Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Sentința nr. 783/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 783/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 1948/109/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 783

Ședința publică de la 21 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ilenuța B.

Grefier I. T.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C.

S- luat în examinare, pentru soluționare, cererea privind contopirea pedepselor formulată de condamnatul T. V., fiul lui G. și I., născut la 04.02.1985, încarcerat în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat T. V., în stare de detenție, asistat de av.M. M., cu delegație de substituire pentru av.oficiu I. L., desemnată în baza împuternicirii avocațiale nr.2218/15.06.2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

S-a procedat la înregistrarea audio a ședinței cu mijloace tehnice potrivit disp.art.369 alin.1 C.p.p.

Instanța a dispus a se face apelul și în dosarele nr_ și nr._ .

În dosarul nr_ a răspuns petentul-condamnat T. V. în stare de deținere.

În dosarul nr_ a răspuns petentul-condamnat T. V. în stare de deținere.

Instanța constată că pe rolul Tribunalul Argeș se află cele trei cauze ce au același obiect contopire pedepse și sunt formulate de același condamnat, motiv pentru care pune în discuție conexarea cauzelor.

Reprezentanta Parchetului arată că este de acord cu conexarea celor două cauze.

Petentul-condamnat, prin apărător, se arată de acord.

Instanța dispune conexarea dosarelor nr._ și nr._ la dosar nr._ având în vedere că au același obiect contopire pedepse și sunt formulate de același condamnat.

Petentul-condamnat, prin apărător, arată că înțelege să își retragă cererea privind contopirea pedepselor.

Reprezentantul Parchetului solicită Instanței să ia act de manifestarea de voință a petentului-condamnat în sensul că își retrage cererea.

TRIBUNALUL

Constată că la data de 30.04.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea privind contopirea pedepselor formulată de condamnatul T. V., fiul lui G. și I., născut la 04.02.1985, încarcerat în Penitenciarul Colibași, prin care susține că are mai multe pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente.

La termenul de judecată din data de 21.07.2015, instanța a dispus conexarea dosarelor nr._ și nr._ la dosarul nr._ având în vedere că au același obiect contopire pedepse și sunt formulate de același condamnat.

La același termen de judecată, petentul T. V., fiul lui G. și I., născut la 04.02.1985, încarcerat în Penitenciarul Colibași,, a precizat că își retrage această cerere fiind în eroare când a formulat-o.

În raport de această mențiune și ținând seama de disp. art. 597 și urm. C.proc.pen., va lua act de retragerea cererii formulată de condamnatul T. V., fiul lui G. și I., născut la 04.02.1985, încarcerat în Penitenciarul Colibași.

In baza art.275 C.p.p. va obliga pe condamnat la plata sumei de 430 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 lei onorariul pentru avocat din oficiu I. L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul T. V., fiul lui G. și I., născut la 04.02.1985, încarcerat în Penitenciarul Colibași.

In baza art.275 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 430 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 lei onorariul pentru avocat din oficiu I. L..

Cu drept de contestație.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.07.2015.

Președinte,

Ilenuța B.

Grefier,

I. T.

I.T. 21 Iulie 2015

Red.IB, 2 ex., 30.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Sentința nr. 783/2015. Tribunalul ARGEŞ