Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1087/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 1087/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1087

Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. F.

Grefier E. E. C.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezentat prin procuror M. P..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, contestația la executare formulată de condamnata C. A. M., fiica lui F. și G., născută la 15 sept.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat contestatoarea condamnată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.

Contestatoarea condamnată arată că își retrage contestația la executare.

Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2015 Tribunalul Argeș a fost sesizat cu o contestație la executare formulată de contestatoarea – condamnată C. A. M. în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

Prezentă în instanță ,la termenul de judecată din 10.11.2015 contestatoarea – condamnată C. Aba M. a arătat că își retrage contestația .

Față de această situație urmează ca în baza disp. art..599 alin.3 Cod pr.penală, să se ia act de retragerea contestației la executare.

Văzând si disp.art.275 alin.2 Cod pr.penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata C. A. M. fiica lui F. și G., născută la 15 sept.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

Obligă condamnata la 30 lei cheltuieli judiciare către stat

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare/pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Președinte,

I. F.

Grefier,

E. E. C.

Red I.F.

Tehn D.T 4 ex.

27.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1087/2015. Tribunalul ARGEŞ