Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Sentința nr. 76/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 2457/235/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 76/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. - președinte Tribunal
Grefier D. H.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. D.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. S. Neluțu, având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, asistat de av. P. E. în substituirea av. B. O., desemnat apărător din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost comunicate:
- copia sentinței penale nr. 152/F/2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud;
- adresa emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului A. prin care se arată că prin sentința penală nr. 414/2014 a fost admisă cererea condamnatului P. S. Neluțu de aplicare a legii penale mai favorabile.
Apărătorul condamnatului învederează instanței că din discuțiile avute cu acesta, condamnatul solicită contopirea pedepselor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că la termenul de judecată anterior instanța a dispus efectuarea unei adrese către Tribunalul Bistrița Năsăud în vederea comunicării sentinței penale nr. 362/2013, iar prin răspunsul la adresa respectivă s-a înaintat instanței copia sentinței penale nr. 152/F/2012 prin care i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 6 ani închisoare. Totuși, prin adresa emisă de P. A. reiese că acesta se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 362/2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud. Față de aceste aspecte, învederează instanței este posibil ca adresa emisă de P. A. că fie eronată.
Întrebat fiind care sunt sentințele penale la care a făcut referire în cererea sa, solicitând să îi fie contopite, condamnatul învederează instanței că renunță la cererea formulată.
Față de această împrejurare, instanța procedează la luarea unei declarații, consemnată pe o filă separată și atașată la dosarul cauzei.
Constatând că nu au fost formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra cererii formulate.
Apărătorul contestatorului solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului, în sensul retragerii cererii formulate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea cererii formulate cu consecința obligării contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea cererii.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Prin sentința penală nr. 1925/2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosar nr._ a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul P. S. Neluțu în favoarea Tribunalului A..
Conform adresei Judecătoriei A. din data de 04.02.2015 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 11.02.2015.
Prin cererea adresată instanței de judecată, condamnatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 446/2012 a Judecătoriei Bistrița, sentința penală nr. 796/2010 a Judecătoriei Bistrița și sentința penală nr. 152/F/2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud.
În motivarea cererii se arată că infracțiunile pentru care a fost condamnat sunt concurente astfel că se impune contopirea pedepselor.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 796/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 18.06.2010, rămasă definitivă la data de 28.12.2010 prin Decizia penală nr. 127/A/13.12.2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud, petentul P. S. Neluțu a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe timp de 2 ani și 9 luni.
Prin sentința penală nr. 446/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 02.04.2012, rămasă definitivă la data de 11.06.2012 prin decizia penală nr. 886/R/2012 a Curții de Apel Cluj, petentul P. S. Neluțu a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal.
Prin sentința penală nr. 152/F/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud la data de 21.11.2012, rămasă definitivă la data de 25.04.2013 prin Decizia penală nr. 1437/25.04.2013 a ÎCCJ, petentul P. S. Neluțu a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a. b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 alin. 1 Cod penal raportat la art. 174,175 alin. 1 lit. c și i Cod penal.
La termenul de judecată din data de 06.04.2015, prezent în fața instanței, petentul-condamnatul a învederat că își retrage cererea formulată (declarația acestuia fiind consemnată separat și atașată la fila 47 din dosar).
Având în vedere poziția procesuală a condamnatului, Decizia de recurs în interesul legii nr. XXXIV/2006 a ÎCCJ - Secțiile Unite și dispozițiile art. 599 alin.3 Cod procedură penală, instanța va lua act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul P. S. Neluțu, născut la data de 23.11.1990, fiul lui S. și M.-F., în prezent deținut în P. A..
În baza art.275 alin.2, art. 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga petentul să plătească suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul P. S. Neluțu, născut la data de 23.11.1990, fiul lui S. și M.-F., în prezent deținut în P. A..
În baza art.275 alin.2, art. 272 alin.1 Cod procedură penală obligă petentul să plătească suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
D. H.
Red. MC
Tehnored. D.H. /2 ex./ 08.04.2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR.76/2015
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul P. S. Neluțu, născut la data de 23.11.1990, fiul lui S. și M.-F., în prezent deținut în P. A..
În baza art.275 alin.2, art. 272 alin.1 Cod procedură penală obligă petentul să plătească suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2015.
Președinte,
ssindescifrabil
← Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 128/2015.... → |
---|