Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 450/2012. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2012 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-12-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 450/2012
Ședința publică de la 21 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.- președinte Tribunal
Judecător A. M.- vicepreședinte Tribunal
Judecător G. I.
Grefier N. C. PORUȚ
Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror
D. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul A. D. împotriva Încheierii din 13.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, aflat în stare de arest preventiv, asistat de av. C. B., apărător desemnat din oficiu, care depune delegație de asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat de instanță, inculpatul declară că își menține recursul formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe cale de consecință, revocarea măsurii arestării preventive. Arată că inculpatul este minor, recunoaște integral faptele, are probleme în familie și din acest motiv nu s-a redresat, însă fiind sărbătorile de iarnă, se poate aprecia că în familie beneficiază de mai mult sprijin. Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar arată că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea cererii apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de arestare preventivă. Solicită admiterea acestei cereri, condițiile impuse oferind instanței posibilitatea de a verifica conduita inculpatului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpatul A. D. V. împotriva încheierii din 13.12.2012, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, prin care s-a menținut măsura arestului preventiv și s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Arată că în raport de persistența infracțională a inculpatului, lipsa unor venituri și a unei ocupații, precum și timpul scurt care a trecut de la luarea măsurii de arestare preventivă, timp în care nu s-a estompat rezonanța negativă, existând gradul de pericol pentru ordinea publică, se poate aprecia că măsura arestării preventive se impune a fi menținută. Cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, apreciindu-se că singura măsură oportună este cea a arestării preventive, prin urmare solicită respingerea recursului și sub acest aspect.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în libertate, pentru a-și face sărbătorile alături de familie, regretă faptele și dorește să își continue studiile.
T.
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin Încheierea din 13.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ 12 s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților A. D. V. și R. A. D..
În baza art. 160/8 alin. 6 Cod procedură penală s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulată de aceeași inculpați.
În adoptarea acestei soluții prima instanță a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea acestora de libertate, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani, nu a intervenit nici un eveniment legislativ care să modifice temeiul de drept reținut în cauză, iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în cadrul societății civile, generat de rezonanța negativă a faptului că o persoană asupra căreia planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului este cercetată în stare de libertate.
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a constatat admisibilitatea în principiu a acesteia, apreciind însă că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală.
Împotriva Încheierii primei instanțe a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul A. D. V., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea sa în stare de libertate.
S-a precizat că recursul formulat vizează atât dispozițiile de menținere a măsurii arestării preventive, cât și pe cele de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În expunerea motivelor de recurs s-a relevat în esență că în raport de situația personală a inculpatului, fiind minor, se impune cercetarea lui, în continuare, în stare de libertate.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 385/6 Cod procedură penală, T. constată că recursul formulat de inculpat nu este fondat.
În cauza de față inculpatul a fost arestat în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, fiind cercetat și ulterior trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 al. 1 Cod penal corob. cu art. 209, alin. 1 lit. a, g, și i Cod penal, în condițiile art. 41, alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod. Penal, alături de inculpatul R. A. D., arestat preventiv.
În prezentul recurs, T. reține că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f. Cod procedură penală, în sensul că din materialul probator administrat în cauză există indicii temeinice în sensul celor prev. de art. 68/1 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă incriminată de legea penală, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și în continuare se justifică în mod rezonabil plasarea în arest preventiv a acestuia, respectiv menținerea privării de liberate, menținere care nu înfrânge principiile prevederilor CEDO.
T. consideră că și cerința pericolului concret pentru ordinea publică este realizată în cauză, luând în considerare modalitatea concretă de săvârșire a faptei pentru care este cercetat, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții și prin efracție sau escaladare, precum și persistența infracțională a inculpatului care, a mai comis fapte de natură penală contra patrimoniului, beneficiind de clemența organelor de urmărire penală. Cu toate acestea, inculpatul nu a înțeles să aibă un comportament social adecvat, așa încât în prezent este trimis în judecată pentru o infracțiune similară.
După cum s-a reținut mai sus, T. apreciază că, la acest moment, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, nu s-au modificat și se mențin în continuare, inculpatul fiind cercetat pentru infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, iar lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, creând în rândul membrilor societății un sentiment de teamă, de neliniște, că acesta ar mai putea comite alte infracțiuni de același gen.
Minoritatea inculpatului A. D. V. nu constituie o garanție că odată repus în libertate nu va mai săvârși infracțiuni, iar riscul săvârșirii de noi infracțiuni este demonstrat de activitățile infracționale anterioare faptei deduse judecății. Activitățile infracționale anterioare ale inculpatului, sunt apte de a fi încadrate în noțiunea de ,,date”, din care să rezulte riscul săvârșirii de noi infracțiuni și nu au fost de natură să îl determine pe acesta să aibă un comportament social adecvat
Cu privire la cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, T. reține următoarele:
Într-adevăr, potrivit art. 136 alin. (2) Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Aceste dispoziții trebuie însă corelate cu prevederile art. 160/2 alin. (2) Cod procedură penală, conform cărora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În prezenta cauză, instanța de fond a apreciat corect că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160/2 alin. (2) Cod procedură penală, existând date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului, care rezultă din faptul că deși a beneficiat de clemența organelor judiciare, fiind respinsă o cerere de arestare preventivă, inculpatul și-a continuat activitatea infracțională, manifestând dispreț total față de normele de conduită și valorile sociale ocrotite de lege.
Totodată, T. constată că măsura preventivă luată față de inculpat este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art.5 paragr.1 lit.a din C.E.D.O.
Pentru considerentele expuse, T., în conformitate cu art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. D. V., fiul lui D. N. și M., născut la data de 31.12.1994, aflat în Penitenciarul Aiud, împotriva Încheierii din 13.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ 12.
Totodată, în baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul A. D. V. la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. D. V., fiul lui D. N. și M., născut la data de 31.12.1994, aflat în Penitenciarul Aiud, împotriva Încheierii din 13.12.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ 12.
În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul A. D. V. la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată în contul BCAJ A. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.12.2012.
Președinte Judecători
C. M. A. M. G. I.
Grefier
N. C. Poruț
Red. Mr.C
Tehnored. N.P./2 exp./21.12.2012
Judecător fond – T. O.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 317/2015.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
