Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Decizia nr. 1/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 3908/175/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1/A/2015
Ședința publică din 16 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. F.
Judecător: M. I. M.
Grefier: R. M. P.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. D.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de condamnatul M. I. F. împotriva sentinței penale nr. 36/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul apelant M. I. F., asistat de av. P. F., desemnată apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat, condamnatul arată că își menține apelul formulat, fiind nemulțumit de faptul că nu a beneficiat de prevederile art. 320/1 al vechiului Cod de procedură penală.
Apărătorul condamnatului apelant invocă, în temeiul art. 47 Cod procedură penală, excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului A. și solicită declinarea competenței de soluționare a prezentului apel în favoarea Curții de Apel A. I..
Reprezentantul Parchetului arată că, potrivit art. 9 din Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, sentințele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse apelului, iar apelul se judecă de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege. Solicită așadar declinarea competenței de soluționare a acestui apel la Curtea de Apel A. I., invocând art. 38 alin. 2 Cod procedură penală, care prevede că această instanță judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și tribunale.
Tribunalul constată că prin sentința penală nr. 36 din 16 ianuarie 2014 a Judecătoriei Aiud, a fost respinsă contestația la executare formulată de către deținutul M. F., prin care acesta solicitase să i se reducă partea de pedeapsă executată în perioada 2011-2012, în baza sentinței penale nr. 152/2011 a Judecătoriei Sibiu.
Așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea judecătorească menționată mai sus a fost pronunțată la data de 16 ianuarie 2014, deci înainte de . noului cod de procedură penală, astfel că judecătorul instanței de fond a menționat, în cuprinsul minutei, că împotriva hotărârii se poate formula recurs (conform dispozițiilor art. 361 alin. 1 lit. f C.p.p.).
Hotărârea judecătorească care face obiectul prezentei cauze a fost comunicată deținutului la data de 23.01.2014, când acesta a formulat și cale atac. Prin urmare, la data intrării în vigoare a noului cod de procedură penală, era deja formulată cale de atac în cauză (recurs), astfel că devin incidente prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 (nu art. 9 din aceeași lege), care prevede că recursul se judecă de aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă referitoare la apel. Art. 9 din legea nr. 255/2013 ar fi aplicabil doar în situația în care la momentul intrării în vigoare a noului cod de procedură penală nu era încă cale de atac și nici nu se împlinise termenul legal pentru promovarea acestuia.
Prin urmare, Tribunalul A. este competent să judece prezentul apel, excepția invocată urmând a fi respinsă ca nefondată.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, se acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea apelului în măsura în care acesta este admisibil.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, precum și obligarea condamnatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Condamnatul apelant, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 36/2014 a Judecătoriei Aiud, pronunțată în dosar nr. _, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul M. I. F..
În motivarea soluției, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul este persoană privată de libertate în Penitenciarul Aiud, în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.105/2013 de Judecătoriei B. și a solicitat modificarea pe calea contestației la executare a pedepsei la care a fost condamnat definitiv prin hotărârea penală menționată.
Văzând că motivele invocate de către contestator nu se înscriu în nici unul dintre cazurile ce justifică introducerea unei contestații la executare prevăzute de art.461 alin.1 Cod procedură penală, instanța de fond a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către M. I. F..
Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat contestație.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul urmează a respinge prezentul apel, pentru următoarele motive:
Deținutul M. I. F. execută o pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 105/2013 a Judecătoriei B., ca urmare a contopirii unor pedepse de 6 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare. În cuprinsul acestei hotărâri, s-a menținut liberarea condiționată din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 152/2011, pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Tribunalul constată că deținutul a solicitat ca, din pedeapsa de 6 ani închisoare, să i se deducă perioada deja executată din sentința penală nr. 152/2011, pronunțată de Judecătoria Sibiu. Această cerere ar fi fost întemeiată doar în situația în care Judecătoria B. ar fi dispus, prin sentința penală nr. 105/2013, revocarea liberării condiționate și contopirea restului rămas neexecutat la acel moment cu fiecare din pedepsele aplicate. În situația din speță, însă, instanța a menținut liberarea condiționată din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 152/2011 a Judecătoriei Sibiu, astfel că nu se impunea deducerea ulterioară a pedepsei executate din aceasta.
La ultimul termen de judecată în fața instanței de apel, deținutul a arătat că este nemulțumit și de faptul că instanța care l-a condamnat nu i-a aplicat prevederile art. 320 ind. 1 din Vechiul Cod de proc pen., referitoare la recunoașterea vinovăției.
Referitor la acest aspect, Tribunal constată că solicitarea deținutului nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 598 C.p.p., aplicarea art. 320 ind. 1 din Vechiul C.p.p. neputând fi realizată pe calea contestației la executare.
Față de cele de mai sus, Tribunalul urmează a respinge apelul ca nefondat, iar în baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga apelantul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru contestator, va fi virată în contul BCAJ A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către deținutul M. I. F., fiul lui I. și M., născut la data de 15.04.1984, împotriva sentinței penale nr. 36/2014 a Judecătoriei Aiud, pronunțată în dosar nr. _ al Judecătoriei Aiud.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru apelant, va fi virată în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16 februarie 2015.
Președinte Judecător
M. E. F. M. I. M.
Grefier
R. M. P.
Redactat: M.I.M.
Tehnoredactat: R.M.P./2 ex./17 Februarie 2015
Judecător fond: M. L. C.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 1/A/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către deținutul M. I. F., fiul lui I. și M., născut la data de 15.04.1984, împotriva sentinței penale nr. 36/2014 a Judecătoriei Aiud, pronunțată în dosar nr. _ al Judecătoriei Aiud.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru apelant, va fi virată în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16 februarie 2015.
Președinte,Judecător,
Ss indescifrabil Ss indescifrabil
← Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 52/2015.... | Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei... → |
---|