Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 154/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 34807/197/2014

ROMANIA

TRIBUNALUL BRASOV

-SECTIA PENALA –

DECIZIA PENALĂ NR 154/CONTESTAȚIE

DOSAR PENAL NR_

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07-05-2015

PREȘEDINTE: B. B.

GREFIER: G. M.

cu participarea procurorului – A. I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării contestației formulată de către condamnatul I. M. împotriva S.P nr 61/16.01.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.

La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 30-04-2015 ,când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 07-05-2015.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința penală nr.61/16.01.2015 a Judecătoriei B. s-au dispus următoarele:

În baza art. 587 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de petentul condamnat I. M. având ca obiect liberarea condiționată.

În baza art.587 alin.2 Cod procedură penală a fost fixat termen pentru înnoirea cererii de liberare condiționată după data de 15.04.2015.

Prin această hotărăre s-au reținut următoarele:

Persoana privată de libertate I. M. se află deținut în Penitenciarul C. în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 141/2008 a Tribunalului de Minori și Familie B..

La dosarul cauzei a fost atașat procesul verbal al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului C. nr.592 din data de 16.12.2014 prin care s-a propus amânarea formulării unei propuneri de liberare condiționată în ceea ce îl privește pe petent până la data de 15.04.2015.

Astfel cum rezultă din conținutul respectivului proces verbal persoana privată de libertate I. M. a executat un număr de 2441 de zile închisoare dintr-un total de 3653 de zile închisoare.

Pe parcursul executării pedepsei, persoana privată de libertate a avut un comportament în general conformist cu participare la activități și la programe educaționale.

Raportat la circumstanțele personale ale petentului s-a constatat ca acesta a executat pedeapsa până la momentul prezentei analize în regim deschis.

Analizând comportamentul petentului pe parcursul executării pedepsei, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.59 Cod penal pentru a se dispune liberarea condiționată a petentului.

Pentru a decide în acest fel instanța a avut în vedere faptul că din caracterizarea comportamentul persoanei condamnate rezultă că acesta a fost sancționat în timpul detenției pentru săvârșirea unei abateri disciplinare foarte grave. Deși sancțiunea disciplinară a fost ridicată ca urmare a acordării unei recompense instanța consideră că existența unei astfel de fapte conduce la ideea unui comportament indisciplinat al petentului.

Față de acestea, instanța a considerat că se impune amânarea acestuia, în raport cu conduita adoptată de petent în perioada detenției, pentru ca pedeapsa aplicată să-și atingă scopul de reeducare urmărit și pentru ca deținutul să conștientizeze propriile responsabilități în cazul liberării condiționate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație CONDAMNATUL I. M., care a solicitat admiterea cererii sale de liberare condiționată.

Analizând hotărârea criticată tribunalul va observa următoarele:

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate apare ca evident faptul că cel condamnat nu poate beneficia în mod automat de această instituție după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă instanța își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în regim penitenciar a restului de pedeapsă.

In acest sens just prima instanța a apreciat faptul că petentul contestator I. M. nu a dat dovezile temeinice de îndreptare vizate de art. 59 al. 1 Cp vechi - aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Ncp referitoare la instituția analizată – și a considerat că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59,60 Cp iar termenul fixat de Comisie pentru reînnoirea cererii este adecvat.

Simpla îndeplinire a fracției prevăzute de lege nu dă naștere unui drept al condamnatului la liberare condiționată, ci doar unei vocații la liberare. Pentru a produce efectul prevăzut de art. 59 alin. 1 Cp, executarea fracției prevăzute de lege trebuie să fie dublată de stăruință în muncă, disciplină și dovezi reale de îndreptare apte să formeze convingerea instanței că, odată liberat, condamnatul va fi în măsură să se reintegreze în societate fără a mai comite alte infracțiuni.

Cum just a apreciat și prima instanță ,fracția de pedeapsă executată până la data formulării cererii de liberare condiționată, nu asigură premisele necesare reeducării sale în afara mediului penitenciar.

Contestatorul I. M. a fost sancționat în timpul detenției pentru săvârșirea unei abateri disciplinare foarte grave și deși sancțiunea disciplinară a fost ridicată ca urmare a acordării unei recompense just prima instanța a considerat că existența unei astfel de fapte conduce la ideea unui comportament indisciplinat al acestuia.

În aceste condiții, în baza art. 587 C proc pen rap. la art. 59 C pen anterior, just prima instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de către petentul condamnat I. M. sens în care tribunalul va respinge contestația formulată de către acesta împotriva S.P nr 61/16.01.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar onorariul pentru avocat din oficiu O. D. – în cuantum de 100 lei – se va înainta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de către condamnatul I. M. împotriva S.P nr 61/16.01.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar onorariul pentru avocat din oficiu O. D. – în cuantum de 100 lei – se va înainta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică, azi 7.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. B. G. M.

red. B. B./ 12-05-2015

tehored G.M/ 12-05-2015

4 ex

jud fond . L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul BRAŞOV