Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 554/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1595/109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 554
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. F.
Grefier E. E. C.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezentat prin procuror M. P..
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, contestația la executare formulată de condamnata G. I., fiica lui G. și V., născută la 16 decembrie 1986, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat contestatoarea condamnată L. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.
Contestatoarea condamnată arată că își retrage contestația la executare.
Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatei.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
La data de 07.04.2015, pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrată adresa nr_ prin care condamnata G. I. a formulat contestație la executare
La termenul din data de 19.05.2015, contestatoarea a învederat instanței că își retrage contestația la executare
Față de această manifestare de voință, instanța va lua act de retragerea contestației la executare .
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va obliga condamnata la 30 de lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata G. I., fiica lui G. și V., născută la 16 decembrie 1986, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.
Obligă condamnata contestatoare la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare/pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 19.05.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.
Președinte,
I. F.
Grefier,
E. E. C.
Red. I.F.
Tehn D.T. 4 ex.
02.06.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 517/2015.... | Confiscare specială (art.315 lit. c NCPP). Sentința nr.... → |
---|