Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1184/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1184/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-12-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1184
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier L. D.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat de procuror M. P..
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat P. V. I., fiul lui I. și C., născut la data de 11.12.1982, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu a lipsit petentul condamnat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 369 alin. 1 C.p.p.
Grefierul de ședință învederează instanței că s-a depus la dosar declarația petentului condamnat prin care arată că își retrage cererea.
Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de declarația petentului prin care arată că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
TRIBUNALUL :
Asupra cauzei de față:
Constată că prin încheierea din data de 09.07.2015 a Judecătoriei sectorului 5 București s-a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de către petentul-condamnat P. V. I., în favoarea Tribunalului Argeș, ca instanță competentă.
La termenul de azi, condamnatul a învederat Tribunalului că renunță la judecarea cererii sale.
Așa fiind, în baza art. 592, 593 C.p.pen., urmează să se ia act de retragerea cererii.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.p.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat P. V. I., fiul lui I. și C., născut la data de 11.12.1982, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 decembrie 2015, la Tribunalul Argeș Secția penală.
Președinte,
M. D.
Grefier,
L. D.
Red.M.D./ Dact.M.D.
2 ex./14.12.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 426/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|