Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 775/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 775/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 6614/280/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 775

Ședința publică de la 14 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Grefier T. P.

Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror S. Țuca.

S-a luat în examinare, spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de contestatorul C. A. M., fiul lui I. și E., născut la 13.08.1992 în Băicoi, jud Prahova, CNP_, domiciliat în Băicoi, ., ., sc B, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la fila 12 a dosarului Judecătoriei Pitești există adresa nr Y/_/PMDB/BED din 13.05.2015 a Penitenciarului Mărgineni însoțită de declarația contestatorului potrivit căreia nu-și însușește cererea.

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art 304 C.p.p.

Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a contestației la executare ca lipsite de obiect.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 19.06.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, prin declinare de competenta de la jduecatoria P., conform sentintei penale nr.1574/02.06.2015, contestatia la executare formulată de contestatorul C. alexandru M., detinut in Penitenciarul Colibasi.

Tribunalul constata ca Penitenciarul Margineni a inaintat cu adresa nr Y/_/PMDB/BED din 13.05.2015, declaratia contestatorului, in cuprinsul careia arata ca nu a formulat o astfel de cerere și că nu și-o însușește, situatie fata de care instanta urmeaza a respinge contestatia la executare.

Întrucât contestatorul nu are culpă procesuală în promovarea cererii, se vor aplica disp. art. 275 alin. 3 C.p.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. A. M., fiul lui I. și E., născut la 13.08.1992 în Băicoi, jud Prahova, CNP_, domiciliat în Băicoi, ., ., sc B, ..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2015, la Tribunalul Argeș secția penală.

Președinte,

M. N.

Pentru Grefier T. P. aflat in CO

Semneaza Grefier I. T.

Red MN/22.07.2015

4exp

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 775/2015. Tribunalul ARGEŞ