Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 1143/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1143/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-11-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINTA PENALĂ Nr. 1143
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. N. I.
Grefier A. T. Ianiț
P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat prin
Procuror E. C.
S-a luat în examinare, pentru solutionare cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul T. A. T., fiul lui T. și P., născut la data de 20.12.1975,CNP-_, domiciliat în Câmpulung, ..4, ., ., judetul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2015, susținerile părților și concluziile reprezentantului Parchetului fiind consemnate în scris în încheierea de amânare a pronunțării din acea data, încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
La data de 08.07.2015, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. de dosar_, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Toculeț A. T. cu privire la pedeapsa de 5 ani aplicată prin Sentința penală nr.355/17.06.2004 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul 762/2004, definitivă,astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.230/A/14.09.2004 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr.677/2004.
În motivarea cererii, petentul a arătat că executarea pedepsei a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind arestat la data de 02.03._ și liberat condiționat la data de 03.05.2007. Petentul a mai susținut în esență că după ce a fost eliberat, a dat dovezi temeinice de îndreptare, în anul 2009 s-a căsătorit și are un copil în vârstă de 6 ani, a înțeles să-și continue studiile, în prezent fiind înscris la liceu și întreprinde activități lucrative în diverse domenii.
În drept au fost invocate disp. art.166 și urm.C.penal.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri ( fil.3-34).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința penală nr.355/17.06.2004 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul 762/2004, definitivă,astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.230/A/14.09.2004 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr.677/2004, petentul Toculeț A. T. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Din cuprinsul sentinței penale nr.355/17.06.2004 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul 762/2004, coroborat cu biletul de liberare nr.L12776/2007 emis de Penitenciarul Colibași, reiese că petentul Toculeț A. T. a început să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, la data de 02.03.2004, iar la data de 03.05.2007 a fost liberat condiționat. Prin urmare, în raport de disp. art.106 C.penal( corespondentul art.61 C.penal 1968), pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat se consideră executată la data de 01.03.2009.
Instanța reține că dispozițiile Noului cod penal în ceea ce privește termenele și condițiile pentru a se putea dispune reabilitarea judecătorească sunt mai favorabile în raport de dispozițiile Codului penal din 1968, astfel încât, în temeiul art 5 Cpenal ,se vor aplica dispozițiile legii penale mai favorabile.
Sub acest aspect, instanța reține că potrivit disp. art. 166 alin.1 lit.a C.penal, condamnatul poate fi reabilitat la cerere, după împlinirea unui termen de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, iar conform disp. art.167 alin.1 C.penal, termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. În cauza dedusă judecății, instanța reține că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat se consideră executată la data de 01.03.2009, iar în raport de disp. art.167 alin.1 C.penal, termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani s-a împlinit la data de 01.03.2013, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 166 alin.1 lit.a C.penal
Totodată, din referatul întocmit de Birolul de executări penale din cadrul Tribunalului Argeș( fil.23 ), reiese că petentul a achitat cheltuielile judiciare către stat, iar din certificatul de cazier judiciar reiese că petentul nu a săvârșit o altă infracțiune pe perioada termenului de reabilitare( f4).
Constatând astfel că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, instanța va admite cererea de reabilitare și pe cale de consecință, în baza art.529 și urm. Cod procedură penală raportat la art.166-168 Cod penal cu aplic. art.5 C.penal, va dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului Toculeț A. T., în raport de pedeapsa de 5 ani aplicată prin Sentința penală nr.355/17.06.2004 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul 762/2004, definitivă,astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.230/A/14.09.2004 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr.677/2004.În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul în cuantum de 130 de lei pentru apărătorul din oficiu, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea condamnatului Toculeț A. T., fiul lui T. și P., născut la data de 20.12.1975,CNP-_,domiciliat în Câmpulung, ..4,., ., jud. Argeș.
În baza art.529 și urm. Cod procedură penală raportat la art.166-168 Cod penal cu aplic. art.5 C.penal,dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului Toculeț A. T., în raport de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.355/17.06.2004 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul 762/2004, definitivă,astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.230/A/14.09.2004 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr.677/2004.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul în cuantum de 130 de lei pentru apărătorul din oficiu, avocat A. O., se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu drept de a formula contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015 la Tribunalul Argeș, sectie penală.
Președinte,
G. N. I.
Grefier,
A. T. Ianiț
IGN/AI/4ex/07.12.2015
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 1149/2015.... | Proxenetismul. Art.213 NCP. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul... → |
---|