ".
Părții vătămate i s-a luat o simpla declarație în care relatează incidentul din 22.08.2005, fără a cere trimiterea în judecata a inculpatului si fără a se constitui parte civilă.
La acea data 26.08.2005 certificatul medico-legal stabilea ca partea vătămata necesita sub 60 zile îngrijiri medicale, deci, în funcție de încadrarea juridica determinată de numărul de zile îngrijiri medicale - art.181 cod penal, plângerea prealabila era obligatorie, ori, în cauza de față partea vătămata - persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă -nu a formulat plângere în condițiile art.222(6) cod proc. penala.
Sesizarea făcuta de nu poate fi considerată ca fiind un denunț - în sensul art.223 cod proc. penala - deoarece, deși persoana care poate face denunțul"nu trebuie sa aibă calitatea de parte vătămata prin infracțiune, sau unsubstitut procesual al acesteia (soț, părinte sau copil), fiindcă sesizarea sa sau a substituților săi, constituie o plângere si nu un denunț"
Organele de urmărire penala nu s-au sesizat din oficiu deoarece, conform art.221(1) teza finala cod proc. penala "când se sesizează din oficiu, încheie un proces verbal în acest sens". Invocă în susținerea concluziilor articolul 228(1) cod procedura penala stabilește în mod clar ca pentru începerea urmăririi penale, "organul de cercetare penala, sesizat in vreunul din modurile prevăzute de art.221 cod proc. penala, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezulta vreuna din cauzele de împiedicare a acțiunii penale prevăzute in art.10, cu excepția celui de la lit."b1"."
Acțiunea penala nu putea fi pusa în mișcare, deoarece nu era îndeplinita condiția ceruta de art.10 lit."f cod proc. penala, respectiv plângerea nu este formulata în condițiile cerute de art.222 al.1 si 6 cod proc. penala.
În aceste condiții nu putea fi întocmit nici rechizitoriul, deoarece organele de urmărire penala nu au fost legal sesizate, iar începerea urmăririi penale nu putea fi dispusă.
Principiul legalității, reglementat de art.2 alin.1 din codul d e proc. penala, impune cerința ca procesul penal sa se desfășoare - atât în cursul urmăririi penale, cat si în cursul judecații - în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege.
Ca o consecința nerespectarea acestui principiu, concretizată în neîndeplinirea ori în îndeplinirea vicioasa a unui act procesual, atrage nulitatea actului respectiv în condițiile art.197 cod proc. Penala, invocând Decizia nr.XXVI/16.04.2007, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite.
Conform art.197(2) cod proc. penala,"dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".
Art. 197(3) cod proc. penala prevede ca"aceasta nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod, poate fi invocata în orice stare a procesului si se ia în considerare chiar din oficiu".
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și restituirea cauzei la parchet, în vederea refacerii urmăririi penale. Totodată invocă nelegalitatea soluționării laturii civile a cauzei deoarece constituirea ca parte civila se poate face în cursul urmăririi penale, precum si în fata instanței de judecata, până la citirea actului de.
Art. 17(1)cod proc. penala prevede ca"acțiunea civila se pornește si se exercita din oficiu când cel vătămat este o persoana lipsita de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă".
Exercitarea din oficiu a acțiunii civile instituie însa pentru organul de urmărire penala, sau pentru instanța de judecata"obligativitatea de a cere persoanei vătămate sa prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale si a daunelor morale, precum si date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite."
Precizează că în cauză nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la modul de constituire ca parte civila a părții vătămate, acesta nu a formulat nici o cerere de constituire ca parte civilă, singura cerere în acest sens a fost depusă de avocat si este anexată la dosarul de urmărire penala (fila 22), fără a fi semnată de partea vătămată, fără data si viza de primire.
Ori, apărătorul nu avea dreptul să formuleze o asemenea cerere, dacă nu exista dovada acordului expres al părții vătămate, așa încât, din punct de vedere legal, nu exista nici o declarație de constituire ca parte civila, atât procurorul, cât si instanțele de judecată - deși aveau obligația legală de a chema minorul parte vătămata si de a-i cere sa justifice pretențiile civile - nu au procedat în acest sens.
Invocă și netemeinicia hotărârii atacate întrucât Tribunalul Neamța motivat succint admiterea apelului, apreciind ca netemeinică individualizarea sancțiunii penale aplicata inculpatului, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art.100 cod penal, deoarece"prima instanța nu a luat în considerare gradul de pericol social concret, relativ ridicat, al faptei, considerat prin prisma numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părtii vătămate si prin specificul leziunii cauzate, respectiv anomalie dento-maxilo-faciala, cu tulburări funcționale si estetice".
Stabilirea sancțiunii penale în raport de un singur element - consecințele medico-legale - fără a avea în vedere si circumstanțele care le-au provocat -dovedite fără nici un echivoc, constituie o eroare de apreciere a probelor administrate în cauza.
Astfel, din declarațiile martorilor, -, aflate la filele 52, 54, 103, singurii care au asistat la întregul incident, rezultă că partea vătămata este cea care a avut inițiativa violențelor, adresându-i inculpatului insulte si injurii si trecând apoi la violente fizice (călcarea cu de fotbal pe picior, împingerea si lovirea cu capul).
instinctuala a inculpatului a fost determinata de aceste acte, riposta concretizându-se într-o singură lovitura de pumn în mandibula părții vătămate.
fizica si verbala a părții vătămate a avut drept consecința o puternică tulburare a inculpatului, fiind incidente dispozițiile art.73 lit."b" cod penal.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, menținerea hotărârii primei instanțe pe ambele laturi ca fiind legală și temeinică.Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat având cuvântul pentru intimatul parte vătămată solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Nulitățile invocate de apărătorul recurentului inculpat nu sunt susținute.
Referitor la motivul prev. de art. 22(6) precizeazăC.P.P. că punctul 6 este clar, rezultând că plângerea poate fi formulată de persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. Acest " poate" din cuprinsul art. 222(6) este excepție de la regulă. Parchetul a fost sesizat cum precizează regula și nu cum prevede excepția.
În ceea ce privește nulitatea invocată, precizează că în art. 197 alin. 2 seC.P.P. precizează instanța competentă respectiv nulitățile care nu pot fi înlăturate în nici un mod, restul fiind nulități relative.
Nulitatea invocată de apărătorul recurentului inculpat nu constituie de fapt o nulitate, nefiind prevăzută de codul d e procedură penală, eventual trebuie dovedită.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei precizează că în încheierea de ședință de la instanța de fond, s-a reținut constituirea ca parte civilă a părții vătămate, deși s-a consemnat greșit valoarea despăgubirilor civile, ulterior rectificându-se.
Pe fondul cauzei, arată că partea vătămată a avut 65-70 zile de îngrijiri medicale, s- încercat o împăcare însă a fost refuzat. Violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate au avut consecințe grave. La fila 109 se află raportul medico- legal al Cabinetului Medical care relevă afecțiunile părții vătămate.
S- arătat de apărătorul recurentului inculpat că a fost provocat, însă din declarațiile martorilor și în principal numitului C-tin rezultă că partea vătămată era căzută la pământ, inculpatul a sărit pe el și l-a lovit în zona feței. Consideră că daunele au fost corect acordate având în vedere suferința părții vătămate, faptul că a pierdut un trimestru de la școală. Invocă și declarația aflată la fila 14 profesorului de la Grupul Sportiv. Dealtfel inculpatul după comiterea acestei fapte mai comis o infracțiune de viol, inculpatul fiind o persoană care persistă în activitatea infracțională.
Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Intimații părți responsabile civilmente și având cuvântul pe rând, se raliază la concluziile apărătorului, precizând că inculpatul și partea vătămată s-au bătut pe teren, partea vătămată l-a călcat pe picior pe inculpat, l-a lovit, iar inculpatul a ripostat, aplicându-i acestuia un pumn, fiind provocat de partea vătămată, aspect relatat de toți copii aflați pe teren. Arată că au încercat să se împace, însă inculpatul solicitat o sumă prea mare. Partea vătămată are din naștere afecțiune la. Totodată arată că a lipsit de la școală o săptămână și joacă fotbal și în prezent.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondate motivelor de nelegalitate invocate de apărătorul recurentului inculpat, sesizarea instanței s- făcut în mod corespunzător, iar constituirea ca parte civilă s-a efectuat corespunzător.
Pe fondul cauzei precizează că, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi fost provocat.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, consideră că despăgubirile civile acordate de instanța de apel sunt prea mari, solicitând menținerea dispozițiilor instanței de fond, sub aspectul daunelor materiale și morale.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, precizează că a fost provocat și că s-a apărat.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.64 din data de 18.01.2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în baza art. 102 Cod penal, s-a aplicat inculpatului minor A, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, măsura educativă a mustrării.
În baza art. 487 alin.2 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru executarea măsurii la data de 24.01.2007, orele 8,30, dată pentru care s-a dispus citarea minorul și a părinților acestuia în camera de consiliu.
În temeiul art.14 și 346 Cod procedură penală, cu art. 998 și următoarele Cod civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, să plătească părții civile, suma de 3370,64 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.
În baza art.313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile Spitalul Județean N suma de 1764 lei daune materiale și părții civile Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I, suma de 64,44 lei, cu titlul de daune materiale, ambele actualizate la data plății în raport cu indicele de inflație.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească statului 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru pronunțarea această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 22.08.2005, partea vătămată și inculpatul au participat la un antrenament pe terenul de fotbal al echipei "Bradul" din orașul, județul Părțile au făcut parte din echipe diferite. La terminarea meciului, părțile și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, după care inculpatul a lovit o singură dată partea vătămată cu pumnul în zona maxilarului.
Urmare loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijire medicală.
Partea vătămată a fost internat mai întâi în Spitalul Județean N, apoi la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " din
Situația de fapt și vinovăția inculpatului a fost reținută ca fiind dovedită cu: plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico-legal nr. 1130/29.08.2005, eliberat de N, foile de observație și declarațiile martorilor:, și, coroborate cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești.
Faptele inculpatului, așa cum au fost reținute și dovedite, au fost apreciate de instanța de fond că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal.
La data săvârșirii infracțiunii inculpatul avea vârsta de 17 ani, astfel că potrivit dispozițiilor art. 99 alin.3 Cod penal răspunde penal. La alegerea sancțiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului minor, prima instanță a motivat că a avut în vedere criteriile prevăzute în art.100 Cod penal, și anume, gradul de pericol social al faptei săvârșite, starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea minorului, condițiile în care a fost scut și în care a trăit și, în general, orice element de natură să caracterizeze persoana sa.
Gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, se arată de prima instanță, rezultă din modul și mijloacele săvârșirii lor,din împrejurările în care au fost săvârșite,din urmările produse sau care se puteau produce, din importanța valorii sociale vătămate (așa cum au fost reținute anterior) și din persoana și conduita inculpatului.
Inculpatul are vârsta de 17 ani, este elev la Liceul Teoretic din orașul, județul N, provine dintr-o familie organizată, respectată în comunitate, este cunoscut ca o persoană liniștită, nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii educative a"mustrării"este suficientă pentru îndreptarea minorului, nefiind necesară aplicarea unei pedepse.
Referitor la acțiunea civilă, prima instanță a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, solicitând tragerea acestuia la răspundere civilă, prin obligarea la plata unor daune materiale și morale.
Analizând temeinicia pretențiilor civile formulate de partea civilă, Judecătoria Piatra Neamț, a constat că prin fapta sa săvârșită cu vinovăție, inculpatul i-a cauzat părții civile un prejudiciu material și moral de cauzarea căruia este răspunzător. S-a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele atragerii răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 și următoarele Cod civil, referitoare la fapta săvârșită cu vinovăție și cauzatoare de prejudiciu.
Alături de inculpat vor răspunde de repararea prejudiciului și părinții acestuia, în baza art. 1000 alin.2 Cod civil.
Ca urmare a loviturii primite de la inculpat, partea vătămată a suferit o anomalie dento-maxilo-facială, constând în poziționarea incorectă a dinților și deformarea maxilarelor, care cauzează tulburări funcționale și estetice. Pentru vindecare, partea vătămată trebuie să urmeze un tratament ortodontic, a cărui durată este de minim trei ani și în care este necesar să respecte scrupulos instrucțiunile terapeutice și să se prezinte cu regularitate la control. Costurile acestui tratament sunt de 3370,64 lei (fila 106 și urm.) și vor fi suportate de inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente.
Pentru suferințele fizice și psihice cauzate părții civile ca urmare a săvârșirii faptei și în timpul celor 65-70 de zile de îngrijire medicală, precum și în perioada necesară tratamentului ortodontic, pentru că partea vătămată a fost nevoită să absenteze de la școală în perioada 20 septembrie-1 decembrie 2005, iar în aceeași perioadă a lipsit și de la antrenamentele echipei de juniori a Clubului Sportiv Școlar Tg. N și pentru stresul inerent purtării acestui proces, instanța de fond a apreciat ca justificată suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.
Cheltuielile de spitalizare a părții vătămate în cele două spitale vor fi suportate în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, se motivează de prima instanță, de inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile responsabile civilmente și, invocând în concluziile orale formulate prin avocat următoarele motive:
Prima instanță nu a făcut o analiză completă a probelor care s-au administrat și, în mod neîntemeiat, nu a reținut în favoarea inculpatului și situația de provocare în care s-a aflat acesta în momentul comiterii faptei. Astfel, în referatul de terminare a urmăririi penale se reține că partea vătămată 1-a călcat cu peste picior, a încercat să-1 lovească cu capul și i-a adresat cuvinte provocatoare.
Aceiași situație de provocare în care s-a aflat inculpatul este confirmată și prin declarațiile martorilor:, și.
În consecință, părțile responsabile civilmente au susținut că se impune reținerea stării de provocare în favoarea inculpatului și achitarea acestuia.
De asemenea, a declarat apel în cauză și partea vătămată, care a invocat următoarele motive scrise și formulate în concluziile orale susținute prin apărător:
Sancțiunea aplicată inculpatului în forma măsurii educative este mult prea blândă în raport cu gravitatea faptei comise și nu este în măsură să asigure realizarea funcției de reeducare, astfel că se impune aplicarea împotriva inculpatului a unei pedepse, chiar cu beneficiul suspendării condiționate.
În latura civilă, partea vătămată a susținut că în mod nefondat prima instanță nu a admis în totalitate acțiunea civilă formulată pentru suma de 20.000 lei, cu titlul de daune morale și suma de 10.000 lei, cu titlul de daune materiale, fiind admise doar în parte daunele civile solicitate împotriva inculpatului. Instanța nu a reținut că, în continuare, se află în tratament medical, urmând a suferi alte intervenții chirurgicale necesare pentru vindecarea sa, astfel că suma daunelor admise prin sentința apelată este prea mică în raport cu prejudiciul moral și material care au fost produse prin fapta inculpatului.
Prin decizia penală nr.358/A din data de 17.12.2007, pronunțată de Tribunalului Neamț, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, s- admis apelul declarat de partea civilă, a fost desființată în parte sentința și judecând în fond, conform dispozițiilor art. 345 și urm. Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului minor A, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, art. 74, 76 alin. 1 lit. d penal, lapedeapsa de 6 ( șase ) luni închisoare.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal și art. 110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an și 6 luni.
În baza art. 83 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 cod civil și art. 1000 alin. 3 Cod civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, să plătească părții civile suma de 5.000 lei daune civile materiale și 15.000 lei, daune civile morale, actualizate la data executării.
Prin aceeași decizie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, au fost respinse ca fiind nefondate apelurile declarat de părțile responsabile civilmente și.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate ca fiind temeinice și legale.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, au fost obligați apelanții și să plătească în favoarea statului, fiecare câte 80 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Analizând motivele de apel formulate de fiecare dintre părți și examinând cauza sub toate aspectele în cadrul efectului devolutiv al apelului, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, se constată ca fiind întemeiate motivele de apel susținute de partea civilă, atât în latura penală, cât și în latura civilă a cauzei, în cadrul dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d Cod procedură penală.
Este netemeinică individualizarea sancțiunii penale aplicate inculpatului în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 100 Cod penal, deoarece prima instanță nu a luat în considerare gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptei, considerat prin prisma numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate și prin specificul leziunii cauzate, respectiv anomalie dento - maxilo - facială cu tulburări funcționale și estetice.
Reținând și împrejurările în care a fost comisă fapta, persoana inculpatului, minor la data săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale și poziția procesuală sinceră a inculpatului, în cadrul criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, Tribunalul a constatat că se impune aplicare unei pedepse inculpatului, care va fi coborâtă sub minimul special prevăzut în textul sancționator al art. 182 Cod penal, în considerarea circumstanțelor atenuante personale care se rețin în favoarea inculpatului, în temeiul art.74 și art.76 alin.1 lit. d Cod penal pentru comportamentul social pozitiv anterior comiterii faptei și diligențele încercate de familia sa pentru repararea în parte a prejudiciului cauzat părții vătămate.
De asemenea, având în vedere situația familială a inculpatului, care oferă posibilități optime de reintegrare socială și de educație corespunzătoare, se poate reține că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executare efectivă, astfel încât, fiind îndeplinite și celelalte cerințe ale art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81, 83 și art. 110 Cod penal.
Nu sunt întemeiate, se susține de Tribunal, motivele părților responsabile civilmente și, prin care a arătat că inculpatul a comis fapta în stare de provocare, deoarece declarațiile martorilor audiați în urmărirea penală, în mod deosebit în cercetarea judecătorească, nu confirmă că partea vătămată a exercitat asupra inculpatului violențe de natură să-i creeze o stare de puternică tulburare sau emoție, în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal.
și injuriile între cei doi au început încă de pe terenul de sport și s-au continuat și după aceea, când se deplasau spre vestiar, astfel încât nu se poate reține existența unui act provocator al părții vătămate, care să fi precedat acțiunea violentă comisă de inculpat.
În latura civilă a cauzei, instanța de apel, a reținut ca fiind întemeiate motivele de apel susținute de partea civilă. Daunele civile materiale au fost stabilite la valoarea de 3370, 64 lei, prin cuantificarea sumelor care rezultă din chitanțele prezentate la dosar (fl.106 și urm.), fiind evident că aceste sume nu pot include toate cheltuielile cu deplasarea și regimul de întreținere a părții vătămate în toată perioada în care acesta a fost supus intervențiilor medicale. Este rezonabil să se rețină că prejudiciul material efectiv suferit de partea vătămată este în valoare de 5.000 lei, în raport cu toate componentele de cheltuieli care au fost necesare pentru vindecarea acestuia.
Referitor la daunele civile, cu titlul de daune morale, se motivează de Tribunal, acestea trebuie stabilite într-un cuantum care să reflecte în mod proporțional suferința fizică și psihică puternică ce a fost cauzată părții vătămate pentru o perioadă lungă de timp, precum și starea de disconfort de natură fizică și estetică, astfel că pentru acoperirea acestui prejudiciu s-a apreciat că daunele morale sunt în valoare de 15.000 lei.
Celelalte dispoziții ale sentinței sub aspectul stabilirii faptei și împrejurărilor în care a fost comisă, a încadrării juridice și a daunelor civile stabilite pentru cheltuielile de spitalizare în dauna celorlalte părți civile intimate sunt legale și temeinice urmând a fi menținute ca atare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru motivele de mai jos.
Partea vătămata este născută la 27.04.1989, iar la data de 22.08.2005, când a avut loc incidentul cu inculpatul -A, avea vârsta de 16 ani si 4 luni, având capacitate de execuție restrânsă, în conformitate cu prevederile art.9 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Conform art.9 alin.2 din același decret," actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta cu încuviințarea prealabilă a părinților sau a tutorelui".
Organul de urmărire penala este sesizat prin plângere, denunț sau se poate sesiza din oficiu.
Art.221 (6) Cod procedură penala stabilește ca" persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civila".
În speță, plângerea a fost formulată și depusă la Poliția orașului la data de 26.08.2005 de, tatăl părții vătămate (fila 5), situație reținută și în referatul de terminare a urmăririi penale, unde se menționează că"la data de 29.08.2005 a fost înregistrată reclamația numitului ".
Părții vătămate i s-a luat o simpla declarație (fila 7), în care relatează incidentul din 22.08.2005, fără a cere trimiterea în judecată a inculpatului și fără a se constitui parte civilă.
Trebuie precizat că la acea dată, 26.08.2005, certificatul medico-legal stabilea că partea vătămată necesita sub 60 zile îngrijiri medicala, deci, în funcție de încadrarea juridică determinată de numărul de zile îngrijiri medicale, art.181 Cod penal, plângerea prealabilă era obligatorie.
În speță, partea vătămata - persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă - nu a formulat plângere în condițiile art.222 (6) Cod procedură penala.
Sesizarea făcută de nu poate fi considerată ca fiind un denunț, în sensul art.223 Cod procedură penală, deoarece, deși persoana care poate face denunțul "nu trebuie să aibă calitatea de parte vătămată prin infracțiune, sau un substitut procesual al acesteia (soț, părinte sau copil), fiindcă sesizarea sa sau a substituților săi, constituie o plângere și nu un denunț".
Organele de urmărire penala nu s-au sesizat din oficiu deoarece, conform art.221 (1) teza finala Cod procedură penală "când se sesizează din oficiu, încheie un proces verbal in acest sens".
Articolul 228 (1) Cod procedură penală stabilește în mod clar că pentru începerea urmăririi penale, "organul de cercetare penala, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art.221 Cod procedură penală, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezulta vreuna din cauzele de împiedicare a acțiunii penale prevăzute in art.10, cu excepția celui de la lit."b/1".
Acțiunea penala nu putea fi pusă în mișcare, deoarece nu era îndeplinită condiția cerută de art.10 lit.f Cod procedură penală, respectiv plângerea nu este formulată în condițiile cerute de art.222 alin.1 și 6 Cod procedură penală.
În aceste condiții, se motivează de recurent, nu putea fi întocmit nici rechizitoriul, deoarece organele de urmărire penala nu au fost legal sesizate, iar începerea urmăririi penale nu putea fi dispusă.
Principiul legalității, reglementat de art.2 codul d e procedură penală, impune cerința ca procesul penal să se desfășoare - atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecații - în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege.
Ca o consecință firească, se arată de recurent, nerespectarea acestui principiu, concretizată în neîndeplinirea ori în îndeplinirea vicioasă a unui act procesual, atrage nulitatea actului respectiv, în condițiile art.197 Cod procedură.
Conform art.197 Cod procedură penală, "dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".
Art.137(3) Cod procedură penală prevede că "această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod, poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu".
În raport de toate aceste aspecte, care conduc la concluzia neechivocă a nelegalității sesizării organelor de urmărire penala și, implicit, a sesizării instanței, n baza art.332(2) Cod procedură penală, s-a solicitat să se dispună restituirea cauzei procurorului, în vederea refacerii urmăririi penale.
Constituirea ca parte civilă se poate face, susține recurentul-inculpat, în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare (art.15 (2) Cod procedură penală.
Art. 17 (1) Cod procedură penală prevede că "acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă".
Exercitarea din oficiu a acțiunii civile instituie însă pentru organul de urmărire penala, sau pentru instanța de judecată "obligativitatea de a cere persoanei vătămate să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite" (art.17(2) Cod procedură penală).
În cauză, se susține de recurent prin apărătorul ales, nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la modul de constituire ca parte civilă a părții vătămate.
Partea vătămată nu a formulat nici o cerere de constituire ca parte civilă.
Singura cerere în acest sens a fost depusă de avocat și este anexată la dosarul de urmărire penala (fila 22), fără a fi semnată de partea vătămata și fără a avea menționată data primirii și viza de primire a cererii.
Apărătorul nu avea dreptul să formuleze o asemenea cerere, dacă nu exista dovada acordului expres al părții vătămate, așa încât, din punct de vedere legal, nu exista nici o declarație de constituire ca parte civila, atât procurorul cât și instanța de judecată, deși aveau obligația legală de a chema minorul - parte vătămată și de a-i cere să justifice pretențiile civile, nu au procedat în acest sens.
Recurentul-inculpat a mai susținut că Tribunalul Neamța motivat succint admiterea apelului, apreciind ca netemeinică individualizarea sancțiunii penale aplicată inculpatului, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art.100 Cod penal, deoarece prima instanța nu a luat in considerare gradul de pericol social concret, relativ ridicat, al faptei, considerat prin prisma numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate și prin specificul leziunii cauzate, respectiv anomalie dento-maxilo-facială, cu tulburări funcționale și estetice.
Stabilirea sancțiunii penale în raport de un singur element - consecințele medico-legale - fără a avea in vedere și circumstanțele care le-au provocat, dovedite fără nici un echivoc, constituie o eroare de apreciere a probelor administrate în cauză.
Astfel, din declarațiile martorilor și Gh. filele 52, 54, 103, singurii care au asistat la întregul incident, rezultă că partea vătămată este cea care a avut inițiativa violentelor, adresându-i inculpatului insulte și injurii și trecând apoi la violențe fizice (călcarea cu de fotbal pe picior, împingerea și lovirea cu capul).
instinctuală a inculpatului a fost determinată de aceste acte, riposta concretizându-se într-o singură lovitură de pumn în mandibula părții vătămate.
fizică și verbală a părții vătămate, se susține de recurent, a avut drept consecință o puternică tulburare a inculpatului, fiind incidente dispozițiile art.73 lit.b Cod penal.
Sub aspectul soluționării laturii civile s-a solicitat menținerea sumelor acordate de prima instanță.
Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
Recurentul-inculpat a susținut prin apărătorul său ales că actul de sesizare al instanței este lovit de nulitatea absolută, deoarece, inițial plângerea prealabilă nu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor procedurale, iar, apoi, vătămarea corporală gravă fiind o infracțiune pentru care acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu, nu există un mod legal de sesizare al organelor de cercetare penală.
În primul rând trebuie observat că din actele medico-legale rezultă că încadrarea juridică inițială a infracțiunii săvârșite de apelantul-inculpat era infracțiunea de vătămare corporală-fl.21 dosar urmărire penală, infracțiune pentru care, în conformitate cu prevederile art.279 alin.1 Cod procedură penală, cu art.181 alin.2 Cod penal, punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate.
Este adevărat că intimata-parte civilă avea la data sesizării organelor de cercetare penală capacitatea de exercițiu restrânsă și că plângerea penală prealabilă trebuia făcută de aceasta cu încuviințarea unuia dintre părinți.
Prima dată s-a adresat organelor de cercetare penală tatăl intimatei-parte civilă - -fl.5 dosar urmărire penală, lucru de altfel explicabil deoarece la acea dată intimata-parte civilă se afla internată în spital, tocmai pentru tratarea leziunilor cauzate ca urmare a violențelor exercitate de apelantul-inculpat.
Însă la data de 02.09.2005 s-a procedat la audierea intimatei - parte civilă -fl.7 dosar urmărire penală.
Examinând declarația acestuia, făcută în termenul prevăzut de art.284 alin.1 Cod procedură penală și coroborând-o cu cererea tatălui său-fl7 se constată că din conținutul acestora rezultă voința părții vătămate, încuviințată de tatăl acestuia, de se efectua cercetări împotriva recurentului-inculpat pentru infracțiunea comisă la data de 22.08.2005 și pentru tragerea la răspundere a acestuia pentru fapta săvârșită, astfel încât sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut cu respectarea dispozițiilor procedurale.
Faptul că inițial s-a adresat organelor de cercetare penală tatăl părții vătămate, iar nu aceasta și plângerea părții vătămate nu a fost încuviințată prin semnarea plângerii părții vătămate, cazul tipic al unei plângeri prealabile făcută de o persoană cu capacitatea de exercițiu restrânsă, este lipsit de relevanță juridică.
Ulterior prin actele medicale efectuate în cauză s-a constatat că încadrarea juridică a infracțiunii comisă de recurentul-inculpat este infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, condiții în care nu mai era necesară formularea unei plângeri penale prealabile.
Dispozițiile procedurale nu reglementează situația în care organele de urmărire penală au fost sesizate, față de încadrarea juridică a infracțiunii din acel moment, în mod legal cu o plângerea penală prealabilă, iar, apoi, încadrarea juridică a infracțiunii nu mai necesită o plângerea penală prealabilă, punerea în mișcare acțiunii penale putându-se face și din oficiu.
Dispozițiile art.286 Cod procedură penală se referă la situația în care într-o cauză în care s-au efectuat acte de cercetare penală, se constată ulterior, că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, condiții în care organul de cercetare penală are obligația de aoc hema pe persoana vătămată și aoî ntreba dacă înțelege să facă plângere, continuarea cercetărilor fiind condiționată de exprimarea voinței persoanei vătămate de a formula plângere penală prealabilă, deoarece punerea în mișcare a acțiunii penale, în astfel de situații, nu se poate face decât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Desigur că sunt aplicabile dispozițiile art.286 Cod procedură penală, doar atunci când la dosarul cauzei nu există plângerea persoanei vătămate care să conțină mențiunile esențiale prevăzute de art.283 Cod procedură penală, pentru că în condițiile în care o asemenea plângere există, în mod logic, nu mai este necesară chemarea persoanei vătămate, deoarece aceasta și-a exprimat voința de a solicita tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, așa explicându-se de ce nici legiuitorul nu a reglementat situația în care inițial urmărirea penală s-a declanșat la plângerea prealabilă și ulterior se constată că punerea în mișcare a acțiunii penale, în raport de noua încadrarea juridică a infracțiunii, se poate face și din oficiu.
S-a invocat de apărătorul apelantului-inculpat că deoarece organul de cercetare penală nu a fost sesizat în mod legal, în cauză ar fi incidente dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală,"dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității"și, în conformitate cu dispozițiile art.332 alin.2 Cod procedură penală, se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
În conformitate cu prevederile art.332 alin.2 Cod procedură penală, "Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător."
Din examinarea acestui text rezultă că poate constitui un motiv de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale și atunci când nu au fost respectate dispozițiile referitoare la sesizarea instanței.
Așa cum este cunoscut, potrivit art.264 alin.1 și art.279 alin.1 Cod procedură penală, actele principale de sesizare ale instanței de judecată sunt rechizitoriul și plângerea penală prealabilă.
Pentru infracțiunea săvârșită de recurentul-inculpat sesizarea instanței trebuie făcută prin rechizitoriul procurorului, așa cum de altfel, s-a și făcut, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art.332 alin.2 Cod procedură penală.
Referitor la nelegala constituire ca parte civilă a intimatei - parte vătămată și nelegala exercitare a acțiunii civile de către aceasta, recurentul-inculpat a susținut, în esență, că partea vătămată nu a formulat o asemenea cerere, cererea de constituire ca partea civilă formulată de apărătorul părții vătămate este nelegală, deoarece nu are acordul expres al părții vătămate, iar în condițiile exercitării din oficiu a acțiunii civile, ca urmare a faptului că partea vătămată avea capacitatea de exercițiu restrânsă, nu respectă dispozițiile procedurale, întrucât nu s-a cerut persoanei vătămate să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale, toate aceste susțineri nu au în vedere actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale în materie.
În conformitate cu prevederile art.174 Cod procedură penală,"inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentate".
Reprezentantul este persoana împuternicită să îndeplinească, în lipsa părții pe care o reprezintă, în numele și interesul exclusiv al acesteia, actele procesuale necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor ei legitime.
Reprezentarea se face în baza unui mandat și în limitele acestuia.
Intimata-parte civilă și-a angajat apărător-fl.23 dosar urmărire penală.
În baza mandatului dat de partea vătămată apărătorul acesteia a formulat cerere de constituire ca parte civilă-fl.22 dosar urmărire penală din care rezultă că partea vătămată înțelege să se constituie parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 RON, din care 10.000 daune materiale și suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale.
Nu se poate susține că apărătorul părții vătămate nu avea dreptul legal de a formula cerere de constituire ca parte civilă în cauză, deoarece, în conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr.51/1995, avocatulapără și reprezentă cu mijloace juridice specifice drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină.
Susținerea că cererea apărătorului angajat al părții vătămate nu are rezoluția de primire și nu poartă data primirii la organul de urmăririi penale, este lipsit de consecințe juridice, angajând, eventual, în condițiile prevăzute de lege, răspunderea disciplinară a celor care reprezentau organele de urmărire penală.
Așa cu este cunoscut, în conformitate cu dispozițiile art.15 alin.2 Cod procedură penală,
"Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare".
Chiar și în condițiile în care s-ar accepta că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, acesta a arătat că se constituie parte civilă și cu ocazia audierii de prima instanță-fl51, moment până la care nu se citise actul de sesizare al instanței, astfel că și în aceste condiții constituirea ca parte civilă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
De altfel, deoarece partea vătămată avea capacitatea de exercițiu restrânsă, potrivit art.17 alin.1 Cod procedură penală, exercitarea acțiunii civile trebuia exercitată din oficiu.
Chiar dacă intimata-parte vătămată nu s-ar fi constituit parte civilă și în condițiile în care organele de urmărire penală și instanța de judecată nu și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute de art.17 alin.2 Cod procedură, deoarece nu ar fi cerut părții vătămate să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei, aceste aspecte ar fi lipsite de consecințe juridice, deoarece partea vătămată avea capacitatea de exercițiu restrânsă și exercitarea acțiunii penale făcându-se din oficiu, în căile de atac instanțele de control judiciar nu au posibilitatea decât să verifice dacă sumele acordate cu titlul de despăgubiri civile, fie cu titlul de daune materiale, fie cu titlul de daune morale, au fost corect cuantificate, iar nu să constate că, constituirea ca parte civilă este nelegală și, drept consecință, să înlăture obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Deoarece inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile și de prima instanță și hotărârea acestei instanțe nu a fost apelată de inculpat, acesta nu poate să critice hotărârile în recurs nici cu privire la modul de sesizare al organelor de urmărire penală și, pe cale de consecință, nici cu privire la legalitatea sesizării instanței și nici cu privire la modalitatea de exercitare a acțiunii civile.
calea de atac a apelului, recurentul-inculpat, potrivit art.385/1 alin.4 Cod procedură penală, nu poate declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
Deoarece instanța de apel a modificat sentința pronunțată de prima instanță doar sub aspectul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită și a cuantumului sumelor acordate cu titlul de despăgubiri civile, recursul recurentului-inculpat nu poate viza decât aceste aspecte.
Nu se poate susține că hotărârea primei instanțe a fost apelată de părinții recurentului-inculpat și în aceste condiții recursul inculpatului ar putea viza și aspectele mai sus arătate cu privire la legala sesizare a organelor de cercetare penală, sesizarea primei instanțe și modul de constituire ca parte civilă, deoarece, la data pronunțării hotărârii de prima instanță recurentul-inculpat avea peste 18 ani, deci avea capacitatea deplină de exercițiu și apelul trebuia declarat de acesta.
Decizia recurată a mai fost criticată și deoarece nu s-a reținut în favoarea recurentului-inculpat circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod procedură penală.
În primul rând se impune a arăta, așa cum se arăta mai sus, că nici prima instanță nu a reținut această circumstanță atenuantă, iar inculpatul nu a atacat cu apel hotărârea primei instanțe, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.385/1 alin.4 Cod procedură penală, inculpatul nu mai poate critica decizia pronunțată de instanța de apel numai cu privire la modificările făcute de instanța de apel hotărârii primei instanțe, adică numai cu privire la pedeapsa aplicată, individualizarea acesteia și cuantumul despăgubirilor civile (sumele cu care s-au majorat despăgubirile cu titlul de daune materiale și, respectiv, daune morale).
Însă, examinând probele administrate în cauză, rezultă, așa cum corect a motivat și instanța de apel, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.73 lit.b Cod procedură penală, așa cum susține recurentul-inculpat.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, Curtea constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal,"La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală."
În raport de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, de împrejurările concrete în care s-a comis, de consecințe deosebite produse asupra intimatei-parte civilă, de persoana inculpatului, care a mai fost cercetat și pentru săvârșirea altor infracțiuni, Curtea constată că instanța de apel a dat dovadă de înțelegere prin aplicarea unei pedepse doar de 6 (șase) luni închisoare și pentru care a dispus și suspendarea condiționată a executării acesteia.
În condițiile în care instanța s-ar orienta la o măsură educativă, în raport de vârsta actuală a recurentului-inculpat și de dispozițiile art.101-103 Cod penal, singura măsură educativă care s-ar putea aplica ar fi"mustrarea".
Ori, în raport de criteriile mai sus arătate, aplicarea unei asemenea măsuri nu ar răspunde scopului pedepsei, prevăzut de art.52 Cod penal, acela de măsură de constrângere și de reeducare a inculpatului, de a forma o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Prin acțiunea violentă a recurentului-inculpat, intimata-parte civilă a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijire medicală, au avut drept consecință anomalii dento-maxilo-facială, cu tulburări funcționale și estetice chiar și în prezent și pentru viitor, fiind necesară spitalizarea acesteia la Spitalul Județean N și apoi la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " din I, cu consecința absentării de la școala în perioada 20.09-01.12.2005.
Față de aceste aspecte și perioada de spitalizare, Curtea constată că sumele acordate cu titlul de despăgubiri civile sunt pe deplin justificate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct.l lit. Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat A împotriva deciziei penale nr.353/A din data de 17.12.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art.193 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească intimatei-părți civile suma de 1000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.sent.
Pronunțat dec.apel -
Red.dec.recurs
El.
24.03./24.03.2008
Președinte:Căliman CarmenJudecători:Căliman Carmen, Novac Liliana, Pocovnicu Dumitru
