Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 296/175/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 126/2015

Ședința publică de la 20 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. - președinte Tribunal

Grefier I. O.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror:

D. C.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul S. I. M. împotriva sentinței penale nr. 332 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu av. G. I., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator, solicită admiterea contestației iar pe cale de consecință admiterea cererii de liberare condiționată; apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii iar condamnatul a executat fracția legală de pedeapsă.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, întrucât prin sentința penală nr. 122/2015 condamnatul a fost amânat până la data de 19.01.2016 și cu toate acestea, a formulat o nouă cerere înaintea împlinirii acestui termen.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, arătând că nu a fost amânat până în 2016; a făcut 5 evidențieri și cu toate acestea a primit o nouă amânare; apreciază că a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut 5 evidențieri, mai mult de atât nu are ce să facă.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 332 din data de 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată a condamnatului S. I. M., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data stabilită prin sentința penală nr. 259/2014 a Judecătoriei A..

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut din informațiile furnizate de P. A., că petentul a fost analizat și amânat prin sentința penală nr. 122/2015 a Judecătoriei A. până la data de 19.01.2016.

În aceste condiții, instanța a constatat că data de 19.01.2016 stabilită prin sentința penală amintită are autoritate de lucru judecat și că orice cerere sau propunere formulată înainte de respectiva dată este inadmisibilă.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată; în susținerea contestației, acesta a arătat că a primit 5 evidențieri și cu toate acestea a primit o nouă amânare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că deținutul S. I. M. se află în P. A. în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 145/2003 a Tribunalului Hunedoara.

Conform referatului întocmit în cauză de P. A., condamnatul a mai fost discutat în comisie, fiindu-i respinsă cererea de liberare condiționată prin sentința penală 122/2015 a Judecătoriei A..

Prin aceeași sentință s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare se va putea face doar după data de 19.01.2016.

Întrucât condamnatul a reiterat cererea de liberare condiționată înainte de expirarea termenului stabilit prin sentința mai sus menționată, în mod corect instanța de fond a respins cererea acestuia.

Pentru acest motiv, corect s-a amânat discutarea unei noi cereri a condamnatului după expirarea datei stabilite prin sentința penală nr. 259/2014 a Judecătoriei A..

Față de cele mai sus expuse, Tribunalul va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. I. M., născut la data de 07.01.1961, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 332 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin. 2 va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. I. M., născut la data de 07.01.1961, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 332 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin. 2 obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.

Președinte,

C. M.

Grefier,

I. O.

Red. Mr. C.

Tehnored. I.O. / 4ex./ 30 Aprilie 2015

Jud. fond M. R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 126/2015

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul S. I. M., născut la data de 07.01.1961, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 332 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin. 2 obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul ALBA