Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 522/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.522/
Ședința publică de la 24 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în C,-, împotriva deciziei penale nr.262 din data de 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1044 din data de 8 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182 Cod penal.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2009, fiind consemnate încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțat cauzei la data de 24 septembrie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.
- CURTEA -
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin sentința penală nr.1044/08.10.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, în baza art.182 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2(doi) ani și 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 83 alin.1 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an si 2 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1200/25.05.2005 a Judecătoriei Constanța si dispus executarea acesteia alăturat cu pedeapsa de 2 (doi) ani și 6(șase) luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de3 (trei) ani și 8(opt) luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a 2-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 182 alin.1 și 2 Cod penal, art.74 alin.1 lit. a și art. 76 alin.1 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1(unu) an și 10(zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani și 10 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a 2-a și b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Au fost respinse pretențiile civile formulate de partea civilă.
În baza art.193 alin.1 și 4 Cod de procedură penală, au fost obligați inculpații la plata a câte 450 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.
În baza art.191 alin. 2 Cod de procedură penală, au fost obligați inculpații la plata sumei de 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 10/11.09.2005, partea vătămată s-a deplasat la discoteca "" din Stațiunea, unde le-a cunoscut pe martorele, și.
În jurul orelor 3,00, partea vătămată, împreună cu martorele au părăsit localul și s-au îndreptat către o stație de taxi.
Ajungând în zona de din, cei patru i-au întâlnit pe inculpații și, împreună cu martorii, și.
Între partea vătămată și inculpați a avut loc un schimb de replici care a degenerat într-un conflict. Deoarece inculpații au început să-i aplice părții vătămate lovituri, acesta, pentru a se apăra, a scos un spray lacrimogen pe care l-a pulverizat în direcția inculpaților.
Efectul nu a fost cel dorit de partea vătămată, deoarece inculpații au continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele, chiar după ce acesta căzuse, moment în care au fost surprinși de organele de poliție.
Ca urmare a agresiunilor exercitate, partea vătămată a suferit mai multe leziuni traumatice, care au necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale și au pus victimei viața în primejdie prin hemoragie, contuzie și dilacerare meningo-cerebrală, victima rămânând și cu infirmitate definitivă, conform raportului de constatare medico-legală nr. 479/LR din 16.12.2005 a
Același act medico-legal a precizat că leziunile produse părții vătămate au pus viața victimei în primejdie, acesta rămânând cu infirmitate permanentă, constând în deficit parenchimatos cerebral și diabet insipid central posttraumatic, necesitând tratament "sine die".
În declarațiile date atât în faza urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut că au aplicat lovituri părții vătămate, dar au motivat că acesta a folosit acel spray lacrimogen pe care l-a pulverizat în direcția lor.
Între inculpați și partea vătămată a avut loc o altercație verbală la care s-au adăugat violențe fizice reciproce, însă raportul de forțe fiind de doi la unul, partea vătămată a scos acel spray și l-a pulverizat în direcția celor doi inculpați. Rezultatul a fost că aceștia au continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele, inculpatul declarând (134) că nu vedea bine pentru că fusese afectat de spray, dar la-a lovit pe partea vătămată, chiar "în disperare", pentru că îl dureau și ochii.
Coinculpatul a arătat în declarația sa(146) că partea vătămată a folosit un spray lacrimogen, că l-a lovit pe acesta, că apucase să cadă și, la sol fiind, striga"aoleu, mor". Nu recunoaște că ar fi lovit partea vătămată, în afară de faptul că l-a împins, însă este contrazis de celelalte mijloace de probă, respectiv declarații martori și parte vătămată.
Astfel, martora (103) a arătat că partea vătămată a văzut că a fost lovit de trei băieți, intre care și inculpații, văzând partea vătămată la sol, plin de sânge și cei trei băieți continuând să îl lovească.
Lovirea părții vătămate de cei doi inculpați a fost observată și de martora (104) care a văzut când, la sol fiind, acei băieți continuau să o lovească pe partea vătămată.
conjugată a celor doi inculpați în lovirea părții vătămate în diferite părți ale corpului, a fost arătată și de martora (105), care a văzut când au avut loc violențe reciproce, partea vătămată fusese lovit cu putere, fiindu-i teamă să intervină în favoarea acestuia.
Și martora, din grupul inculpaților, cu care și fusese la local în acea noapte, a declarat(135) că, după ce a folosit sprayul partea vătămată, inculpatul, pentru a-l imobiliza, l-a lovit pe partea vătămată cu picioarele de două ori, a intervenit și inculpatul pentru a-l apăra pe, victima căzuse, aflându-se la sol.
La toate aceste declarații de martori și cele ale inculpaților se adaugă atât raportul de constatare medico-legală nr. 479/LR din 16.12.2005 a C, cât și celelalte probe administrate în cauză, astfel că cele declarate de inculpatul, în sensul că doar ar fi împins-o pe partea vătămată, au înlăturate, deoarece din ansamblul probelor administrate s-a făcut dovada că acesta l-a lovit efectiv în mai multe rânduri pe victimă.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel cei doi inculpați, precum și partea civilă, criticând-o sub aspectul modului de soluționare a acțiunii penale și acțiunii civile.
Înapelul inculpatuluis-a criticat sentința atacată, în principal, sub motivul că instanța de fond nu a stabilit gradul de contribuție al fiecărui participant la săvârșirea faptei, întrucât deși este incontestabil că partea vătămată a fost victima unei agresiuni, nu se cunoaște modalitatea concreta în care persoanele implicate în altercație au acționat.
De asemenea, a solicitat a se avea în vedere faptul că inculpații au acționat în stare de provocare, partea vătămată fiind cea care a generat incidentul, prin pulverizarea sprayului paralizant și schimbul prealabil de replici cu grupul de agresori.
Înapelul inculpatuluis-a criticat, în principal, modalitatea în care prima instanță a stabilit contribuția și vinovăția fiecărui autor la săvârșirea faptei, iar în subsidiar s-a solicitt reducerea pedepsei aplicate, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală, fiind căsătorit și având un copil minor în întreținere.
Înapelul părții civile, declarat peste termen, s-a solicitat pe latură penală majorarea pedepselor aplicate inculpaților, iar pe latură civilă admiterea acțiunii civile și obligarea inculpaților la plata sumelor de 10000 lei daune materiale, reprezentând costul tratamentului medical, și - lei daune morale, ce reprezintă echivalentul bănesc al suferințelor provocate, urmare a leziunilor cauzate și infirmității permanente produse prin săvârșirea faptei.
Prin decizia penală nr262/04.06.2009 a Tribunalului Constanțas -a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit b Cod pr. Penală, respingerea, ca nefondat, apelului declarat în condițiile art. 365 de către partea civilă împotriva sentinței penale nr.1044/8.10.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, iar în baza art. 379 pct. 1 lit b Cod pr. Penală, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de către inculpații și împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit în mod situația de fapt dedusă judecății și încadrarea juridică a faptei, apreciind în mod corect, pe baza probelor administrate în cauză, că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala gravă, constând în aceea că, în noaptea de 10/11.09.2005, aceștia a lovit-o pe partea vătămată, prin acțiuni conjugate, în zona de din stațiunea din C, în urma loviturilor aplicate victima prezentând mai multe leziuni traumatice, care au necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale și care i-au pus victimei viața în primejdie prin hemoragie, contuzie și dilacerare meningo-cerebrală, fiindu-i cauzată și infirmitate permanentă.
Criticile inculpaților, vizând greșita soluționare a acțiunii civile sunt nefondate, din probele testimoniale rezultând atât faptul că aceștia nu au acționat în stare de provocare, cât și împrejurarea că cei doi au lovit partea vătămată, prin eforturi concertate, care au depășit cu mult necesitatea de a răspunde unui eventual atac, aspect ce rezultă cu certitudine din declarațiile martorilor oculari.
Așa cum în mod corect se reține de către prima instanță, inculpații sunt primii care au început să-i aplice părții vătămate lovituri, fapt pentru care acesta, pentru a se apăra, a scos un spray lacrimogen pe care l-a pulverizat în direcția celor doi agresori.
Atitudinea părții vătămate nu poate fi asimilată unui atac de natura celui prevăzut de art.44 Cod penal, după cum ea nu poate fi asimilată nici circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art.73 lit.b Cod penal, deoarece inculpații nu se pot prevala de propria culpă în declanșarea incidentului, iar aceștia au continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele, chiar după ce acesta căzuse, acțiunea lor fiind întreruptă de intervenția organelor de poliție.
Apărarea inculpaților, în sensul că instanța de fond nu a determinat gradul de contribuție la săvârșirea faptei, nu poate fi reținută, întrucât derularea incidentului a fost observată îndeaproape de martorii oculari, și.
Astfel, martora a arătat că partea vătămată a fost lovita de trei băieți, între care și inculpații, văzând că aceasta deși era căzută la sol, plină de sânge, era lovită în continuare de grupul de agresori.
Acestă depoziție se coroborează cu declarația martorei, care a văzut când inculpatii continuau să o lovească pe partea vătămată, deși aceasta se afla căzută la sol.
conjugată a celor doi inculpați, constând în lovirea părții vătămate în diferite părți ale corpului, a fost descrisă și de martora, care a văzut când a avut loc schimbul de violențe reciproce, cu precizarea că partea vătămată fusese lovita cu putere, astfel încât i-a fost teamă să intervină în favoarea acesteia.
În sfârșit, martora, aflată în grupul inculpaților, a declarat că după ce a folosit sprayul inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu picioarele de două ori, după care a intervenit și inculpatul în apărarea acestuia, deși victima căzuse, aflându-se la sol.
Prin urmare, pe baza analizei coroborate a probelor administrate, tribunalul a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât faptele există în materialitatea lor și au fost comise cu intenție de către inculpați, ceea ce justifică întrutotul o soluție de condamnare, potrivit art.345 alin.2 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepselor, s-a apreciat că prima instanță a dat eficiență în mod corect dispozițiilor art.72 Cod penal, astfel că s-a considerat că nu se impune redozarea acestora, nici în sensul reducerii, așa cum s-a solicitat în apelul inculpatului, nici în sensul majorării lor, după cum s-a solicitat în apelul părții civile.
Sub acest aspect, reducerea pedepselor aplicate nu se justifică, întrucât faptele în modalitatea concretă au produs vătămări grave, soldate, printre altele, cu o stare de infirmitate permanentă la adresa victimei, astfel încât ele corespund gradului de pericol social concret și necesității de a răspunde scopului preventiv și educativ impus de art.52 Cod penal.
Pe de altă parte însă, nu se impune majorarea acestor pedepse și nici schimbarea modalității de executare, în ceea ce îl privește pe inculpatul, întrucât, contrar punctului de vedere exprimat în apelul părții civile, în favoarea inculpatului operează circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a Cod penal, reținute prin hotărârea de condamnare.
Referitor la modul de soluționare a acțiunii civile, deși prin fapta produsă i-au fost cauzate părții vătămate puternice suferințe, atât în plan fizic, cât mai ales în plan psihic, datorită infirmității definitive prin deficit parenchimatos cerebral, tribunalul constată criticile formulate ca fiind nefondate.
Astfel, deși a beneficiat de asistentă juridică, ca urmare a angajării unui apărător ales, partea vătămată a arătat în cursul urmăririi penale că își va preciza pretențiile civile în fața instanței de judecata, dar cu toate acestea în cursul judecării cauzei avocatul ales nu a precizat suma cu care partea vătămată se constituie parte civilă împotriva inculpaților.
Având în vedere că potrivit art.15 alin.2 Cod de procedură penală constituirea de parte civilă se face până la citirea actului de sesizare, tribunalul a constatat că pretențiile părții civile nu pot fi satisfăcute în faza de judecată a apelului, deoarece acestea nu au format obiectul judecății cauzei în fond, prin urmare ele nu pot fi acordate cu încălcarea unui grad de jurisdicție.
Așa fiind, pentru repararea oricărui prejudiciu partea civilă beneficiază de o acțiune civilă separată, în afara procesului penal, acțiune ce este scutită de taxa de timbru, în condițiile art.19 alin.1 și art.15 alin.4 din Codul d e procedură penală.
Pentru toate aceste considerente, găsind soluția primei instanțe ca legală și temeinică, atât pe latură civilă, cât și pe latură penală, tribunalul a respins apelurile ca nefondate, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în concluziile dezvoltate oral în fața instanței prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatului în cauză fiind incidente dispozițiile prevăzute de art.44 Cod penal.
În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, urmând a se reține starea de provocare, care a constat în faptul că victima a dat cu spray paralizant, spre inculpat, urmare unui schimb de replici.
Curtea, examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art.3856alin. 1 și 2.C.P.P. constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sub aspect formal, curtea observă că motivul de recurs invocat, respectiv acela că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare ca urmare a neaplicării dispozițiilor art. 44.Cod Penal, sau evaluarea greșită a probelor, având drept consecință neaplicarea dispozițiilor art. 73 lit.b Cod Penal, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct. 18.
C.P.P.În raport de acest caz prevăzut de lege, eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului, hotărârea fiind astfel supusă casării.
Stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.
În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în art. 44 alin. (2) pen. care prevede că se află în această stare de legitima aparare acela care savirseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.
În art. 44 alin. (3) pen. este reglementat "excesul de apărare" sau "excesul justificat", caz frecvent de depășire a limitelor legitimei apărări și asimilat cu legitima apărare, care are ca principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proporționale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.
În sfârșit, legea a ținut seama și de existența altor situații decât cele două menționate anterior, și anume că în cazul depășirii limitelor apărării cauza acestei depășiri este, de cele mai multe ori, datorată împrejurării că cel atacat nu își poate da seama exact de natura atacului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului, așa încât, ținând seama și de condiția psihică în care a acționat, depășirea apărării este oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei depășiri revenind agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportării sale.
În privința circumstanței atenuante a provocării, trebuie reținut că, potrivit art. 73 lit.b Cod Penal, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
În raport de aceste dispoziții legale, condițiile de existență ale provocării privesc: 1.existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate; 2. actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului; 3. sub stăpânirea puternicei tulburării sau emoții infractorul să fi săvârșit infracțiunea; 4. infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
Prin urmare, pentru reținerea acestei circumstanțe trebuiesc dovedite toate cele patru condiții.
Numai pornind de la aceste dispoziții legale și interpretări doctrinare, pe baza probelor administrate, se poate stabili dacă în prezenta cauză inculpatul a acționat în condițiile existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (după caz, art. 44 alin. 2 sau art. 44 alin. 3. pen.) ori în condițiile circumstanței atenuante a provocării.
Or, analiza atentă a ansamblului probator administrat în cauză relevă că activitatea inculpatul nu se circumscrie niciuneia dintre dispozițiile legale sus-menționate.
Astfel, coroborând probele administrate, în mod corect, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că, în noaptea de 10/11.09.2005, inculpații au lovit-o pe partea vătămată, prin acțiuni conjugate, în zona de din stațiunea din C, în urma loviturilor aplicate victima prezentând mai multe leziuni traumatice, care au necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale și care i-au pus victimei viața în primejdie prin hemoragie, contuzie și dilacerare meningo-cerebrală, fiindu-i cauzată și infirmitate permanentă.
Din probele testimoniale rezultă atât faptul că aceștia nu au acționat în stare de provocare, cât și împrejurarea că cei doi au lovit partea vătămată, prin eforturi concertate, care au depășit cu mult necesitatea de a răspunde unui eventual atac, aspect ce rezultă cu certitudine din declarațiile martorilor oculari.
Așa cum în mod corect se reține de către ambele instanțe, inculpații sunt primii care au început să-i aplice părții vătămate lovituri, fapt pentru care acesta, pentru a se apăra, a scos un spray lacrimogen pe care l-a pulverizat în direcția celor doi agresori.
Atitudinea părții vătămate nu poate fi asimilată unui atac de natura celui prevăzut de art.44 Cod penal, după cum ea nu poate fi asimilată nici circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art.73 lit.b Cod penal, deoarece inculpații nu se pot prevala de propria culpă în declanșarea incidentului, iar aceștia au continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele, chiar după ce acesta căzuse, acțiunea lor fiind întreruptă de intervenția organelor de poliție.
Derularea incidentului a fost observată îndeaproape de martorii oculari, și.
Astfel, martora a arătat că partea vătămată a fost lovita de trei băieți, între care și inculpații, văzând că aceasta deși era căzută la sol, plină de sânge, era lovită în continuare de grupul de agresori.
Această depoziție se coroborează cu declarația martorei, care a văzut când inculpații continuau să o lovească pe partea vătămată, deși aceasta se afla căzută la sol.
conjugată a celor doi inculpați, constând în lovirea părții vătămate în diferite părți ale corpului, a fost descrisă și de martora, care a văzut când a avut loc schimbul de violențe reciproce, cu precizarea că partea vătămată fusese lovita cu putere, astfel încât i-a fost teamă să intervină în favoarea acesteia.
În sfârșit, martora, aflată în grupul inculpaților, a declarat că după ce a folosit sprayul inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu picioarele de două ori, după care a intervenit și inculpatul în apărarea acestuia, deși victima căzuse, aflându-se la sol.
Prin urmare nu se poate susține că inculpații s-au aflat în stare de legitimă apărare, în oricare dintre ipotezele prevăzute de art. 44.Cod Penal, sau că au săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, în condițiile prevăzute de art. 73 lit.b.
Cod PenalDe altfel, inculpatul nu a susținut cu argumente incidența acestor dispoziții legale, ci doar le-a invocat.
Față de aceste considerente, constatând netemeinicia cazului de casare invocat de inculpat și lipsa oricărui alt caz de casare din cele ce pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 3859alin.3 C.P.P. curtea, în baza art.38515alin.(1) pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, va respinge recursul penal declarat de inculpatul, ca nefondat
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, va obliga pe recurentul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 300 lei pentru avocat și -a, vor fi plătite din fondurile
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515alin.(1) pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul - domiciliat în C,-, împotriva deciziei penale nr.262 din data de 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1044 din data de 8 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă pe recurentul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.189 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 300 lei pentru avocat și -a, vor plătite din fondurile
Conform art.309 alin.(3) Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare originale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.:
Jud.apel:,
Red.dec.jud.:
Tehnored.gref.
2 ex./08.10.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Dan Iulian Năstase, Daniel
