Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 42/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 42/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 5317/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 42/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. T.

Grefier I. O.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat de procuror

A. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe contestatorul G. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 N.C.pp)

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fosn consemnate în încheierea de ședință din data de 16.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a acordat termen de pronunțare pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra cererii penale de față;

La data de 03.12.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ contestația la executare a condamnatului G. G., prin care acesta cerea deducerea din pedeapsa pe care o execută a unei perioade de 4 luni întrucât a fost condamnat ulterior pentru aceeași faptă .

Analizând contestația la executare formulată de condamnat prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Din actele dosarului (mandatul de executare nr. 214/2012 emis la data de 17.10.2014 de Tribunalul V.) rezultă că petentul-condamnat se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 121/2012 a Tribunalului V., definitivă prin decizia penală nr. 2816/16.10.2014 a ÎCCJ.

Analizând fișa de cazier judiciar a condamnatului nu rezultă că acesta ar mai fi suferit vreo condamnare definitivă în anul 1998 sau că ar fi executat la acea vreme o pedeapsă de 4 luni închisoare, așa cum susține petentul. Persoana condamnată a mai executat în perioada 16.11.1992 – 15.05.1995 o pedeapsă cu închisoarea pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută în art. 321 alin. (2) C.pen. din 1969. Această pedeapsă a fost aplicată prin sentința penală nr. 214/1994, definitivă la 28.06.1995 prin decizia penală nr. 206/A/1995 a Tribunalului A..

Din sentința penală nr. 121/2012 a Tribunalului V., rezultă că faptele pentru care petentul a fost condamnat sunt ulterioare datei de 28.06.1995 (data rămânerii definitive a primei hotărâri penale pronunțate împotriva condamnatului), astfel că starea de fapt invocată în susținerea prezentei contestații la executare nu este confirmată de probele administrate. Rezultă, așadar, că petentul nu a fost condamnat de două ori pentru aceeași faptă, așa cum acesta susține.

Față de cele menționate, instanța va respinge contestația contra executării sentinței penale nr. 121/2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 2816/2014 a ÎCCJ, formulată de condamnatul G. G..

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR instanța va acorda onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. H. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 - 599 C.p.pen. respinge contestația împotriva executării sentinței penale nr. 121/2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 2816/2014 a ÎCCJ, formulată de condamnatul G. G. (CNP_), fiul lui I. și P., născut la data de 14.04.1972, domiciliat în A. I., ., jud. A., deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. H. A..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2015.

Președinte,

O. T.

Grefier,

I. O.

Red. T.O.

Tehnored. I.O./4ex./27.02.2015

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 42/2015

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 - 599 C.p.pen. respinge contestația împotriva executării sentinței penale nr. 121/2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 2816/2014 a ÎCCJ, formulată de condamnatul G. G. (CNP_), fiul lui I. și P., născut la data de 14.04.1972, domiciliat în A. I., ., jud. A., deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. H. A..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 42/2015. Tribunalul ALBA