Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 357/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 357/R/2008
Ședința publică din 3 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan Judecător
JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș, Maria
Președinte Curtea de Apel
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr. 85/A din data de 17 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ, în dosar nr-, privind pe inculpații și -, fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 alin. 2.pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații și asistați de apărător ales, avocat din cadrul Baroului B, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei și partea vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public arată că susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr. 85 din data de 17 martie 2008 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împtriva sentinței penale nr. 1699 din data de 30 noiembrie 2007 Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus achitarea inculpaților de sub învinuirea comitereii infracțiunii de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 alin. 2.pen. Apreciază că din probatoriul administrat în cauză inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, instanța de fond dând o greșită interpretare a probelor. Din probe rezultă că la data de 2 iunie 2004 inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate, unde a încercat să ia legătura cu fosta soție. Nereușind acest lucru inculpatul a sărit gardul și a deschis poarta de acces. În acel moment fosta soție a ieșit din locuință, cu câteva momente înainte anunțând poliția că va avea loc o altercație. A avut loc într-adevăr o altercație care s-a soldat cu vătămarea corporală a părții vătămate, fiind nevoie de 20 zile de îngrijiri medicale. S-a depus la dosarul cauzei, după ce cauza a rămas în pronunțare un înscris, respectiv o declarație dată la notar din care rezultă că partea vătămată își retrage atât plângerea formulată pentru infracțiunea de vătămare corporală, cât și pentru infracțiunea de violare de domiciliu, deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru forma prev. de alin. 2 al art. 192.pen. Instanța a repus cauza pe rol și a avut în vedere acest aspect, precum și faptul că inculpatul s-a deplasat la locuința fostei soții pentru a-și recupera copilul luat fără știrea acestuia.
Din probele adminstrate în cauză rezultă că inculpatul s-a deplasat la locuința soacrei sale, a strigat-o pe soția sa și văzând că aceasta nu răspunde a sărit gardul. Această declarație a inculpatului este susținută și de declarația lui, fosta soție, care a arătat că în momentul când inculpatul a sărit gardul a sunat la poliție, precizând că va avea loc o altercație. Apreciază că instanța de fond, în mod greșit a dispus achitarea inculpaților. Din declarația martorului de la fila 39 din dosarul instanței de fond rezultă că acesta a văzut momentul, când inculpatul a sărit poarta locuinței. Abia când au fost amenințați cu poliția, inculpații au părăsit curtea.
Apreciază că soluția instanței de apel este greșită, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea parțială a sentinței penale 1699/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea și a deciziei penale nr. 85/2008 a Tribunalului Cluj și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2.pen. În ceea ce privește individualizarea pedepsei solicită aplicarea unei pedepse cu închisoarea, apreciind că scopul acesteia va fi atins și dacă se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, prev. de art. 81.pen.
Partea vătămată arată că susține concluziile reprezentantei Ministerului Public. Arată că inculpații nu au venit cu intenția de a vedea copilul.
Apărătorul ales al inculpaților și solicită, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ ca nefondat. Arată că în această cauză se pune problema dacă se impune condamnarea unui tată sau a unei bunici pentru că au fost îngrijorați pentru copilul lor și s-au dus să-l vadă. Arată că mama ia copilul și pleacă la părinți, fără a anunța familia. . inculpatul merge la învățătoare, care însă nu știe nimic. apoi la poliție, însă i se spune că trebuie să aștepte 24 de ore, înainte de a anunța dispariția copilului. la soacra sa și vorbește cu cumnatul său, care îi spune că nu știe nimic de copil, deși acesta se afla deja de o zi acolo. Copilul începe însă să plângă auzind discuția de la telefon. Aceasta este starea de fapt premergătoare incidentului. În acel moment inculpatul s-a dus la locuința fostei soții și a cerut să-și vadă copilul. A sărit gardul și a deschis ușa. Precizează că rezoluția infracțională a inculpatului nu a fost de a viola proprietatea. S-a realizat o împăcare și pentru 25 de zile de îngrijiri medicale s-au plătit 200 milioane Rol. Partea vătămată a arătat că nu mai are nicio pretenție. Există la dosarul cauzei desfășurătorul convorbirilor telefonice din care rezultă că inculpatul a sunat la organele de poliție, îngrijorat de lipsa copilului. Din actele depuse la dosar rezultă că divorțul este introdus la o zi după acest incident. În acel moment nici mama și nici tatăl nu aveau vreun drept mai presus de celălalt. Din declarația martorului rezultă că inculpatul a stat de vorbă cu fiul său, ținându-l în brațe, iar acesta nu a manifestat niciun gest de respingere. Nu trebuie ca niciun tată și nicio bunică să fie condamnați pentru că au dorit să-și vadă copilul, respectiv nepotul.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își menține declarațiile date în fața Tribunalului Cluj. A făcut toate demersurile pentru a afla unde se află copilul său. La 1 iunie s-a întâlnit cu cumnatul său, care i-a spus că nu se afla soția și copilul la locuința lor. Solicită respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că își menține declarațiile date în fața Tribunalului Cluj. Precizează că nu a mers cu intenția de a face scandal. Nu a avut nicio amendă, știe ce înseamnă legea. Susține că a stat în stradă și nu a intrat decât atunci când a văzut că nora sa îl lovea cu scaunul pe fiul său și a intrat în curte pentru a interveni. Solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1699/30.11.2007 a Judecătoriei Oradea, în baza art.11 pct.2 lit.a proc.pen. rap. la art.10 lit.d proc.pen. s-a dispus achitarea inculpaților: fiul lui și, născut la data de 26.05.1968 în O, jud.B, domiciliat în com. nr.161, jud.B, cetățean român, studii 12 clase, fără antecedente penale, CNP - și -, fiica lui și, născută la data de 05.09.1948 în com. jud.B, domiciliat în com. nr.469, jud.B, cetățean român, pensionară, fără antecedente penale, CNP - de sub aspectul comiterii infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art.192 alin.2 pen. În baza art.ll pct2 litb proc.pen. rap. la art.10 lith proc.pen. s-a dispus încetarea procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate împotriva inculpaților pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art.181 alin.1 pen.În baza art.346 alin.2 proc.pen. s-au respins pretențiile părții civile ca neîntemeiate. În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.a proc.pen. a fost obligată pe partea vătămată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare câtre stat, în baza art.192 alin.1 pct.1 lit.d proc.pen. și art.192 alin.4 proc.pen. au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare câtre stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul și martora (fostă ) au fost căsătoriți din anul 1993, căsnicia lor fiind desfăcută în urma divorțului pronunțat prin Sentința civilă nr.5087/28.09.2004 al Judecătoriei Oradea.
Din această căsătorie a rezultat minorul n născut la data de 14.07.1994, minor care prin sentința civilă sus menționată a fost încredințat spre creștere și educare mamei reclamante.
Martora (fostă ) în data de 01.06.2006, înainte de a depune acțiunea de divorț la registratura Judecătoriei Oradea, fără știrea soțului a părăsit definitiv locuința conjugală de la domiciliul foștilor socrii și s-a mutat la domiciliul părinților ei din com. nr.463, jud.B (locuință aflată pe aceeași stradă cu locuința foștilor socrii).
Inculpatul a declarat că în dimineața zilei de 01.06.2006 și-a condus copilul până la autocar întrucât acesta urma să plece cu colegii de școală la stand și după cum i s-a spus copilul urma să se întoarcă după orele 16.00. El în jurul orelor 16.00 s-a întâlnit cu un coleg de clasă al copilului care i-a spus că copilul său în jurul orelor 14.30 fost luat din stația de autobuz de bunica (de partea vătămată ) și de o altă persoană.
Inculpatul a declarat că în seara respectivă, în jurul orelor 20.00 s-a întâlnit pe stradă cu fostul său cumnat numitul care deși domicilia împreună cu părinții lui (și pe aceeași stradă cu inculpatul), la întrebarea inculpatului i-a spus că nu are cunoștință de locul în care s-ar afla copilul și soția inculpatului.
Inculpatul în seara respectivă s-a deplasat la domiciliul socrilor dar nu i-a deschis nimeni ușa.
A doua zi, în data de 02.06.2004 în jurul orelor 12.45, inculpatul cu intenția de a-și vedea copilul s-a deplasat la școala unde acesta învăța dar învățătoarea i-a spus că copilul nu sosise la ore.
După acesta inculpatul s-a deplasat la domiciliul părinților și a anunțat telefonic la Poliția din com. dispariția copilului.
În jurul orelor 15.00, inculpatul s-a întâlnit pe stradă cu un vecin respectiv cu numitul care i-a spus că i-a văzut copilul și soția deplasându-se în ziua anterioară la locuința socrilor. Inculpatul a sunat la socrii telefonul fiind ridicat de cumnatul său, numitul care a negat faptul că soția inculpatului și copilul ar fi la ei.
Inculpatul a declarat că l-a auzit pe copil plângând drept pentru care nu l-a crezut pe fostul său cumnat ci a anunțat-o pe mama lui, inculpata, că se va deplasa la domiciliul socrilor.
Ajuns în fața locuinței, a încercat să deschidă ușa de la stradă însă nereușind și-a strigat soția, dar nu a primit nici un răspuns drept pentru care a sărit gardul și a deschis poarta de la stradă, poartă pe care a intrat în curte și inculpata.
Inculpatul s-a deplasat spre interiorul curții unde, în partea, într-un corp de clădire și-a auzit copilul plângând drept pentru care a încercat, fără să reușească, să deschidă ușa, moment în care din celălalt corp de clădire au ieșit partea vătămată și martora (fostă ).
Inculpatul nu a recunoscut că le-ar fi lovit ci din contră a susținut că cele două femei au sărit la el, l-au lovit, i-au rupt cămașa spunându-i să iasă din curte. La ieșire, lângă poartă martora (fostă ) a luat un scaun, pe care l-a ridicat intenționând să-l lovească pe inculpat, moment în care inculpata a luat o mătură de lângă poartă cu care a lovit peste scaunul ținut de martoră.
Inculpatul a declarat că s-a reîntors în curtea locuinței însoțit de șeful de post (fila 37).
În mod aproape similar a declarat și inculpata care a arătat că între persoanele implicate, până la urmă s-a iscat o îmbrânceală în fața ușii de la corpul de clădire în care se afla nepotul (fila 28).
Inculpații au negat faptul că ar fi lovit-o pe partea vătămată.
Partea vătămată atât în plângerea formulată cât și declarațiile date a susținut că inculpații în data de 02.06.2004, în jurul orelor 15.20, fără acordul
ei au intrat în curtea locuinței, respectiv după ce a escaladat gardul a deschis poarta pe care a intrat inculpata, inculpații refuzând să părăsească incinta imobilului la cererea expresă a părții vătămate,
inculpatul strigând că i-au furat copilul" și el a venit să-și ia acasă copilul.
Totodată partea vătămată a susținut că în data de 02.06.2004 a fost agresată de inculpatul (fila 47,49), drept urmare în data de 03.06.2004 s-a prezentat la Laboratorul de Medicină Legală, unde i s-a eliberat un certificat medico-legal, prin care s-a constatat că la data examinării prezenta leziuni posttraumatice ce pot data din data de 02.06.2004 și care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, zgâriere cu unghiile și cădere pe un plan dur. Pentru leziunile descrise s-a constatat că sunt necesare un nr. de 5 zile de îngrijiri medicale,dacă nu survin complicații
În data de 20.06.2004, datorită agravării stării sale, partea vătămată s-a prezentat pentru o radiologie, constatându-se o fractură incompletă a degetului V de la mâna dreaptă. Cu acest rezultat partea vătămată s-a deplasat în data de 22.07.2004 la Serviciul de Medicină Legală B constatându-se devierea falangei medii și proximale a degetului V de la mâna dreaptă, cu imposibilitatea efectuării de flexie și extensie a acestui deget. Ca urmare s-au modificat concluziile certificatului medico-legal în sensul că partea vătămată necesită îngrijiri medicale în cuantum de 25 de zile socotite de la data agresiunii.
La cererea inculpatului s-a efectuat în data de 26.04.2005 o expertiză medico-legală la Serviciul de Medicină Legală B din care rezultă că partea vătămată fiind reexaminată la data de 08.04.2005 prezintă încă o limitare a mișcărilor de flexie-extensie la nivelul degetului V de la mâna dreaptă.
Din concluziile raportului de expertiză reiese că deși la prima examinare medicală s-a acordat un nr. de 5 zile de îngrijiri medicale, având în vedere leziunile constatate la examinare, existând suspiciunea unor leziuni traumatice osoase justificate de descrierea leziunilor externe, s-a făcut recomandarea unui consult ortopedic, care s-a făcut tardiv, când simptomatologia clinică s-a agravat, dar care a confirmat existența unei leziuni osoase, acordându-se un nr. de 25 de zile de îngrijiri medicale, număr pe care comisia care a întocmit raportul de expertiză, l-a menținut.
Martora (fostă ) a confirmat faptul că în data de 01.06.2006, înainte de a depune acțiunea de divorț la registratura Judecătoriei Oradea, fără știrea soțului a părăsit definitiv locuința conjugală de la domiciliul foștilor socrii și s-a mutat la domiciliul părinților ei din com. nr.463, jud.B luându-l cu ea și pe minorul n. În motivare, martora a declarat că în data de 27.05.2004 a fost bătută și alungată din domiciliul conjugal de fostul soț și de fosta soacră, iar în dovedirea susținerilor a depus copia certificatului medico-Iegal nr. 1526/Ia/525 din 28.05.2004 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală B din concluziile căruia rezultă că aceasta prezenta leziuni posttraumatice ce pot data din data de 27.05.2004, s-au putut produce prin lovire cu corp dure (posibil pumn), zgâriere cu unghiile și necesită pentru vindecare un nr. de 5 de îngrijiri medicale (fila 51).
Pentru a dovedi faptul că și în alte ocazii a fost agresată, martora a mai depus copii de pe certificatele medico-legale nr.2804/W 1370/31.07.1996 și cu nr. 3471//16.09.1996 (fila 52,53).
În schimb, această martoră a susținut că în curtea locuinței cei doi inculpați i-au amenințat, i-au înjurat, iar inculpatul s-a repezit la ele, i-a lovit cu pumnii, cu mâinile, le-a trântit la zid, le-a împins, iar inculpata a luat o mătură din curte cu care a lovit-o pe partea vătămată.
Martora nu a recunoscut că ar fi încercat să-l lovească pe inculpat cu acel scaun.
Martorul, cumnatul inculpatului, a declarat că cei doi inculpați au intrat în curtea imobilului fără a avea acordul părții vătămate, nu își mai aduce aminte ce i-au răspuns părții vătămate la rugămintea acesteia de a pleca și i-au aplicat acesteia lovituri cu pumnii, cu palmele și "au dat cu ea de pereți" iar inculpata a luat o mătură cu care a lovit-o pe partea vătămată (fila 40).
Martorul ( singurul martor obiectiv, care nu este în relații de rudenie, afinitate cu persoanele implicate în prezenta cauză) a declarat că în data de 02.06.2004 în jurul orelor 15.15 trecând pe stradă, în dreptul ușii de acces în curtea locuinței familiei, i-a văzut pe, și pe în timp ce " împingeau afară din curte pe numitul " și "tot timpul îi spuneau acestuia să iasă afară din curtea lor că nu are ce căuta aici", (fila 55 dosar de urmărire penală).
În data de 16.11.2006 inculpații au depus la dosarul cauzei o declarație notarială în care partea vătămată a arătat că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală prev.și ped. de art.181 alin.1 pen. și de violare de domiciliu prev. și ped. de art.192 alin.2 pen. plângere ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Oradea. Totodată partea vătămată a declarat că a primit suma de 20.000 lei și nu mai are nici o pretenție de natură penală, civilă și materială față de aceștia.
La termenul de judecată din data de 30.11.2007 s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din art.192 alin.2 pen. în art.192 alin.1 pen.
În ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală prev. și ped. de art.181 alin.1 pen. față de retragerea plângerii, în baza art.11 pct.2 lit.b proc.pen. rap. la art.10 lit.h proc.pen. prima instanță a dispus încetarea procesului penal.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev. și ped. de art.192 alin.2 pen. din probele administrate în cauză respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, chiar și din declarațiile inculpaților s-a reținut că rezultă că în curtea locuinței părții vătămate cei doi inculpați au intrat "împreună", fiind astfel îndeplinite condițiile agravantei prev. de alin.2 din art.192 pen. și au refuzat să iasă la cererea expresă a acesteia cât și la cererea fiicei și a fiului părții vătămate.
Tot din aceste probe s-a apreciat că rezultă că intenția inculpaților nu a fost de a pătrunde fără drept în locuința ( curtea ) părții vătămate, de a tulbura intimitatea domiciliului părții vătămate ci au vrut să-și vadă și să-și ia copilul, respectiv nepotul la domiciliu (chiar partea vătămată a declarat că inculpatul când a intrat în curte a strigat că "i-au furat copilul" și el a venit să-și ia acasă copilul).
De altfel, în raport de data înregistrării plângerii penale - la scurt timp de la data înregistrării acțiunii de divorț formulată de fiica părții vătămate care era și soția inculpatului - este evident că nici partea vătămată nu a avut vreun moment reprezentarea că inculpații au urmărit să atenteze la intimitatea și la siguranța domiciliului lor, mai ales că inculpatul avea un motiv plauzibil să folosească un ton imperativ, din moment ce copilul său era de mai bine de 24 de ore la domiciliul părții vătămate fără ca el să fie . fără ca să-și dea acordul, el neavând cunoștință nici măcar de acțiunea de divorț sau de mutarea soției de la domiciliu.
Apreciind ca atare că în speța dedusă judecății nu se poate pune problema săvârșirii faptei de către cei doi inculpați cu intenție directă sau indirectă, Judecătoria Oradeaa dispus în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pr.pen. achitarea acestora de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2.pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând admiterea acestuia și desființarea sentinței atacate, cu consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare față de cei doi inculpați sub aspectul comiterii infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2.pen.
S-a arătat în esență în motivele de apel că în mod greșit prima instanță a apreciat că lipsește latura subiectivă a acestei infracțiuni, deoarece dorința celor doi inculpați de a vedea minorul și de a-l readuce la domiciliul inculpatului a fost doar mobilul comiterii faptei, mobilul neconstituind un element al vinovăției și, în sens restrâns, al intenției. Ca atare, trebuia avută în vedere împrejurarea că, sub aspect intelectiv, inculpații au avut reprezentarea acțiunii de pătrundere fără drept în incinta imobilului aparținând părții vătămate precum și a inacțiunilor de refuz de părăsire la cererea acesteia. Sub aspect volitiv, s-a susținut că ambii inculpați și-au canalizat energia în acest sens, prin acțiuni materiale concrete realizând acțiune a de pătrundere în curtea imobilului.
Totodată, s-a apreciat ca fiind nerelevantă din punct de vedere al existenței infracțiunii poziția psihică a părții vătămate față de fapta inculpaților sau împrejurarea dacă aceasta a realizat sau nu încălcarea dreptului protejat.
Prin decizia penală nr.85/A din 17.03.2008, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ, în baza art.379 pct.1 lit.b proc.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Analizând apelul declarat, tribunalul a apreciat că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza unui material probator complet și judicios administrat, coroborând în mod temeinic probele administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate în faza de judecată.
Astfel, contrar celor susținute de către apărare, s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că și inculpata a pătruns de la bun început în curtea imobilului părții vătămate, deplasându-se aici împreună cu fiul ei pentru a vedea dacă nepotul său se află acolo. Inculpatul a escaladat gardul imobilului și a deschis poarta pentru ca mama sa să poată pătrunde în interior. Acest aspect este dovedit și de faptul că altercațiile dintre părți au avut loc aproape de scările imobilului, deci în interiorul curții.
Ca atare, din punct de vedere al laturii obiective, se poate fără îndoială vorbi de întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2.pen.
În același timp însă, tribunalul a considerat că instanța de fond a apreciat în mod corect că, raportat la circumstanțele comiterii faptei, lipsește latura subiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu.
Contrar celor reținute de către acuzare, tribunalul a subliniat faptul că mobilul comiterii infracțiunii nu se confundă cu latura subiectivă a acesteia, însă face în mod neîndoielnic parte din aceasta.
S-au avut în vedere toate circumstanțele comiterii faptei, respectiv acelea că la data incidentului dintre părți inculpatul și fosta sa soție nu erau divorțați, aceasta părăsise domiciliul conjugal fără știrea sa, luând și copilul iar orice încercare a acestuia de a lua legătura cu minorul a rămas fără rezultat timp de două zile. În aceste condiții, era firesc ca inculpatul să își facă griji pentru soarta minorului, cu atât mai mult cu cât, potrivit susținerilor sale, anterior băiatul, aflându-se la locuința bunicilor materni și fiind lăsat ne supravegheat, și-a fracturat o mână. Toate aceste aspecte, coroborate cu împrejurarea că l-a auzit pe copil plângând la telefon când a vorbit cu cumnatul său, conduc la concluzia că inculpatul a acționat din punct de vedere subiectiv cu intenția de a da de urma copilului, de a vedea în ce stare se află și de a-l aduce acasă, necunoscând la acel moment intențiile de divorț ale soției sale, aceasta și în condițiile în care relațiile dintre ei erau deja foarte tensionate. În același context se înscrie și acțiunea inculpatei, care a arătat că l-a însoțit pe fiul său deoarece era îngrijorată de soarta nepotului său pe care l-a crescut de mic.
Cu certitudine, din punct de vedere teoretic, s-a susținut că intenția inculpaților de a pătrunde fără drept în imobilul părții vătămate a fost prezentă din punct de vedere volitiv și intelectiv, raportat la manifestările exterioare (escaladarea gardului, deschiderea porții din interior de către inculpat, refuzul de părăsire al imobilului la cererea părții vătămate urmat de incidentul violent dintre părți), însă aceste aspecte nu trebuie examinate în mod rigid, doar pentru a se ajunge la o soluție de condamnare (care doar ar perpetua situația conflictuală dintre cele două familii și care nu este nici în interesul societății, și în final nici al părților și cu atât mai puțin al copilului).
La fel de adevărat este faptul că din punct de vedere al existenței infracțiunii poziția psihică a părții vătămate față de fapta inculpaților sau împrejurarea dacă aceasta a realizat sau nu încălcarea dreptului protejat nu prezintă relevanță, însă în același timp nu trebuie făcută abstracție de poziția părții vătămate pe parcursul judecării cauzei la fond, când a fost despăgubită cu suma de 20.000 lei și când a susținut că își retrage plângerea formulată în cauză ( 68, dosar fond). Este evident deci că, în condițiile în care împăcarea ar fi fost posibilă, potrivit legii, și pentru forma calificată a infracțiunii de violare de domiciliu, acest apel nu s-ar mai fi judecat. Mai mult, partea vătămată, cea ale cărei interese sunt în primul rând protejate prin incriminarea din articolul 192 alin. 2.pen. (care face parte din capitolul "Infracțiuni contra libertății persoanei") nu a declarat apel în cauză, calea de atac fiind exercitată exclusiv de către parchet.
Un alt argument în sprijinul lipsei intenției de comitere a infracțiunii de violare de domiciliu este furnizat de depoziția martorului, unul dintre polițiști (de remarcat că inculpatul a fost cel care a chemat politia la fața locului, o atitudine total bizară din partea unui om care s-ar fi simțit vinovat de comiterea vreunei infracțiuni). Acesta a stat de vorbă personal cu inculpatul care i-a spus că familia părții vătămate refuză să îl lase să își vadă copilul iar la solicitarea polițistului inculpatului i s-a permis accesul în curte, martorul l-a văzut pe inculpat ținându-și băiatul în brațe iar minorul nu a făcut nici un gest de a se retrage din brațele tatălui său. În acest context în mod greșit s-a reținut și că inculpații ar fi refuzat să părăsească curtea imobilului la solicitarea părții vătămate, câtă vreme după altercație și după ce aceasta le-a spus să plece, aceștia au ieșit în stradă și au anunțat poliția.
Ca atare, tribunalul a apreciat că pătrunderea inculpaților în imobilul părții vătămate nu s-a făcut cu intenția de a încălca libertatea părții vătămate iar inculpații nu au urmărit, nu au dorit și nici nu au acceptat producerea unui astfel de rezultat, soluția de achitare a acestora în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d pr.pen. fiind temeinică și legală.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ,solicitând casarea acesteia,iar în urma rejudecării cauzei să se dispună condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 pen. la câte o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
Analizând decizia atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Așa cum au reținut atât prima instanță cât și instanța de apel,în speță nu s-a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu.Este adevărat că latura obiectivă a acestei infracțiuni există,cei doi inculpați pătrunzând în curtea părții vătămate fără a avea consimțământul acesteia,mai mult aceasta chiar opunându-se și spunându-le să plece.Însă,în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii,aceasta lipsește.
Astfel, violarea de domiciliu se săvârșește numai cu intenție;făptuitorul își dă seama că pătrunde fără drept și fără consimțământul persoanei în domiciliul acesteia și că prin aceasta îi încalcă libertatea, urmare pe care o dorește (în cazul intenției directe) sau o acceptă (în cazul intenției indirecte). Este evident că cei doi inculpați nu au intenționat nici o clipă să încalce libertatea părții vătămate, ci aceștia doreau să-și vadă copilul și respectiv nepotul, minorul n în vârstă de 12 ani la acea dată,și pe care partea vătămată a refuzat înainte să le permită să îl vadă.Mai mult, minorul a fost luat cu o zi înainte de la școală de către partea vătămată, fără ca inculpatului să i se aducă la cunoștință acest aspect,astfel încât acesta a ajuns să solicite ajutorul poliției,neștiind ce s-a întâmplat cu copilul său (26). Este evident că inculpatul a acționat într-o stare de puternică tulburare având în vedere dispariția copilului său iar intențiile sale erau clare în sensul de a ști ce s-a întâmplat cu acesta și de a vedea dacă nu se află la domiciliul bunicii sale materne.
În altă ordine de idei,obiectul juridic special al acestei infracțiuni se circumscrie relațiilor sociale referitoare la inviolabilitatea domiciliului, adică la dreptul persoanei de a-și desfășura viața domestică, privată, într-un loc ales în mod liber, fără vreun amestec nedorit din partea altora. Ori, inculpații nu au acționat cu intenția de a îngrădi libertatea individuală a părții vătămate prin violarea domiciliului acesteia. La aceste concluzii se adaugă toate circumstanțele comiterii faptei care au fost pe larg analizate de către tribunal, astfel că nu se vor relua în considerentele prezentei decizii.
În acest context, lipsind latura subiectivă a acestei infracțiuni,soluția pronunțată de către instanțe în sensul achitării celor doi inculpați este corectă și legală astfel că în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul Parchetului.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, împotriva deciziei penale nr. 85/A din 17 martie 2008 Tribunalului Cluj.
Cheltuielile judiciare avansate de stat in recurs rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 03 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red.IM
Dact./2ex.
26.06.2008
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș, Maria
