Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Sentința nr. 461/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 461/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1038/109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 461
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. N.
Grefier D. Ș.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin
Procuror M. P.
S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță, cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat M. N. I. fiul lui N. și S., născut la data de 29.10.1972, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat în stare de deținere asistat de avocat din oficiu A. O. în baza împuternicirii avocațiale nr. 1486/16.04.2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la locul de deținere.
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. 369 alin. 1 C.p.p.
Petentul-condamnat prin apărător precum și reprezentanta parchetului precizează că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, în raport de aceste împrejurări, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii, contopirea celor două pedepse de 23 și 19 ani și aplicarea unei noi pedepse fără spor.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de admitere a cererii, de contopire a celor două pedepse și de aplicarea a pedepsei celei mai grele cu aplicarea unui spor. Totodată, solicită deducerea perioadei executate, anularea vechilor mandate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Petentul-condamnat având ultimul cuvânt solicită admiterea cererii de contopire a pedepselor.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2015, petentul condamnat M. Nicular I. a solicitat contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 382/14.12.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21/A/17.02.2011 a Curții de Apel Pitești și sentința penală nr. 241/26.07.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1490/13.04.2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție.
În motivarea cererii s-a susținut că pedepsele au fost aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că cererea de contopire a pedepselor este fondată.
Astfel, prin sentința penală nr. 382/14.12.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21/A/17.02.2011 a Curții de Apel Pitești, petentul a fost condamnat la 23 de ani închisoare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 10 ani interzicerea drepturilor prev.. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,d și e Cod penal anterior pentru săvârșirea la data de 18.11.2009 a infracțiunii prev.și ped.de art.174 rap.la art.176 lit.c Cod penal anterior.
Prin sentința penală nr. 245/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ s-a dedus perioada executată începând cu data de 19.11.2009.
Prin sentința penală nr. 464/27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ s-a redus pedeapsa complementară la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de 64 alin. 1 lit. a,b,d și e C.p anterior.
De asemenea, petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 241/26.07.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1490/13.04.2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție, la 19 ani închisoare, pentru săvârșirea la data de 14.09.2009 a infracțiunii prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i cu aplic. art. 37 lit. b cod penal anterior, cu executare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior.
Tribunalul constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul sunt concurente, iar dispozițiile noului Cod penal prevăd maximul pedepsei complementare de 5 ani, motiv pentru care se va dispune reducerea în acest sens și a pedepsei complementare de 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior.
Cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev.de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal anterior și a pedepsei accesorii corespunzătoare, ambele constând în interzicerea dreptului de a alege, se constată că în cauză nu există nicio legătură între interdicția acestui drept și prevenirea infracțiunilor pentru care petentul a fost condamnat, în acest sens fiind soluția pronunțată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hirst contra Marii Britanii prin care s-a reținut încălcarea art.3 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin interdicția absolută a dreptului de a vota impusă tuturor deținuților; Curtea Europeană a reținut în acest sens că interdicția absolută a acestui drept nu intră în limitele marjei de apreciere a statului.
În concluzie, în baza art.585 Cod pr.penală tribunalul va admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat M. N. I..
Va constata că prin sentința penală nr. 382/14.12.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21/A/17.02.2011 a Curții de Apel Pitești, petentul a fost condamnat la 23 de ani închisoare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 10 ani interzicerea drepturilor prev.. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,d și e Cod penal anterior, redusă la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de 64 alin. 1 lit. a,b,d și e C.p anterior, prin sentința penală nr. 464/27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, pentru săvârșirea la data de 18.11.2009 a infracțiunii prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. c Cod penal anterior, iar prin sentința penală nr. 245/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ s-a dedus perioada executată începând cu data de 19.11.2009.
Prin sentința penală nr. 241/26.07.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1490/13.04.2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție a fost condamnat petentul pentru săvârșirea la data de 14.09.2009 a infracțiunii prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i cu aplic. art. 37 lit. b cod penal anterior, cu executare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior, pe care o va reduce la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior.
Va înlătura ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal anterior.
În baza disp. art. 33, art. 34 și art. 35 Cod penal anterior, având în vedere că pluralitatea de infracțiuni s-a creat sub imperiul vechii legi, va contopi pedepsele de 23 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de 64 alin. 1 lit. a,b,d și e C.p anterior și respectiv 19 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior și va aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a, b, d și e Cod penal anterior, sporită cu 3 ani închisoare; în total va executa 26 ani închisoare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a, b, d și e Cod penal anterior, având corespondent în legea nouă disp. art. 60 și art. 66 alin. 1 lit. a,b,e și f C.p., drepturi pe care le interzice și ca pedeapsă accesorie.
La stabilirea sporului de pedeapsă se vor avea în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care a fost condamnat petentul, precum și limitele de pedeapsă aplicate.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești.
Va deduce perioada executată începând cu data de 19.11.2009 la zi.
Va dispune anularea vechilor mandate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
În baza disp. art. 29 din Legea nr. 253/2013, va dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești rămasă definitivă la: primăria localității de domiciliu, locul de detenție și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date .
În baza disp. art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei conform împuternicirii avocațiale nr. 1486/16.04.2015 se va suporta din fondurile speciale ale M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat M. N. I. fiul lui N. și S., născut la data de 29.10.1972, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
Constată că prin sentința penală nr. 382/14.12.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21/A/17.02.2011 a Curții de Apel Pitești, petentul a fost condamnat la 23 de ani închisoare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 10 ani interzicerea drepturilor prev.. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,d și e Cod penal anterior, redusă la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de 64 alin. 1 lit. a,b,d și e C.p anterior, prin sentința penală nr. 464/27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, pentru săvârșirea la data de 18.11.2009 a infracțiunii prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. c Cod penal anterior, iar prin sentința penală nr. 245/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ s-a dedus perioada executată începând cu data de 19.11.2009.
Prin sentința penală nr. 241/26.07.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1490/13.04.2011 a Înaltei Curți de casație și Justiție a fost condamnat petentul pentru săvârșirea la data de 14.09.2009 a infracțiunii prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i cu aplic. art. 37 lit. b cod penal anterior, cu executare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior, pe care o reduce la 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal anterior.
Înlătură ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal anterior.
În baza disp. art. 33, art. 34 și art. 35 Cod penal anterior, contopește pedepsele și aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a, b, d și e Cod penal anterior, sporită cu 3 ani închisoare; în total va executa 26 ani închisoare în cond. art. 57 Cod penal anterior și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a, b, d și e Cod penal anterior, având corespondent în legea nouă disp. art. 60 și art. 66 alin. 1 lit. a,b,e și f C.p., drepturi pe care le interzice și ca pedeapsă accesorie.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești.
Deduce perioada executată începând cu data de 19.11.2009 la zi.
Dispune anularea vechilor mandate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
În baza disp. art. 29 din Legea nr. 253/2013, dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești rămasă definitivă la: primăria localității de domiciliu, locul de detenție și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date .
În baza disp. art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei conform împuternicirii avocațiale nr. 1486/16.04.2015 se va suporta din fondurile speciale ale M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.
Președinte,
G. N.
Grefier,
D. Ș.
red.Gh.N.
dact.C.E.C./4 exp.
27.04.2015.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 391/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 471/2015.... → |
---|