Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 04-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 149/2015
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. - președinte Tribunal
Grefier D. H.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror:
A. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul D. N. împotriva sentinței penale nr. 355 din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu av. P. F., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Condamnatul învederează instanței că își menține contestația formulată.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată. Arată că dispozițiile legale sunt îndeplinite, la fel și condițiile prevăzute de art. 59-60 Cod penal din 1968, acestea fiind mai favorabile, respectiv: condamnatul a executat fracția legală de pedeapsă (1954 zile), a avut o conduită corespunzătoare, nu a fost sancționat disciplinar, aspecte care fac admisibilă cererea de liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Solicită instanței să aibă în vedere comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă a detenției, respectiv acesta nu a fost recompensat și nici sancționat disciplinar. Apreciază că, față de timpul executat din pedeapsă, condamnatul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin. Mai mult, instanța a dat dovadă de clemență și a redus termenul de amânare propus de comisie, stabilind că o nouă cerere poate fi formulată după data de 02.10.2015. Față de aceste aspecte, solicită respingerea contestației, ca nefondată.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată. Arată că nu a avut timp să fie recompensat, deoarece a ajuns în penitenciar doar în 20.12.2014. Învederează instanței că în Spania, unde a executat o mare parte din pedeapsă, a muncit și a obținut 15 rapoarte de evidențiere. De 3 luni de când se află în România, a finalizat un curs și a muncit. Raportat la împrejurarea că nu a fost sancționat disciplinar, a muncit, a urmat 4 cursuri, apreciază că se poate dispune reducerea termenului de amânare, în cazul în care instanța va aprecia că nu este admisibilă cererea de liberare condiționată.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 355 din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului D. N., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 02.10.2015
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale ale petentului, la gravitatea faptei comise și față de timpul executat din pedeapsă, care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată ca neîntemeiată. Însă, raportat la împrejurarea că petentul, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, nefiind sancționat disciplinar dar nici recompensat, a redus termenul de amânare propus de către comisie la 7 luni.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând, în principal, admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar, reducerea termenului de amânare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că deținutul D. N. execută în P. A. pedeapsa 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 108/2014 a Curții de Apel A.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Executarea pedepsei a început la data de 22.06.2011 și urmează să expire la data de 26.10.2017.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969) petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1948 zile.
Din totalul de 2922 zile închisoare condamnatul petentul a executat 1954 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 0 zile, având în total câștigate și executate 1954 zile.
Din procesul verbal nr. A_ / 03.03.2015 emis de P. A. rezultă că deținutul are antecedente penale nu a fost recompensat, nu a fost sancționat disciplinar.
Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Ori, în cauza dedusă judecății, tribunalul apreciază că, față de comportamentul condamnatului în ansamblu, pe întreaga durată a detenției, care nu a fost recompensat și nici nu a fost sancționat disciplinar, la antecedentele penale ale acestuia (2 condamnări pentru comiterea infracțiunii de furt și 2 condamnări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie), la împrejurarea că nu a muncit pe parcursul executării pedepsei și nu a finalizat nici un program cu specific de reintegrare socială, prima instanță în mod corect a respins cererea și a redus termenul de amânare propuse de către comisie la 7 luni, stabilind că o nouă propunere sau cerere în acest sens, va putea fi făcută după data de 02.10.2015.
Prin executarea acestei perioade, condamnatul va putea da dovezi temeinice de îndreptare, astfel ca timpul petrecut din pedeapsă să prezinte garanția reeducării sale pe deplin.
Față de toate aceste împrejurări văzând și dispozițiile art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul va respinge ca nefondată, contestația formulată de contestatorul D. N., ns. la data de 28.06.1977, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 355 din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin. 2 va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul D. N., ns. la data de 28.06.1977, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 355 din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
D. H.
Red. MC
Tehnored. D.H./2 ex/ 06 Mai 2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 149/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul D. N., ns. la data de 28.06.1977, CNP_ împotriva sentinței penale nr. 355 din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.
Președinte,
ssindescifrabil
← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
---|