Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 952/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 952/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 28-09-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 952

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier L. D.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezentat prin procuror M. P..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, contestația la executare formulată de condamnata C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la 15 sept.1991, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatoarea condamnată C. A. M. L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.

Grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus la dosar declarația condamnatei prin care arată că își retrage contestația la executare.

Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de declarația contestatoarei prin care arată că își retrage contestația la executare, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

.

TRIBUNALUL :

Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:

Constată că la data de 09.09.2015 C. A. M. L., condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, a formulat contestație la executare, fără însă a o motiva.

La termenul de azi, condamnata a învederat Tribunalului, în scris, că renunță la judecarea cererii sale.

Așa fiind, în baza art. 599 alin. 3 C.p.pen., urmează să se ia act de retragerea cererii.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.p.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la 15 sept.1991, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 iunie 2015, la Tribunalul Argeș Secția penală.

Președinte,

M. D.

Grefier,

L. D.

Red. M.D./Dact. M.D.

2 ex./ 02.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 952/2015. Tribunalul ARGEŞ