Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 157/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 3208/197/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BRASOV
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.157/CONTESTAȚIE
Ședința publică din data de 07.05.2015
PREȘEDINTE: D. M.-G. - judecător
GREFIER: C. A. – E.
Cu participarea PROCURORULUI: U. C. E. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 281 din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru datele de 07.05.2015.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra contestației penale de față constată:
Prin sentința penală nr. 281/18.02.2015, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
În baza art. 587 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 59 Cod penal admite propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului C. și în consecință:
Dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 52/2012 pronunțată de Judecătoria R., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev de art. 211 Cod penal, mandat de executarea a pedepsei nr. 143/2012 a condamnatului K. I., fiul lui A. și A., născut la data de 08.02.1978 în municipiul B., jud. B., CNP._, deținut în Penitenciarul C..
Pune în vedere condamnatului K. I., dispozițiile art. 104 al. 2 Noul Cod penal cu privire la revocarea liberării condiționată în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere.
În baza art. 275 al. 3 Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B..
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 11.02.2015 s-a înregistrat la Judecătoria B., sub numărul de mai sus, procesul verbal nr. 60/10.02.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului C. privind pe deținutul K. I. aflat în executarea unei pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 52/2012 pronunțată de Judecătoria R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev de art. 211 Cod penal, mandat de executare a pedepsei nr143/2012.
Din cuprinsul procesului-verbal nr. 60/10.02.2015 rezultă că deținutul – condamnat K. I. a început executarea pedepsei la data de 28.12.2012 iar aceasta urmează să expire la data de 26.04.2016. Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 814 zile din care 775 zile efectiv, 1 zile de arest preventiv și 38 zile câștigate ca urmare a muncii prestate. Potrivit prevederilor art. 59 al. 2 Cod penal, respectiv art. 100 al. 1 lit. a Noul Cod penal pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul K. I. trebuia să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 811 zile, din care efectiv cel puțin 608zile, condiție îndeplinită în cauză întrucât acesta a executat în total, până la data încheierii procesului-verbal,814zile, din care 776zile efectiv.
Având în vedere și restul mențiunilor procesului-verbal al Comisiei de propuneri precum și caracterizarea deținutului din care reiese că acesta în perioada detenției nu a fost sancționat ci din contră recompensat de trei ori și a participat cu interes la activitățile productive și a manifestat interes pentru activitățile privind reintegrarea socială, instanța a reținut că sunt întrunite și celelalte cerințe ale art. 59 al. 1 Cod penal.
Instanța a considerat că dispozițiile din vechiul cod penal sunt mai favorabile deținutului în raport cu art. 100 Noul Cod penal având în vedere că acesta impune și condiții suplimentare pentru acordarea liberării, respectiv ca cel condamnat să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, să-și fi îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile mai puțin restrictive prevăzute de art. 59 Cod penal instanța nu a analizat și restul condițiilor enumerate mai sus, făcând aplicarea dispozițiilor legale care în speță sunt favorabile condamnatului.
În raport de considerentele expuse, reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal, instanța a admis propunerea Comisiei și a dispus în baza art. 587 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 59 Cod penal liberarea condiționată a condamnatului K. I..
Instanța a pune în vedere condamnatului K. I. dispozițiile art. 104 al. 2 Noul Cod penal cu privire la revocarea liberării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere.
În baza art. 275 al. 3 Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia din care suma de 100 lei onorariu avocat desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B..
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație Ministerul Public prin P. de pe lângă Judecătoria B.. S-a solicitat respingerea cererii de eliberare condiționată deoarece condamnatul K. I. din actele dosarului nu rezultă că scopul pedepsei ce i-a fost aplicată pentru o fapta de mare pericol social - tâlhărie ar fi fost atins.
În calea de atac nu s-au administrat noi probe.
Contestația Ministerului Public nu este fondată și urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Liberarea condiționată nu este un drept ce intervine prin simplul fapt al executării fracției prevăzute de lege, ci reprezintă un beneficiu ce trebuie acordat, pe cale de excepție, doar acelora care dovedesc înainte de împlinirea duratei executării totale a pedepsei faptul că au înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, sunt motivați să facă o schimbare în viața lor și dețin resorturile interne adecvate.
Din fișa de caracterizare întocmită de locul de deținere rezultă că deținutul K. I. a avut un comportament corespunzător, fără sancțiuni disciplinare, cu recompense, s-a implicat în activități productive câștigând un număr de 38 de zile, Comisia locului de deținere subliniind că acesta a manifestat receptivitate, interes față de programele educaționale implicit pentru activitățile privind reintegrarea socială, concluzionând că îndeplinește condițiile legale pentru liberarea condiționată.
Psihologul locului de deținere l-a caracterizat pe deținutul K. I. ca fiind relativ echilibrat psihocomportamental, fără manifestări dezadaptive evidente în perioada detenției.
În fața evaluatorului domeniu social din cadrul locului de detenție, dar și în fața ambelor instanțe, condamnatul a susținut că după liberare va lucra la Primăria Hălchiu - unde a lucrat anterior detenției, rezultând astfel că acesta a înțeles semnificația socială a pedepsei pe care o execută și faptul său că șansa sa de reintegrare socială este munca.
În acest context, Tribunalul conchide, întocmai ca și prima instanță și Comisia din cadrul Penitenciarului C. în sensul că deținutul K. I., persoană fără antecedente penale, care a experimentat pentru prima dată detenția, cu o bună evaluare psihologică și a domeniului social, a înțeles necesitatea revizuirii atitudinii față de lege, este motivat să facă o schimbare în viața și deține resorturile interne adecvate, deci îndeplinește condițiile art. 59 Cod penal vechi pentru liberarea condiționată, fiind pregătit pentru reinserția socială.
Prin urmare, contestația declarată de Ministerul Public va fi respinsă în baza art. 425/1 al.7 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, cu menținerea ca legă și temeinică a hotărârii atacate.
Condamnatului i se vor pune în vedere prevederile art. art. 104 al. 2 din Noul Cod Penal, potrivit cărora dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune care a fost descoperită în termenul de încercare și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută după caz potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
Cu aplicarea art. 272 al. 1 și 275 al. 3 Cod de procedură penală în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația declarată de Ministerul Public prin P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 281/2015 a Judecătoriei B., sentință pe care o menține.
Atrage atenția condamnatului K. I. cu privire la dispozițiile art. 104 al. 2 din Cod Penal, potrivit cărora dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune care a fost descoperită în termenul de încercare și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută după caz potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului K. I. dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 272 al. 1 Cod de procedură penală onorariul avocatului din oficiu B. I., de 100 lei se include în cheltuielile judiciare și se avansează de stat.
În baza art. 275 al. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M.-G. C. A.-E.
Red. D.M.G./25.05.2015
Dact.A.C./25.05.2015 - 5 ex.
Jud.fond. A. A.E./18.02.2015
| ← Verificare măsuri preventive (art.207 NCPP). Decizia nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 162/2015.... → |
|---|








