Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 245/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 245/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 245/2015

Ședința publică de la 03 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier I. O.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. B.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. I. S., împotriva sentinței penale nr. 823/2015, pronunțate de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal ,făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul contestator, aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. V., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind întrebat de către instanță dacă își menține contestația formulată și în urma verificării actelor dosarului, condamnatul învederează instanței că dorește să-și retragă contestația deoarece, la primirea comunicării sentinței penale atacate, a semnat pe dovada de primire că face apel, crezând că este sentința penală în cauza având ca obiect cererea de liberare condiționată, fiind în eroare; precizează că împotriva sentinței de contopire, din prezentul dosar, nu a dorit să exercite calea de atac, deoarece este mulțumit de soluție, prin urmare, nu susține prezenta contestație.

Nefiind alte cereri, se acordă cuvântul asupra solicitării condamnatului contestator.

Apărătorul din oficiu, avocat B. V. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de poziția procesuală a condamnatului contestator.

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Constată că la data de 10.06.2015, condamnatul C. I. S., aflat în P. A., a formulat contestașie, conform dovezii de la fila 2 din dosar, împotriva sentinței penale nr. 823/2015 a Judecătoriei A.. Prin această sentință, s-a admis cererea condamantului susnumit de contopire a pedepselor cu ănchisoarea, ce i-au fost aplicate prin mai multe sentințe definitive. La primul termen de judecată – 3 august 2015 – prezent în instanță, contestatorul condamnat Cocostă I. S. a declarat că-ți retrage contestația întrucât a fost în eroare, la momentul formulării căii de atac crezând cî este vorba despre sentința prin care s-a soluționat cererea de liberare condiționată. Contetația, ca și cale de atac ordinară, este reglementată la art. 4251 Cpp. Potrivit art. 4251 Cpp în cazul contestației se aplică în mod corespunzător dispoziția art. 415 Cpp care reglementează retagerea apelului. Întrucât contestația condamantului, prezent în instanță și asistat de avocat din oficiu, a declarat că-și retrage contestația, instanța, făcând aplicarea art. 4251 Cpp rap la art. 415 Cpp, va lua act de manifestarea expresă de voință a contestatorului în acest sens, iar potrivit art. 275 alin 2 Cpp îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulată de către condamnatul C. I. S. ns. la data de 09.12.1977, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 751/2015, pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 03.08.2015.

Președinte,

G. I.

Grefier,

I. O.

Red./Tehnored. I.G.

I.O. 04 August 2015

Jud. fond V. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 245/2015

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulată de către condamnatul C. I. S. ns. la data de 09.12.1977, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 751/2015, pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 03.08.2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 245/2015. Tribunalul ALBA