Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 254/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 254/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 254

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. N.

Grefier D. Ș.

D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Pitești este reprezentat prin

Procuror G. S.

S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș privind lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimații fiind inculpații: I. P.-A., TÎLMACIU D.-I., M. C. D., D. C. C.; D. R., D. D. A., P. L., R. A. F., B. N. C., N. V., C. P. B., S. I. L., CĂTĂȚÂNĂ M. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 c.p.p.

Reprezentantul parchetului precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, în raport de aceste împrejurări, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației la executare.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a contestației la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș și de lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .

INSTANȚA

Deliberând constată:

La data de 17.02.2015, s-a înregistrat contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș privind lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ cu privire la confiscarea specială a bunurilor aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeș conform proceselor verbale de predare-primire nr. 13/D/P/2007 din 25.03.2008 și 13D/P/2007 din 04.04.2008.

Motivul invocat este prev.de disp.art.598 alin.1 lit.c Cod pr.penală și privește lămurirea dispozitivului sentinței penale nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ s-a dispus condamnarea intimaților I. P.-A., TÎLMACIU D.-I., M. C. D., D. C. C.; D. R., D. D. A., P. L., R. A. F., B. N. C., N. V., C. P. B., S. I. L., CĂTĂȚÂNĂ M. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7 din Legea 39/2003, art.48 din Legea 161/2003, art.49 din Legea 161/2003.

Sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr.80/A/12.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și decizia penală nr.749/01.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Datorită inexistenței la dosarul cauzei la data pronunțării sentinței a proceselor verbale de predare-primire nr. 13/D/P/2007 din 25.03.2008 și 13D/P/2007 din 04.04.2008 la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeș a bunurilor ridicate de la intimații I. P.-A., TÎLMACIU D.-I., M. C. D., D. C. C.; D. R., D. D. A., P. L., R. A. F., B. N. C., N. V., C. P. B., S. I. L., CĂTĂȚÂNĂ M. I., instanța nu s-a pronunțat cu privire la confiscarea specială sau eventual restituirea acestor bunuri.

Bunurile ridicate cu ocazia percheziției efectuate la urmărirea penală și depuse ulterior la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeș, respectiv telefoane mobile, încărcătoare, cartele telefonice, laptop-uri, hard-disk, router, memorie flash, CD-uri, sunt bunuri care au fost folosite pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care intimații au fost condamnați și care potrivit disp.art.112 alin.2 lit.b Cod penal sunt supuse confiscării speciale.

În concluzie, în baza 598 alin. 1 lit. c C.p.p., tribunalul va lămuri dispozitivul sentinței penale nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, în sensul că în baza disp. art. 112 alin. 1 lit. b C.p., va dispune confiscarea specială a bunurilor ridicate de la intimații: I. P.-A., TÎLMACIU D.-I., M. C. D., D. C. C.; D. R., D. D. A., P. L., R. A. F., B. N. C., N. V., C. P. B., S. I. L., CĂTĂȚÂNĂ M. I. și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeș conform proceselor verbale de predare-primire nr. 13/D/P/2007 din 25.03.2008 și 13D/P/2007 din 04.04.2008.

În baza art.275 alin.3 Cod pr.penală, va dispune ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeș.

În baza disp. art. 598 alin. 1 lit. c C.p.p., lămurește dispozitivul sentinței penale nr. 488/09.11.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, în sensul că în baza disp. art. 112 alin. 1 lit. b C.p., dispune confiscarea specială a bunurilor ridicate de la intimații: I. P.-A., TÎLMACIU D.-I., M. C. D., D. C. C.; D. R., D. D. A., P. L., R. A. F., B. N. C., N. V., C. P. B., S. I. L., CĂTĂȚÂNĂ M. I. și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeș conform proceselor verbale de predare-primire nr. 13/D/P/2007 din 25.03.2008 și 13D/P/2007 din 04.04.2008.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Președinte,

G. N.

Grefier,

D. Ș.

red.Gh.N.

dact.C.E.C./4 exp.

27.02.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 254/2015. Tribunalul ARGEŞ