Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 341/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE PENALĂ Nr. 341

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ilenuța B.

Grefier I. T.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de contestatorul G. I. C., fiul lui I. și Tudorița, născut la 07.10.1978, în Pitești, județul Argeș, CNP_, împotriva sentința penală nr.2160/03.09.2015 pronunțată de Judec. PITEȘTI, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-condamnat G. I. C., în stare de detenție, asistat de av.ales S. G., cu delegație la dosar și av.oficiu P. D., desemnată în baza împuternicirii avocațiale nr.3395/28.09.2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

S-a procedat la înregistrarea audio a ședinței cu mijloace tehnice potrivit dispozițiilor art.369 alin.1 C.p.p.

Apărătorul din oficiu solicită instanței să ia act că delegația sa a încetat având în vedere că s-a prezentat apărătorul ales.

Instanța permite contestatorului-condamnat să ia legătura personal cu apărătorul ales.

Contestatorul-condamnat, prin apărător, arată că își menține contestați la executare.

Apărătorul contestatorului-condamnat și reprezentantul Parchetului, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

În raport de aceste împrejurări Tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Apărătorul contestatorului-condamnat solicită admiterea contestației, casarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Pitești și în casare cu reținere admiterea cererii de liberare condiționată a condamnatului.

Apreciază av.G. că s-a făcut dovada cu înscrisurile aflate la dosar că petentul-condamnat se poate reintegra social. Se arată că petentul-condamnat este absolvent de studii superioare.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiată și de menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul-condamnat G. I. C., având ultimul cuvânt, arată că are un copil minor în vârstă de 9 ani, părinții săi sunt vârstnici, este profesor de sport, absolvent al Facultății de Sport.

TRIBUNALUL

Constată că, la data de 14 sept. 2015, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația formulată de condamnatul contestator G. I. C., fiul lui I. și Tudorița, născut la 07.10.1978, în Pitești, județul Argeș, CNP_, împotriva sentința penală nr.2160/03.09.2015 pronunțată de Judec. PITEȘTI, în dosarul nr._, apreciindu-se pe de o parte, că întrunea condițiile pentru liberarea sa condiționată, iar pe de altă parte că amânarea acordată este prea mare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Prin s.p.nr. 2160/03.09.2015 pronunțată de Judec. PITEȘTI, în dosarul nr._, în baza art. 587 din Noul Cod de procedură penală, s-a admis în parte cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul contestator G. I. C., fiul lui I. și Tudorița, născut la 07.10.1978, în Pitești, județul Argeș, CNP_, încarcerat în P. Colibași și conform art. 587 alin. 2 C.p.p. și s-a redus termenul de rediscutare stabilit de Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Colibași pentru data de 04.02.2016.

S-a reținut astfel că:

La data de 11.08.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea formulată de către petentul G. I. C., deținut în P. Colibași, prin care a solicitat liberarea sa condiționată, iar cererea nu a fost motivată.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, respectiv procesul-verbal L_/05.08.2015, o caracterizare a comportamentului condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1639/13.03.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, fisa de cazier, din analiza cărora instanța reține următoarele:

Petentul se află in executarea unei pedepse de 3 ani și închisoare aplicată prin sentința penală nr. 870/11.12.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la inselăciune.

Executarea pedepsei a început la data de 05.08.2013, iar până la data de 05.08.2015, când a fost analizat de Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași, executase 731 zile, respectiv fracția de 2/3 din pedeapsă, însă a fost amânat până la 04.08.2016, la termen, datorită antecedentelor penale și comportamentului oscilant pe parcursul executării pedepsei, respectiv prezenta infracțiune a fost săvârșită in timp ce se afla in executarea unei pedepse privative de libertate.

Până in prezent, petentul a mai suferit o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de inselăciune, pedeapsă ce se regăsește in prezentul mandat.

In timpul detenției a avut un comportament oscilant, fiind sancționat de două ori, ambele sancțiuni fiind ridicate. A fost recompensat de cinci ori.

Petentul nu are zile considerate ca executate prin muncă.

Reținând că instituția liberării condiționate prevedere o . condiții pentru ca cel condamnat să poată obține acest beneficiu, după executarea fracției de pedeapsa prevăzută de lege, fiind vorba despre o vocație si nu un drept, astfel că instanța care judeca cererea, respectiv propunerea de liberarea condiționata analizează conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, existența antecedentelor penale ale acestuia, pe baza cărora își conturează convingerea că reeducarea si îndreptarea condamnatului sunt posibile si fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsa.

Se observă că, în cauză, chiar dacă starea de recidivă nu constituie un impediment pentru liberarea condiționată, criteriile prevăzute de art. 59 C.p. 1968, pe care instanța le va avea în vedere în considerarea art. 5 Cp, ținând cont de conținutul mai oneros pentru condamnat al art. 99 și urm. Cp, trebuie analizate cu referire directă la aceasta.

În plus, petentul a fost și sancționat disciplinar, ceea ce permite a se trage concluzia că acesta nu a conștientizat scopului pedepsei pe care o execută și nu și-a organizat viața în acord cu ordinea de drept.

Față de cele reținute instanța a constatat că, deși petentul a executat fracția de 2/3 din pedeapsa prevăzută de art. 59 C.pen.1968, in mod corect Comisia de propuneri a considerat ca se impune amânarea analizării situației condamnatului, fata de comportamentul avut pe perioada detenției pana la momentul formulării cererii. Asa cum rezulta din procesul - verbal si din caracterizare înaintate la dosar petentul condamnat nu a depus eforturi pentru reintegrare sociala in cadrul activităților educative, culturale, terapeutice de consiliere psihologica si asistenta sociala.

Totusi, instanța de fond a constatat ca, in cauză, comisia a stabilit ca liberarea condamnatului să se producă al termen, respectiv la data de 04.08.2016, termen care ar fi nejustificat de lung in raport de faptul că petentul are doar două sancțiuni disciplinare, ultima din anul 2012, după care au urmat cinci recompense, astfel că apreciază ca in cauză se impune reducerea termenului de reiterare a analizării in comisie a condamnatului, prin reducerea acestuia la 6 luni, respectiv la data de 04.02.2016, întrucât, așa cum s-a arătat acest termen este suficient pentru a se analiza in continuare comportamentul condamnatului in sensul de a se stabili daca acesta va da sau nu dovezi temeinice de îndreptare, fiind disciplinat si stăruitor in munca.

Prin prisma acestor considerente, instanța a admis in parte cererea petentului G. I. C. și, potrivit art. 587 alin. 2 C.p.p., fixând termen de rediscutare la data de 04.02.2016.

În prezenta contestație, Tribunalul va constata că, în cauză analiza situației condamnatului sub aspectul oportunității liberării condiționate se situează sub imperiul vechiului Cod Penal și de Procedură Penală, ca lege mai favorabilă, dat fiind faptul că fapta comisă de condamnat este înainte de 01.02.2014, sens în care se mențin și dispozițiile Deciziei nr.LXVII a ÎCCJ, care a stabilit în recurs în interesul legii, că disp. art. 59-61 din C.pen., ale art. 75-77 din Lg. Nr. 275/2006 și ale art. 450 C.proc.pen. anterior se interpretează în sensul că:*Cererea de liberare condiționată va fi examinată de instanță, sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, la momentul judecării acesteia și nu la momentul introducerii ei*. Judecarea cauzei presupune astfel inclusiv perioada de timp scursă în căile de atac, respectiv în contestația de față.

Analizând astfel fracția executată, se va constata că, aceasta este satisfăcută, astfel încât și prima condiție necesară pentru analizarea situației sale este realizată.

În ceea ce privește amânarea dispusă de instanță pentru termenul din data de 04.02.2016 întrucât i se impută condamnatului un comportament total necorespunzător pe perioada detenției, din care nu rezultă indicii că a manifestat interes în revizuirea comportamentului său, dar și starea de recidivă, se va constata că aceasta este disproporționată față de cele menționate anterior.

Astfel, este adevărat că aceasta înregistra 3 sancțiuni disciplinare înainte de analiza comisiei, dar în aceeași perioadă de timp înregistrează însă un nr. de 5 recompense-prin care printr-un număr de 2 se ridică sancțiuni vizând art.71 lit. e și f, cea comisă în februarie 2013 fiind anulată chiar de judecătorul delegat, dar și 44 de participări la programe socio-educative desfășurate în perioada 2013 până în luna iulie 2015, persoana condamnată nefiind inclusă în vreun program de asistare socială și ședințe de consiliere psihologică.

Totuși, dat fiind că atât 2014 cât și în iulie 2015 a fost recompensat de 2 ori, rezultă că a conștientizat rolul educativ și preventiv al pedepsei în perioada de detenție efectuată, mai ales că nu este la prima abatere, însă instanța va ține seama și că antecedentele sale penale și respectiv o altă condamnare a fost contopită în mandatul pe care îl execută în prezent.

Astfel, se observă că petentul condamnat a manifestat interes și receptivitate în perioada desfășurării demersurilor instructiv educative din ultimul an, dovedit prin specificul programelor la care a participat, a menținut legătura cu familia prin vizite, corespondență, etc., iar această atitudine este constantă în raportare cu comportamentul direct și adaptarea la normele vieții carcerale, condamnatul nefiind identificat cu elemente dezadaptative relevante.

Instanța va aprecia deci că cele expuse anterior și care reflectă situația condamnatului la momentul acestei analize, indică faptul că nu se impune amânarea acordată în 04.02.2016, drept pentru care în baza art.587 alin. 3 NCPP, va admite contestația formulată de contestatorul G. I. C., fiul lui I. și Tudorița, născut la 07.10.1978, în Pitești, județul Argeș, CNP_, împotriva sentința penală nr.2160/03.09.2015 pronunțată de Judec. PITEȘTI, în dosarul nr._, sens în care se desființează sentința amintită, iar pe fond va admite cererea petentului, dispunând liberarea sa condiționată.

În baza art.275 alin.2 NCPP, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul pentru av. oficiu P. D. în sumă de 130 RON va fi suportat din fondurile special ale MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de contestatorul G. I. C., fiul lui I. și Tudorița, născut la 07.10.1978, în Pitești, județul Argeș, CNP_, împotriva sentința penală nr.2160/03.09.2015 pronunțată de Judec. PITEȘTI, în dosarul nr._ .

Desființează sentința amintită, iar pe fond admite cererea petentului și dispune liberarea sa condiționată.

În baza art.275 alin.2 NCPP, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul pentru av. oficiu P. D. în sumă de 130 RON va fi suportat din fondurile special ale MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.

Președinte,

Ilenuța B.

Grefier,

I. T.

I.T. 08 Octombrie 2015

Red.IB, 2 ex., 19.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 341/2015. Tribunalul ARGEŞ