Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 391/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 391/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 373/109/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 391

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Grefier T. P.

Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror S. Țuca.

S-a luat în examinare, spre soluționare, contestația la executare formulată de contestatoarea C. E., fiica lui I. și A., născută la 03.03.1988 în Târgu M., jud M., CNP_, domiciliată în jud B., oraș C., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea în stare de deținere și asistată de avocat P. A. cu delegație de substituire pentru avocat P. M. cu împuternicire avocațială nr 860/02.03.2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a luat legătura telefonic cu Penitenciarul Colibași, Serviciul Evidență care a comunicat faptul că contestatoarea se află în executarea unei pedepse de 5 ani pentru furt calificat aplicată prin sentința penală 790/19.04.2013 a Judecătoriei Ploiești.

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art 369 C.p.p.

Contestatoarea arată că își retrage contestația la executare.

Apărătorul contestatoarei solicită să se ia act de retragerea contestației la executare.

Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de retragerea contestației la executare și pune concluzii de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către stat.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 27.01.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, contestația la executare formulată de contestatoarea Cimpean E., detinuta in Penitenciarul Colibasi.

La termenul de judecată din data de 03.04.2015, în ședință publică, contestatoarea a arătat că își retrage contestația la executare, motiv pentru care, in baza art.599 alin 3 Cod pr pen, instanța urmează a lua act de această manifestare de voință.

In baza art 275 alin 2 Cod pr pen, va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de contestatoarea C. E., fiica lui I. și A., născută la 03.03.1988 în Târgu M., jud M., CNP_, domiciliată în jud B., oraș C., ..

Obligă contestatoarea la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu P. M. conform împuternicirii avocațiale nr 860/02.03.2015 se va avansa din fondurile MJ.

Cu contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2015, la Tribunalul Argeș secția penală.

Președinte,

M. N.

Grefier,

T. P.

Red MN/ 24.04.2015

4exp

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 391/2015. Tribunalul ARGEŞ