Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 548/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 548/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-09-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 548/2014
Ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. T.
Grefier F. V.
Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror
A. MALICENCO
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe contestatorul N. F., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul asistat de apărător ales av. M. L. cu împuternicire la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 05.09.2014 Biroul Executări penale a depus la dosar sentința penală nr. 93/2013 pronunțată de Tribunalului A. și la data de 08.09.2014, Penitenciarul Aiud a depus la dosarul cauzei situația juridică a condamnatului.
Întrebat fiind de instanță, condamnatul arată că își menține cererea formulată.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Av. M. L. solicită admiterea cererii, deducerea perioadei cât a fost deținut provizoriu în Germania și înlăturarea pedepsei aplicate pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât a intervenit o lege penală mai favorabilă, care dezincriminează actele materiale reținute în sarcina condamnatului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea în parte a cererii, doar în ce privește deducerea perioadei în care a fost deținut în Germania, iar în ce privește reducerea pedepsei solicită respingerea ca inadmisibilă.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 12.08.2014 sub dosar nr._, condamnatul N. F., prin avocat ales, a formulat contestație împotriva executării sentinței penale nr. 93/2013 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 544/A/2013 a Curții de Apel A..
În motivare, condamnatul a solicitat deducerea din durata pedepsei a perioadei cât a fost arestat provizoriu de autoritățile germane și înlăturarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 C.pen. din 1969 ca urmare a dezincriminării faptei.
Analizând contestația formulată din prisma motivelor invocate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 93/2013 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 544/A/30.07.2014 a Curții de Apel A. I., contestatorul N. F. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare.
Din adresa nr._/GC din 15.09.2014 emisă de IGPR - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională Biroul SIRENE rezultă că petentul a fost reținut de autoritățile germane la data de 11.02.2012 în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare române și predat autorităților române la data de 27.03.2012. Potrivit art. 15 din Legea nr. 302/2004, republicată, durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul respectivei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. Din hotărâre prin care petentul a fost condamnat reiese faptul că perioada corespunzătoare reținerii și arestării preventive dedusă din durata pedepsei începe cu data de 27.03.2012.
În ceea ce privește solicitarea înlăturării pedepsei aplicate pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin. (2) C.pen. ca urmare a dezincriminării, instanța arată că cererea petentului este nefondată. Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Văzând aceste prevederi, instanța constată că infracțiunea prevăzută în art. 321 C.pen. din 1969 are corespondent în art. 371 C.pen. Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea în discuție au constat în exercitarea, în public, de acte și gesturi de violență asupra unei persoanei, acte materiale care se încadrează în elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 371 C.pen. În ceea ce privește caracterul grav al tulburării ordinii și liniștii publice prevăzut în alin. (2) al art. 321 C.pen. din 1969, instanța reține că legiuitorul a renunțat la această modalitate a infracțiunii datorită caracterului ambiguu al noțiunii și al arbitrariului în a determina granița de unde începe agravanta respectivă. Prin urmare, orice tulburare a ordinii și liniștii publice poate constitui urmarea imediată a infracțiunii prevăzute de art. 371 C.pen. ceea ce nu echivalează cu o dezincriminare.
Față de cele menționate, instanța va admite în parte contestația contra executării sentinței penale nr. 93/2013 pronunțată de T. A. în dosarul nr._/107/2011, definitivă prin decizia penală nr. 544/A/30.07.2014 a Curții de Apel A. I. și, în consecință, va constata că persoana condamnată N. F. a fost reținută în Germania în perioada 11.02.2012 – 27.03.2012 în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare române, perioadă care, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, se va computa din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pe care o execută condamnatul.
Având în vedere că instanța nu va admite și cererea de înlăturare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 al. (2) C.pen. din 1969, în baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare aferente petitului din cuprinsul contestației care nu va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 - 599 C.p.pen. admite în parte contestația contra executării sentinței penale nr. 93/2013 pronunțată de T. A. în dosarul nr._/107/2011, definitivă prin decizia penală nr. 544/A/30.07.2014 a Curții de Apel A. I., formulată de condamnatul N. F. (CNP_), fiul lui G. și C. L., născut la data 29.11.1989, deținut în Penitenciarul Aiud și, în consecință:
Constată că persoana condamnată N. F. a fost reținută în Germania în perioada 11.02.2012 – 27.03.2012 în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare române, perioadă care, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, se compută din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pe care o execută condamnatul.
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2014.
Președinte,
O. T.
Grefier,
F. V.
Red./Tehnored./T.O.
F.V. 2 ex./30.09.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 188/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 551/2014.... → |
|---|








