Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 342
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ilenuța B.
Grefier I. T.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de contestatorul C. L. C., fiul lui G. și M., născut la 30.11.1990, încarcerat în P. Colibași, împotriva sentința penală nr.2117/01.09.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-condamnat G. I. C., în stare de detenție, asistat de av.oficiu P. L., desemnată în baza împuternicirii avocațiale nr.3393/28.09.2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a ședinței cu mijloace tehnice potrivit dispozițiilor art.369 alin.1 C.p.p.
Instanța permite contestatorului-condamnat să ia legătura personal cu apărătorul din oficiu.
Contestatorul-condamnat, prin apărător, arată că își menține contestația la executare.
Apărătorul contestatorului-condamnat și reprezentantul Parchetului, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
În raport de aceste împrejurări Tribunalul constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului-condamnat solicită admiterea contestației în baza disp.art.4251 C.p.p., desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Pitești și pe fond admiterea cererii de liberare condiționată a condamnatului. Se arată că prima instanță i-a respins cererea de liberare condiționată pentru faptul că a avut un comportament oscilant pe perioada detenției, însă în opinia sa, condamnatul deși a avut și abateri, cele mai multe au fost în perioada 2010 – 2012, a avut și recompense cele mai multe obținute în perioada 2014 – 2015. Se mai arată că contestatorul-condamnat a participat la numeroase programe educative, a menținut legătura cu familia, fracția legală din pedeapsă a fost executată.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiată și de menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Contestatorul-condamnat C. L. C., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Constată că, la data de 15 sept. 2015, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația formulată de condamnatul contestator C. L. C., fiul lui G. și M., născut la 30.11.1990, încarcerat în P. Colibași, împotriva sentința penală nr.2117/01.09.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI, în dosarul nr._, apreciindu-se pe de o parte, că întrunea condițiile pentru liberarea sa condiționată, iar pe de altă parte că amânarea acordată este prea mare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin s.p.nr. 2117/01.09.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI, în dosarul nr._, în baza art. 587 din Noul Cod de procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul contestatorul C. L. C., fiul lui G. și M., născut la 30.11.1990, încarcerat în P. Colibași și conform art. 587 alin. 2 C.p.p. s-a menținut termenul de rediscutare stabilit de Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Colibași pentru data de 19.08.2016.
S-a reținut astfel că:
La data de 25.08.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței la nr._ cererea formulată de petentul- condamnat C. L. C., deținut în PNT Colibași, prin care solicită liberarea condiționată, fără a evidenția motivele care au stat la baza formulării prezentei cereri.
Cererea petentului a fost înaintată instanței împreună cu procesul-verbal nr.L71518/20.08.2015, mandatul în a cărui executare se află petentul, caracterizare întocmită de Serviciul de Educație și Intervenție Psihosocială din cadrul Penitenciarului- Colibași, fișa de cazier judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut conform procesului-verbal nr. .L_/20.08.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași-fila 4 dosar, că petentul C. L. C. se află în executarea unei pedepse de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 c.p., prin sent.pen.nr. 196/2010 pronunțată de Judecătoria V., fiind încarcerat la data de 10.05.2011.
În urma analizei situației petentului, comisia a constatat că acesta a executat 1564 zile, a fost folosit la muncă, fiindu-i astfel considerate ca executate un număr de 109 zile, reținându-se totodată că a fost sancționat disciplinar de 5 ori, a fost recompensat de 6 ori, aspecte reliefate de caracterizarea aflată la filele 5- 6 dosar ,precum și documentele comunicate de Penitenciar- Colibași.
Instituția liberării condiționate –așa cum estre reglementată de art. 59 și urm.c.p.- vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei ,instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului, astfel că din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției din pedeapsă prevăzută de lege –fiind vorba despre o vocație și nu un drept- ci numai dacă instanța care judecă cererea/ propunerea de liberare condiționată își creează convingerea, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, precum și de antecedentele penale ale acestuia- având valoarea unui simplu element care trebuie avut în vedere la aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei -, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Față de aceste considerente instanța a apreciat, în raport de comportamentul total necorespunzător al petentului pe parcursul executării pedepsei- reflectat de multiplele - respectiv-5 rapoarte de incident întocmite acestuia pentru abateri disciplinare grave și foarte grave constând în confecționare/deținere de obiecte interzise-sancționat de 4 ori,. că scopul preventiv – educativ al pedepsei nu a fost atins până în momentul de față, iar perioada executată nu prezintă garanția reintegrării sociale a condamnatului.
Totodată, instanța a luat în considerare-în aprecierea existenței „dovezilor temeinice de îndreptare” și posibilităților concrete de integrare a petentului în sânul comunității- și concluziile conținute de referatul întocmit de psihologul unității de penitenciar în urma studierii, evaluării atente și constante a comportamentului persoanei private de libertate pe parcursul executării pedepsei, concluzii din parcurgerea cărora se reține că numitul C. L. C. prezintă o personalitate cu elemente dezadaptative relevante, comportament și conduite orientate spre valorile grupului de apartenență, cu tendința de încălcare a regulilor impuse-fila 7 dosar.
În consecință, instanța a respins cererea formulată de petentul-condamnat C. L. C. ca neîntemeiată, fixând termen de reînnoire a cererii la data de 19.08.2016, termen ce apare ca fiind unul rezonabil, interval de timp în care petentul poate să adopte un comportament din care să rezulte în mod neechivoc că s-a îndreptat, că este stăruitor în muncă și disciplinat.
În prezenta contestație, Tribunalul va constata că, în cauză analiza situației condamnatului sub aspectul oportunității liberării condiționate se situează sub imperiul vechiului Cod Penal și de Procedură Penală, ca lege mai favorabilă, dat fiind faptul că fapta comisă de condamnat este înainte de 01.02.2014, sens în care se mențin și dispozițiile Deciziei nr.LXVII a ÎCCJ, care a stabilit în recurs în interesul legii, că disp. art. 59-61 din C.pen., ale art. 75-77 din Lg. Nr. 275/2006 și ale art. 450 C.proc.pen. anterior se interpretează în sensul că:*Cererea de liberare condiționată va fi examinată de instanță, sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, la momentul judecării acesteia și nu la momentul introducerii ei*. Judecarea cauzei presupune astfel inclusiv perioada de timp scursă în căile de atac, respectiv în contestația de față.
Analizând astfel fracția executată, se va constata că, aceasta este satisfăcută, astfel încât și prima condiție necesară pentru analizarea situației sale este realizată.
În ceea ce privește amânarea dispusă de instanță pentru termenul din data de 19.08.2016 întrucât i se impută condamnatului un comportament total necorespunzător pe perioada detenției, din care nu rezultă indicii că a manifestat interes în revizuirea comportamentului său, se va constata că aceasta este disproporționată față de cele menționate anterior.
Astfel, este adevărat că aceasta înregistra 5 sancțiuni disciplinare înainte de analiza comisiei, dar în aceeași perioadă de timp înregistrează însă un nr. de 6 recompense-din care printr-un număr de 4 se ridică sancțiuni vizând art.71 lit. e, dar și 121 de participări la programe socio-educative desfășurate în perioada 2011 până în luna iulie 2015, persoana condamnată fiind de asemenea inclusă într-un program de asistare socială și 2 ședințe de consiliere psihologică.
Totuși, dat fiind că în mai 2015 a comis încă o abatere disciplinară și nu are nicio recompensă care să o ridice, rezultă că încă nu a conștientizat rolul educativ și preventiv al pedepsei în perioada de detenție efectuată, mai ales că nu este la prima abatere, însă instanța va ține seama și că nu are antecedente penale și respectiv nicio altă condamnare.
Astfel, se observă că petentul condamnat a manifestat interes și receptivitate în perioada desfășurării demersurilor instructiv educative din ultimul an, dovedit prin specificul programelor la care a participat, a menținut legătura cu familia prin vizite, corespondență, etc., dar această atitudine trebuie să fie constantă în raportare cu comportamentul direct și adaptarea la normele vieții carcerale
Instanța va aprecia deci că cele expuse anterior și care reflectă situația condamnatului la momentul acestei analize, indică faptul că amânarea acordată în 19.08.2016 este prea mare, drept pentru care în baza art.587 alin. 3 NCPP, va admite în parte contestația formulată de contestatorul C. L. C. împotriva sentința penală nr.2117/01.09.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI, în dosarul nr._, desființând sentința amintită, iar pe fond va respinge cererea petentului și va dispune reducerea termenului de rediscutare la data de 16.12.2015, menținând celelalte dispoziții.
În baza art.275 alin.2 NCPP, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul pentru av. oficiu P. L. în sumă de 130 RON va fi suportat din fondurile special ale MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte contestația formulată de contestatorul C. L. C. împotriva sentința penală nr.2117/01.09.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI, în dosarul nr._ .
Desființează sentința amintită, iar pe fond respinge cererea petentului și dispune reducerea termenului de rediscutare la data de 16.12.2015
În baza art.275 alin.2 NCPP, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul pentru av. oficiu P. L. în sumă de 130 RON va fi suportat din fondurile special ale MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06.10.2015, la Tribunalul Argeș - Secția penală.
Președinte,
Ilenuța B.
Grefier,
I. T.
I.T. 08 Octombrie 2015
Red.IB, 2ex., 19.10.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 982/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 341/2015.... → |
---|