Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 593/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 593/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1791/828/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 593
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. N.
Grefier D. Ș.
Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror M. P.
S-au luat în examinare, spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de contestatorul C. V. V., fiul lui O. și I., născut la data de 01.01.1986 în orașul B., jud. V., domiciliat în orașul B., ., jud. V., CNP_, în prezent deținut în penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar declarația contestatorului prin care precizează faptul că își retrage contestația.
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice potrivit art 369 C.p.p.
Reprezentanta parchetului solicită să se ia act de cele precizate în scris de contestator și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 15.04.2015, prin declinare de competență de la Judecătoria Topoloveni, conform sentinței penale nr.687/05.03.2015, Tribunalul Argeș a fost sesizat cu o contestație la executarea pedepsei la care a fost condamnat contestatorul C. V. V., deținut în Penitenciarul Colibași.
La termenul de judecată din 27.05.2015, s-a depus la dosar declarația contestatorului prin care precizează faptul că își retrage contestația.
Având în vedere disp.art.599 alin.3 Cod pr.penală, tribunalul va lua act de manifestarea de voință exprimată.
În baza disp.art.275 alin.2 Cod pr.penală contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul C. V. V., fiul lui O. și I., născut la data de 01.01.1986 în orașul B., jud. V., domiciliat în orașul B., ., jud. V., CNP_, în prezent deținut în penitenciarul Colibași.
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.
Președinte,
G. N.
Grefier,
D. Ș.
red.Gh.N.
dact.C.E.C./4 exp.
29.05.2015.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 190/2015.... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 536/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|