Traficul de minori (art.211 NCP). Sentința nr. 3/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 4130/109/2014
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
COMPLET SPECIALIZAT DE MINORI PENAL
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 3/MF
Ședința nepublică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. N. I.
Grefier A. T. Ianiț
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești reprezentat de procuror G. S.
S-a luat în examinare, spre soluționare cauza penală privind pe inculpații A. N., fiica lui P. și E., născută la data de 24.11.1988 în orașul Scornicești, jud. O., domiciliată în orașul Scornicești, ., ., ., CNP-_ și B. I., fiul lui V. și L., născut la data de 22.07.1985 în mun. Pitești, jud. Argeș, domiciliat în mun. Pitești, ..B5, ., CNP-_ și pe persoana vătămată H. G., domiciliu în Scornicesti, ., ., ., jud. O., având ca obiect traficul de minori (art.211 NCP).
Ședință nepublică conform disp. art.24 alin.1 din Legea 678/2001.rep.
La apelul nominal facut în ședință nepublică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința nepublică din data de 20.05.2015, susținerile părților și concluziile reprezentantului Parchetului fiind consemnate în scris în încheierea de amânare a pronunțării din acea data, încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie, deliberând;
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin rechizitoriul emis la data de 02.09.2014 în dosarul nr. 109D/P/2014, de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Pitești ,inculpata A. N. a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, faptă prev. și ped. de art.211 alin.1 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal, iar inculpatul B. I., a fost trimis în judecată, în stare de liberate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori în formă continuată, faptă prev. și ped. de art.48 alin.1 C.penal rap. la art.211 alin.1 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal.
În actul de sesizare al instanței, s-a reținut că la data de 29.05.2014, organele de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inc. A. N. a recrutat-o pe minora H. G. pe care ulterior a exploatat-o sexual cu ajutorul concubinului său, B. I. și cu ajutorul lui R. M. C., însă cu privire la acesta din urmă nu au rezultat indicii și cu atât mai mult probe privind participarea la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Din coroborarea probelor administrate în cauză s-a reținut în esență că în cursul anului 2014, inculpata A. N. a recrutat-o pe persoana vătămată minoră H. G. pentru realizarea de foloase materiale de pe urma traficării sexuale ale acesteia. În ceea ce îl privește pe inc. B. I., în actul de sesizare al instanței s-a reținut în esență că acesta a ajutat-o cu intenție pe inculpata A. N. să o exploateze sexual pe persoana vătămată minoră H. G. pentru realizarea de foloase materiale.
Totodată, prin actul de sesizare al instanței s-a dispus clasarea cauzei privind pe R. M. C., pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prev. și ped. de art. art.211 alin.1 C.penal, reținându-se că nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de minori, precum și disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și continuarea urmăririi penale față de inc. F. D. C. ,pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art.211 alin.1 C.penal, având în vedere că acesta nu a putut fii audiat întrucât a părăsit țara, iar în cauză există probe din acre rezultă că, acesta, a recrutat-o pe minora Isbățescu N. A. în vederea exploatării sexuale.
Prin ordonanța nr.109D/P/2014 din data de 30.05.2014, emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Pitești, s-a dispus reținerea inculpatei A. N., pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 30.05.2014, ora 02,00 până la data de 31.05.2014, ora 02,00. Prin Încheierea nr.48/30.05.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ , a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Pitești și în consecință s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30.05.2014, până la data de 28.06.2014, inclusiv. De asemenea, prin încheierea nr.67/25.06.2014 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 29.06.2014, până la data de 28.07.2014, inclusiv. Prin încheierea nr. 72/-C-CC-DL pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admisă contestația formulată de inculpata A. N. împotriva încheierii nr.73/07.07.2014 a Tribunalului Argeș, prin care a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, a fost casată încheierea atacată și în consecință a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar, fiind instituite în sarcina acesteia mai multe obligații. Pe parcursul cercetării judecătorești, la data de 18.02.2015, Tribunalul Argeș a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar dispus față de inc. A. N., pentru motivele reținute în încheierea de ședință.
Totodată, prin ordonanța nr. 109D/P/2014 emisă în data de 13.06.2014 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Pitești, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inc. B. I., pe durata urmăririi penale, fiind instituite în sarcina acestuia mai multe obligații.
Situația de fapt menționată în rechizitoriu a fost susținută cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu întocmit de către organele de poliție, procese verbale de percheziție domiciliară ,declarațiile inculpaților A. N.( fil.28-31, 38-39, 42-45 dup) și B. I.( f.52-54), declarațile persoanei vătămate H. G.( fil.5-23 dup.), declarațiile martorilor A. G.( f.68-72 dup), D. P. D.( fil.78-80 dup.), S. A. C.( fil.73,74 dup.), B. V. Gigel( fil.81-83 dup.), V. A. O.( fil.75-77 dup.), R. M. C.( fil.84-86 dup.),I. M. (fil.90,91 dup.), P. C. V.( fi.88,89 dup.), M. C.( fil.121-126 dup.), P. M.( fil.118-119 dup.), N. M. D.( fi.114-117 dup.).
La data de 05.09.2014, în conformitate cu art. 344 alin. 2 C.proc.pen., celor doi inculpați le-a fost comunicată câte o copie certificată a rechizitoriului emis în data de 02.09.2014 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Pitești în dosarul de urmărire penală nr.109D/P/2014 și totodată li s-a adus la cunoștință că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, li s-a adus la cunoștință inculpaților A. N. și B. I. că în termen de 20 de zile de la data comunicării copiei certificate a rechizitoriului pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmările penală. Inculpații A. N. și B. I. nu au formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Prin încheierea de cameră preliminară pronunțată în data de 15.10.2014, în baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis la data de 02.09.2014 în dosarul 109D/P/2014, de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Pitești privind pe inculpata A. N., trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, faptă prev. și ped. de art.211 alin.1 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal, precum și privind pe inculpatul B. I., trimis în judecată, în stare de liberate pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori în formă continuată, faptă prev. și ped. de art.48 alin.1 C.penal rap. la art.211 alin.1 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Totodată, prin aceeași încheiere de cameră preliminară s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații A. N. și B. I..
La primul termen de judecată din data de 03.12.2014, cu procedura legal îndeplinită, au fost audiați inculpații A. N. și B. I., declarațiile acestora, fiind atașate la dosarul cauzei.( fil.48-52). Deși legal citată, persoana vătămată H. G. nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Deoarece inculpații A. N. și B. I. nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței și totodată au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, în raport de disp. art.374 alin.7 C.pr.pen.,pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii R. M. C.( fil.123,124), I. M.( fil.158,159), S. A. C.( fil.222,223), D. P. D.( fil.224), P. C. V.( fil.225), M. C.( fil.226,227), N. M. D.( fil.228).
Totodată, întrucât ,astfel cum rezultă din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere întocmite de organele de poliție precum și de organele jandarmeriei, ascultarea martorilor A. G., B. V. Gigel, V. A. O. și P. M. ,nu a fost posibilă pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a dispus citirea declarațiilor acestora date în faza de urmărire penală conform disp. art.327 alin.3 C.pr.penală. De asemenea ,pe parcursul cercetării judecătorești, a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de inculpații A. N. și B. I.. Totodată, la termenul de judecată din data de 20.05.2015, având în vedere teza probatorie invocată, instanța a respins ca neutilă soluționării cauzei cererea formulată de inculpatul B. I. prin apărător, care a solicitat încuviințarea probei cu doi martori prin care să demonstreze că martorii I. M. și S. A. C. ,care au fost audiați pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, au dat declarații neconforme cu realitatea.
La data de 26.05.2015, inculpatul B. I. a depus și concluzii scrise, care au fost atașate la dosarul cauzei.
În ceea ce privește conduita procesuală a inculpaților A. N. și B. I. manifestată pe întreaga derulare a urmăririi penale și a judecății, instanța constată că aceștia au avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând comiterea faptelor de trafic de minori și respectiv complicitate la infracțiunea de trafic de minori, reținute în sarcina lor.
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța constată dovedită vinovăția inculpaților A. N. și B. I. cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și respectiv de complicitate la trafic de minori, ambele în formă continuată, reținând următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2013 ,inculpata A. N., în baza unei înțelegeri prealabile cu inc. F. D.-C., însoțiți de minora I. N.-A. s-au deplasat în orașul Scornicești, jud. O., cu intenția de a căuta fete care să practice prostituția în beneficiul celor doi inculpați. Ajunși în orașul Scornicești, cei doi inculpați au recrutat-o pe minora H. G., născută la data de 23.09.1997, pe care inc. A. N. o cunoștea de mai mult timp, (inculpata A. N., fiind originară din orașul Scornicești),și pe care au convins-o ulterior să-i însoțească în mun. Pitești în vederea practicării prostituției.
La întoarcerea în mun. Pitești, inculpații. A. N. și F. D.-C. s-au cazat împreună cu persoanele vătămate I. N.-A. și H. G. la un hotel amenajat la parterul blocului G1 din cartierul Războieni, mun. Pitești, jud.Argeș, unde cele două minore au practicat prostituția, clienții fiind procurați prin intermediul ziarului local,,Curierul Zilei”, banii încasați de la clienții minorei H. G. îi reveneau inc. A. N., iar banii proveniți de la clienții minorei I. N. A. îi reveneau inc. F. D.-C.. După circa o săptămână, în continuarea demersului infracțional, inc. F. D. –C. a închiriat un apartament în cartierul T. V., din mun. Pitești ,unde minorele I. N.-A. și H. G. au continuat să practice prostituția, banii încasați de acestea de la clienți fiind însușiții ulterior de cei doi inculpați.
Din cauza unor neînțelegeri generate de modul în care cei doi inculpați își împărțeau clienții, inculpata A. N. a luat hotărârea de a se separa ,astfel încât s-a mutat cu persoana vătămată minoră H. G. într-o garsonieră situată în cartierul Războieni din mun. Pitești ,pe care a continuat să o exploateze sexual. Datorită faptului că inculpata A. N. nu a mai avut posibilitatea să plătească chiria, aceasta s-a întors împreună cu minora H. G. la apartamentul situat în cartierul T. V., din mun. Pitești, închiriat anterior de inc. F. D. C. ,la propunerea acestuia, unde cele două minore au continuat să practice prostituția în folosul inculpaților A. N. și F. D.-C..
La un moment dat, inculpata A. N. a aflat de la martorul V. A.-O. că unul dintre consumatorii din localul Havana situat în cartierul Războieni din mun. Pitești, respectiv martorul A. G. deține o sumă mare de bani, sens în care, în seara de 27.05.2014, s-a deplasat împreună cu minorele H. G. și I. N. A. la barul respectiv, propunându-i martorului să întrețină raporturi sexuale cu cele două minore contra cost, stabilind și tariful pentru raporturile sexuale. După ce a ales-o pe minora H. G. și după ce i-a plătit inculpatei A. N. suma de 400 de lei, martorul A. G. a plecat împreună cu minora la locuința martorului V. A. O., unde a întreținut raporturi sexuale cu aceasta. La plecarea din local, inculpata A. N. i-a spus martorului A. G. că, în situația în care mai dorește să întrețină raporturi sexuale cu H. G., o va găsi și în următoarea seară în același local. Conform înțelegerii anterioare cu inculpata A. N., martorul A. G. a mers însoțit de de martorii V. A. O., B. V. Gigel, D. P. D. și S. A. C. la localul Havana, unde i-a înmânat inculpatei A. N. suma de bani stabilită pentru a întreține raporturi sexuale cu minora H. G.. Ca și în prima seară, martorul A. G. s-a deplasat împreună cu minora H. G. la domiciliul martorului V. A. O., unde a întreținut din nou raporturi sexuale cu aceasta.
În noaptea de 28/29.05.2014, martorul A. G., însoțiți de prietenii săi, V. A. O., B. V. Gigel, D. P. D. și S. A. C. a mers din nou la localul Havana, unde, după ce, i-a plătit inc. A. N. suma de 400 de lei a plecat împreună cu minora H. G. să întrețină relații sexuale, de această dată, la un hotel situat la parterul blocului G1 din cartierul Războieni. După ce s-au consumat raporturile sexuale, martorul A. G. a adormit, iar, după ce a fost trezit din somn de prietenii săi a constatat că îi lipsește o sumă mare de bani din portofel, care îi fusese sustrasă de minora H. G.
Instanța va înlătura declarațiile inculpatei A. N. în conformitate cu care nu a recrutat-o pe persoana vătămată și nu i-a procurat acesteia clienți în vederea practicării prostituției, având în vedere că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata a săvârșit infracțiunea de trafic de minori în formă continuată reținută în actul de sesizare.
Sub acest aspect, instanța reține că martorul A. G. a declarat că în data de 27.05.2014, în timp ce se afla într-un bar situat în cartierul Războieni din mun.Pitești, împreună cu mai mulți prieteni, inc. A. N. l-a acostat și l-a întrebat dacă are nevoie de o fată pentru a întreține relații sexuale, iar inculpata i-a spus totodată că o partidă de sex ,care durează 2-3 ore, costă 400 de lei. Același martor a menționat că a convenit cu inculpata A. N. să întrețină relații sexuale cu persoana vătămată H. G., iar pentru serviciile sexuale i-a plătit inculpatei A. N. ,suma de 400 de lei ( f.68-72 dup). Aceste aspecte au fost confirmate și de martorii V. A. O. ( fil.75-77 dup.), D. P. –D. ( fil.78-80 dup ,f. 224) și B. V. Gigel( fil.81-83 dup.), precum și de martorul S. A. C., care a mai precizat și că inculpata A. N. i-a propus atât lui cât și celorlalți prieteni să întrețină relații contra cost cu persoana vătămată H. G..(fil.73,74 dup., fil.222,223 dosar). De asemenea martorul R. M. C. a declarat că inculpata A. N. l-a întrebat dacă vrea să întrețină raporturi sexuale cu persoana vătămată H. G., precizând că tariful pentru un raport sexual este de 70 de lei. Martorul a mai declarat că a mers de 2 ori la garsoniera lui B. I. din cartierul G., unde inculpata A. N. a adus-o pe H. G. ,cu care a întreținut relații sexuale în acel apartament. După ce i-a plătit contravaloarea serviciilor sexuale, persoana vătămată i-a remis banii inc. A. N.( fil.84-86 dup. fil.123,124).În plus, martorul M. C. a declarat că în timp ce era de serviciu, fiind agent de pază la ., în incinta căreia funcționează și un motel, la sfârșitul lunii mai 2014 au venit două persoane, o fată( pe care ulterior a identificat-o după planșele foto, ca fiind persoana vătămată H. G. ), împreună cu un bărbat, care au închiriat o cameră, iar după cca. 10 minute a venit și inc. A. N. care de asemenea a închiriat o altă cameră. Imediat, după ce a plecat persoana vătămată a plecat de la acel motel și inc. A. N. (fil.121-126 dup., fil.226,227). Totodată, inculpatul B. I. a declarat pe parcursul urmăririi penale, că inculpata A. N. i-a spus că a cumpărat mobilă cu banii proveniți din ,,combinațiile ” pe care le face H. G., respectiv banii proveniți din practicarea prostituției ( fil.53 verso dup).
În consecință, declarațiile inculpatei A. N. care a arătat că nu i-a procurat clienți persoanei vătămate H. G. în vederea practicării prostituției vin în contradicție în mod evident atât cu declarațiile constante ale persoanei vătămate din cursul urmăririi penale, cât și cu cele ale martorilor audiații pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
În ceea ce îl privește pe inculpatul B. I., instanța reține că este concubinul inculpatei A. N., iar din conviețuirea acestora a rezultat o fetită în vârstă de cca. 3 ani care i-a fost încredințată prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare, inc. A. N. fiind obligată să plătească pensie alimentară și totodată având drept de vizită o dată la două săptămâni.
Fiind audiat, inculpatul B. I. nu a recunoscut că a ajutat-o pe inculpata A. N. să săvârșească infracțiunea de trafic de minori, dar a declarat că martorul R. M. C. a întreținut raporturi sexuale cu H. G. la el în apartament, precizând totodată pe parcursul aceleași declarații că știa faptul că persoana vătămată se prostituează( fil.52-54 dup.).
În acest context, instanța apreciază că declarațiile inculpatului B. I. date în tot cursul procesului penal nu sunt susținute în plan probator, astfel încât nu se poate da eficiență susținerilor sale, care sunt izolate și chiar contradictorii. Astfel, martorul R. M. C. a declarat că inc. B. I. i-a propus să întrețină relații sexuale contracost cu minora H. G., acestea având loc chiar în locuința inculpatului, cât și în garsoniera închiriată de către concubina sa, inculpata A. N. în cartierul Războieni. Martorul a mai declarat că a întreținut de 4-5 ori relații sexuale cu H. G., în diferite locații situate pe raza mun. Pitești, respectiv un hotel, într-un apartament situat în mun. Pitești, la domiciliul inc. B. I. situat în cartierul G. din mun. Pitești, martorul precizând că toate aceste locații i-au fost la dispoziție de inculpatul B. I. ( fil.84-86 dup. fil.123,124).
Totodată, din coroborarea declarațiilor martorului I. M. din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești ,reiese că în timp ce se afla la sediul firmei sale și dorind să întrețină raporturi sexuale, martorul a vorbit cu un prieten, cunoscut cu porecla,,Riciu”, care la rândul său, cunoștea faptul că inculpatul B. I. are o fată care întreține raporturi sexuale,referindu-se la minora H. G., pe care acesta din urmă a dus-o la sediul firmei martorului. Același martor a mai arătat că inc. B. I. i-a prezentat-o pe H. G. și i-a spus să discute cu persoana vătămată despre prețul raportului sexual, cei doi plecând ulterior împreună cu un taxi (fil.90,91 dup., fil.158,159).Tribunalul apreciază că declarațiile martorului I. M. se coroborează parțial și cu declarațiile inculpatului B. I.. Astfel, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul B. I. a declarat că A. N. i-a spus că a închiriat o garsonieră în cartierul Războieni din mun. Pitești, unde locuiește împreună cu persoana vătămată H. G., unde a fost și el împreună cu R. M. C. și știa că acestea se prostituează în garsonieră. În cuprinsul aceleași declarații, inculpatul B. I. a mai precizat că la solicitarea prietenului său I. M. i-a dat acestuia numărul de telefon al persoanei vătămate H. G.,după ce acesta i-a spus că dorește să întrețină relații sexuale cu aceasta. ( fil.54 dup.).
Pe cale de consecință,instanța apreciază că declarațiile inculpatului B. I., care nu a recunoscut că a ajutat-o pe concubina sa, inc. A. N. să săvârșească infracțiunea de trafic de minori, dar a declarat totuși că martorul R. M. C. a întreținut raporturi sexuale cu H. G. la el în apartament și mai știa în plus faptul că persoana vătămată se prostituează și i-a dat numărul de telefon al acesteia, martorului I. M., pentru ca acesta să întrețină relații sexuale cu persoana vătămată ( fil.52-54 dup.),sunt în mod evident infirmate de declarațiile martorilor R. M. C. și I. M. din cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești( fil.84-86 dup. fil.123,124, fil.90,91 dup., fil.158,159).
Nu pot fi reținute apărările inculpaților A. N. și B. I. care au arătat că nu știau că persoana vătămată H. G. este minoră.
În acest context, instanța reține că inculpata A. N. o cunoștea pe victimă, de cca.1 an, ambele fiind domiciliate în orașul Scornciești, jud. O., iar din declarațiile persoanei vătămate H. G. ( fil.9 verso dup), reiese că aceasta locuia de mai mult timp în același ., cu sora inculpatei.
Totodată, din chiar declarațiile inculpatei A. N. reiese că a locuit și gospodărit împreună cu persoana vătămată H. G. timp de mai multe luni, aspect subliniat și de martorii audiați în dosar dar și de inculpatul B. I.. În ceea ce îl privește pe inculpatul B. I., din probele administrate în cauză, reiese că deși nu mai conviețuia împreună cu concubina sa, aceștia se vizitau periodic, iar inculpatul chiar a locuit sporadic în același apartament cu inculpata A. N. și persoana vătămată H. G..
Astfel, din acest punct de vedere, în prezenta cauză, nu se pune în discuție împrejurarea necunoașterii vârstei persoanei vătămate H. G. de către inculpații A. N. și B. I., respectiv că aceasta nu era majoră, mai ales în condițiile în care era născută la data de 23.09.1997, având vârsta de doar 16 ani și cca.6 luni, la momentul consumării infracțiunilor reținute în actul de sesizare. Pe de altă parte, apărările inculpaților cu privire la vârsta persoanei vătămate, nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. În plus, martorul M. C. a declarat că persoana vătămată i-a prezentat cartea de identitate în momentul în care s-a cazat la hotel( fila 122 verso dup.), astfel încât nu s-ar putea reține că minora ar fi intenționat să își ascundă vârsta reală față de vreo persoană în general sau față de inculpați, în mod special.
Faptul că unii dintre martori au declarat că persoana vătămată le-a spus că este majoră, sau că aceasta și-ar fi sărbătorit majoratul în luna mai 2014( în condițiile în care era născută la data de 23.09.1997), nu sunt de natură să determine instanța să ajungă la concluzia că inculpații A. N. și B. I. se aflau în eroare cu privire la vârsta victimei, astfel încât să fie exonerați de răspunderea penală.
În raport de obiectul prezentei cauze ,nu au nici un fel de relevanță apărările inculpatei A. N., care a precizat că persoana vătămată se prostituează și în prezent, depunând în susținere la termenul din data de 20.05.2015, înscrisuri care conțin convorbirile minorei pe o rețea de socializare. De asemenea ,nu pot fi primite nici apărările inculpatei A. N. care a arătat că persoana vătămată se prostitua din proprie inițiativă, în raport de disp. art.211 alin.3 C.penal, conform cărora, consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
În drept, fapta inculpatei A. N., care, în perioada anilor 2013-2014, în temeiul aceleași rezoluții infracționale a recrutat-o și a adăpostit-o pe persoana vătămată minoră H. G., în scopul realizării de foloase materiale de pe urma traficării sexuale a acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art.211 alin.1 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal.
În drept, fapta inculpatului B. I., care în cursul anului 2014, în temeiul aceleași rezoluții infracționale, cu intenție a ajutat-o pe inculpata A. N. să o exploateze sexual pe minora H. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de minori în formă continuată prev. art.48 alin.1 C.penal rap. la art.211 alin.1 C.penal cu aplic. art.35 alin.1 C.penal.
Procedând la individualizarea pedepslor ce urmează a-i fi aplicată inculpaților A. N. și B. I., instanța va avea în vedere o pedeapsă cu închisoarea care să corespundă scopului de reeducare și prevenție prin observarea criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 74 C.pen.
Pericolul social concret al infracțiunilor comise de inculpații A. N. și B. I. este redat de natura infracțiunilor comise, de numărul actelor materiale care compun activitățile infracționale, cât și de pericolul social al inculpaților care, neavînd nicio ocupație s-au hotărât să obțină venituri din exploatarea altor persoane. Aceste infracțiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală ,respectiv demnitatea și libertatea de acțiune a persoanei, reprezentând totodată o sursă de îmbogățire a unor persoane, fără muncă.
De asemenea, pe întreaga derulare a procesului penal inculpații A. N. și B. I. au avut o atitudine nesinceră, făcând afirmații nesusținute probator în scopul de a îngreuna aflarea adevărului.
Tribunalul mai reține că în cauză nu sunt temeiuri pentru reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților ,o pedeapsă într-un cuantum mai redus decât limita minimă prevăzută de textul incriminator, nefiind aptă a realiza scopul pedepsei în contextul în care au fost săvârșite infracțiunile și al caracterului de fenomen generalizat dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.
În astfel de condiții o pedeapsă prea blândă precum și un regim de individualizare a executării în modalitatea solicitată de către inculpata A. N. (suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) ,ar echivala în opinia instanței cu încurajarea tacită a altor persoane în săvârșirea unor fapte similare și în sfidarea legii și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
Aceste circumstanțe ca și conduita celor doi inculpați pe parcursul procesului penal, care nu au conștientizat nici în acest moment consecințele negative ale faptelor săvârșite( inculpata A. N. susținând mereu că minora H. G. este singura vinovată), ținând seama și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori( respectiv pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani conform disp. art.211 alin.1 C.penal), dar și de rolul fiecăruia dintre inculpați la săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare( contribuția inculpatului B. I. fiind mult mai redusă, aceasta și în condițiile în din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi obținut foloase materiale ca urmării practicării prostituției de către minoră), îndreptățesc concluzia că o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru inculpata A. N. și respectiv pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul B. I., constituie o retribuție justă a faptelor comise, o sancțiune necesară pentru constrângerea inculpaților și determinarea acestora să-și formeze o atitudine de respectare a ordinii de drept. Pedepsele urmează a fi executată efectiv conform disp.art.60 C.penal, suspendarea condiționată ori sub supraveghere, fiind exclusă în raport de cuantumul pedepsei aplicate .De altfel, acesta este și singura posibilitatea de executare a pedepselor de 5 ani și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.91 alin.1 lit.a C.penal pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 72 alin.1 C.penal, se va deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatei A. N., durata reținerii și arestării preventive, din data de 30.05.2014, până la data de 10.07.2014, inclusiv.
În baza art.211 alin.1 teza finală C.penal, li se vor interzice inculpaților A. N. și B. I., pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b și f din C.penal. De asemenea, în temeiul art.65 alin.1 C.penal li se vor interzice inculpaților A. N. și B. I.,drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și f Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În ceea ce privește acțiunea civilă, se va constata că persoana vătămată H. G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art.112 alin. lit. a C.penal se va dispune confiscarea specială a sumei de 450 de lei, depusă pe numele inculpatei A. N. la Direcția Finanțelor Publice-Trezoreria municipiului Pitești,conform chitanței . Nr._ emisă în data de 03.06.2014.( fila 224 dup.).
Totodată, se vor menține măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța nr.109/D/P/ 2014 emisă în data de 02.06.2014 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorisn-Serviciul Teritorial Pitești. ( fila 227 dup.).
În baza art. 274 alin. 1 și 2 C. proc. pen. fiecare dintre inculpați va fi obligat la plata sumei de câte 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile apărătorilor din oficiu, din cursul urmăririi penale, al camerei preliminare și al judecății vor rămâne în sarcina statului și se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.211 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.penal, condamnă pe inculpata A. N., fiica lui P. și E., născută la data de 24.11.1988 în orașul Scornicești, jud. O., domiciliată în orașul Scornicești, ., ., ., jud. O., CNP-_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare ,cu executare în regim de detenție în condițiile art.60 Cpenal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, persoană vătămată fiind H. G..
În baza art.211 alin.1 teza finală C.penal, interzice inculpatei A. N., pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b și f din C.penal.
În temeiul art.65 alin.1 C.penal interzice inculpatei A. N.,drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și f Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 72 alin.1 C.penal, deduce din pedeapsa principală, durata reținerii și arestării preventive, din data de 30.05.2014, până la data de 10.07.2014, inclusiv.
În temeiul art. 48 alin.1 rap. la art.211 alin.1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.penal, condamnă pe inculpatul B. I., fiul lui V. și L., născut la data de 22.07.1985 în mun. Pitești, jud. Argeș, domiciliat în mun. Pitești, ..B5, .,., CNP-_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție în condițiile art.60 Cpenal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori în formă continuată, persoană vătămată fiind H. G..
În baza art.211 alin.1 teza finală C.penal, interzice inculpatului B. I., pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară,drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b și f din C.penal.
În temeiul art.65 alin.1 C.penal interzice inculpatului B. I. drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și f Cod penal, ca pedeapsă accesorie
Constată că persoana vătămată H. G., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art.112 alin. 1 lit. e C.penal dispune confiscarea specială a sumei de 450 de lei, depusă pe numele inculpatei A. N. la Direcția Finanțelor Publice-Trezoreria municipiului Pitești,conform chitanței . Nr._ emisă în data de 03.06.2014.
Menține măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța nr.109/D/P/ 2014 emisă în data de 02.06.2014 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorisn-Serviciul Teritorial Pitești.
În baza art. 274 alin. 1 și 2 C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu, respectiv :suma de 150 de lei-onorariu avocat Ș. E., suma de 400 de lei-avocat C. D., suma de 200 de lei –onorariu avocat D. V., suma de 200 de lei -onorariu avocat F. F., suma de 200 de lei- onorariu avocat C. I., suma de 300 de lei- onorariu avocat M. F., suma de 150 de lei -onorariu avocat B. D., suma de 300 de lei-onorariu avocat M. A., suma de 150 de lei-avocat D. M., vor rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2015 la Tribunalul Argeș, sectie penală.
Președinte,
G. N. I.
Grefier,
A. T. Ianiț
IGN/AI/5ex/16.06.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 179/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 176/2015.... → |
---|