Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 178/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 178/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 178

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier L. D.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat de procuror M. P..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația la executare formulată de condamnata C. A. D., fiica lui Forea și A., născută la data de 25.04.1974, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 369 alin. 1 C.p.p.

Contestatoarea declară că își retrage contestația la executare.

Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de declarația contestatoarei prin care arată că își retrage contestația la executare, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

.

TRIBUNALUL :

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 08.01.2015, C. A. D., condamnată pentru infracțiunea de trafic de persoane a formulat contestație la executare, fără însă a o motiva.

La termenul de azi, condamnata, personal a învederat instanței că nu insistă în judecarea cererii sale.

Așa fiind, în baza art. 599 alin. 3 C.p.p., urmează să se ia act de retragerea contestației.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.p.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata C. A. D., fiica lui Forea și A., născută la data de 25.04.1974, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 februarie 2015, la Tribunalul Argeș Secția penală.

Președinte,

M. D.

Grefier,

L. D.

Red. M.D./Dact. M.D.

2 ex./13.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 178/2015. Tribunalul ARGEŞ