Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 43/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 31277/197/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR 43/CONTESTAȚIE

Ședința publică din 12.02.2015

PREȘEDINTE – D. R. R.

GREFIER – M. M.

Cu participarea procurorului I. B. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de petentul condamnat G. L. împotriva sentinței penale nr. 2850/03.0.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art.369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul condamnat G. L. ( deținut în Penitenciarul C.) și asistat de avocat desemnat din oficiu O. D.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că petentul condamnat a formulat contestație în termenul legal.

Instanța procedează la identificarea petentului condamnat G. L. care precizează că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și care depune la dosar un memoriu.

De asemenea avocatul petentului condamnat precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra contestației formulată în cauză.

Pentru petentul condamnat, apărătorul acestuia solicită instanței admiterea contestației formulate de petentul condamnat G. L. împotriva sentinței penale nr 2850/03.0.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr_, casarea soluției atacate iar în cadrul rejudecării admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere faptul că petentul condamnat a executat 2/3 din pedeapsa aplicată, execută pedeapsa în regim deschis, a participat la programe educative și deși a fost sancționat disciplinar, această sancțiune este mai veche fiind un caz izolat . În opinia sa starea de recidivă nu ar trebui să reprezinte un impediment la soluționarea cererii de liberare condiționată, aceasta trebuie avută în vedere de către instanță la individualizarea pedepsei. Petentul are 12 clase, și care calificativul de turnător în construcții astfel că dacă va fi liberat condiționat se va putea reintegra în societate. În situația în care instanța va respinge cererea de liberare condiționată solicită reducerea termenului de amânare stabilit de comisia de liberări din penitenciar pentru data de 03.04.2015.

Având cuvântul reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a contestației formulate de către petentul condamnat G. L. și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică . Mai mult petentul deși a beneficiat de clemența instanței de judecată nu a știut să aprecieze acest beneficiu, săvârșind din nou acte de natură penală.

Petentul condamnat G. L., având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față constată:

Prin sentința penală nr. 2850/03.12.2014, Judecătoria B. a respins în baza art. 587 al. 2 cod procedură penală raportat la art. 59 cod penal cererea având ca obiect liberare condiționată, formulată de petentul deținut G. L., fiul lui V. și G., ns. la data de 27.08.1967, deținut în PNT C., menținând termenul stabilit de Comisie, respectiv 03.04.2015, după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită. În baza art. 275 al. 2 cod procedură penală a obligat petentul deținut la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 120 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Instanța a constatat că petentul se află în executarea unei pedepse de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 172/2013 pronunțată de Judecătoria O. S. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deținutul- condamnat a început executarea pedepsei la data de 13.05.2013, iar aceasta urmează să expire la data de 12.09.2015.

Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 574 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 568 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.

Condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța având latitudinea să-și formeze o convingere proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă faptul că cel condamnat nu poate beneficia în mod automat de această instituție după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă instanța își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în regim penitenciar a restului de pedeapsă. În acest sens, instanța a apreciat faptul că antecedentele penale ale condamnatului nu constituie un impediment la acordarea liberării condiționate, ci un element cu valențe semnificative pentru aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei.

În sensul celor mai sus menționate, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din caracterizarea petentului pe durata detenției acesta a fost sancționat disciplinar odată pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în lovirea unei alte persoane private de libertate, fiind recompensat o singură dată.

În urma evaluărilor efectuate, s-a concluzionat în sensul că petentul deținut nu a făcut progrese din punct de vedere emoțional, având un nivel intelectual mediu. În continuarea aceluiași aspect, de subliniat este faptul că deși, persoana condamnă G. L. a manifestat un comportament în general stabil, pe fondul unei toleranțe fragile la frustrare acesta poate reacționa disproporționat față de natura și intensitatea stimulilor, existând riscul de a reacționa agresiv în situații puternic încărcate afectiv.

Lipsa unor dovezi temeinicie de îndreptare se desprinde și din faptul că petentul deținut, cunoscut cu antecedente penale, a mai beneficiat anterior de efectele liberării condiționate, ulterior acesta reluându-și comportamentul infracțional prin comiterea unor noi fapte de natură penală pentru care a fost condamnat în mod definitiv.

Ținând cont de toate elementele analizate mai sus, instanța a concluzionat că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 cod penal, iar termenul fixat de Comisie pentru reînnoirea cererii este adecvat, astfel că a respins cererea de liberare condiționată formulată în cauză și a menținut termenul menționat în procesul verbal, respectiv 03.04.2015, dată după care petentul va putea formula o nouă cerere de liberare condiționată.

În baza art. 275 al. 2 cod procedură penală a obligat petentul deținut la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 120 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul G. L. solicitând desființarea ei și în rejudecare admiterea cererii de liberare condiționată. În motivare petentul a arătat că a executat fracția din pedeapsă impusă de lege și că a dat dovezi temeinice de îndreptare. În acest sens s-a subliniat că a câștigat prin muncă 33 de zile, a participat la programe educative are 12 clase și calificare profesională și va lucra în construcții după ce va fi pus în libertate. S-a mai arătat că recidiva nu reprezintă un impediment la acordarea liberării condiționate și că sancțiunea disciplinară i-a fost aplicată pentru un incident izolat. În subsidiar s-a solicitat reducerea termenului până la care s-a amânat rediscutarea liberării condiționate în cadrul comisiei.

Analizând sentința contestată în raport cu criticile formulate pe baza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul reține următoarele:

Instanța de fond a analizat corect și complet situația condamnatului petent G. L. și a stabilit justificat că nu se impune liberarea condiționată în acest moment.

Deși acesta a executat fracția din pedeapsă prevăzută de lege pentru a putea fi liberat, comportamentul din perioada detenției nu a dovedit îndreptarea sa, iar antecedentele penale evidențiate în procesul verbal întocmit de comisia de specialitate din penitenciar nu susțin oportunitatea punerii în libertate condiționată. Astfel tribunalul reține că petentul condamnat a fost sancționat în perioada detenției pentru o abatere gravă, lovirea unui deținut, sancțiunea nefiind ridicată, a participat sporadic la programe educaționale și nu a făcut progrese în acest domeniu (a abandonat două din programele începute, iar la un concurs tematic a fost exclus întrucât lucrarea a fost scrisă de altă persoană).Caracterizarea din punct de vedere psihologic, astfel cum a fost reținută și de instanța de fond nu permite concluzia potrivit căreia condamnatul ar fi evoluat adoptând un comportament din care să rezulte dovezi temeinice de îndreptare. Condamnările anterioare, chiar dacă au intervenit pentru fapte care aduc atingere altor valori sociale și împrejurarea că a mai beneficiat de liberări condiționate dovedesc faptul că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul, iar clemența manifestată de instanțele de judecată prin acordarea liberărilor condiționate anterioare nu a fost valorificată pozitiv de condamnat.

În concluzie, soluția instanței de fond de respingere a cererii de liberare condiționată este corectă și se impune a fi menținută. Termenul fixat pentru reînnoirea cererii este rezonabil și răspunde cerinței ca petentul condamnat să facă dovada că s-a îndreptat, în condițiile în care petentul s-a aflat la prima analiză a oportunității acordării liberării condiționate, iar pedeapsa expiră la termen în data de 12.09.2015.

Prin urmare în baza art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b cod procedură penală contestația va fi respinsă ca nefondată.

În baza art. 272 noul cod de procedură penală onorariul de 100 lei al avocatului din oficiu se va include în cheltuielile judiciare și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 al. 2 noul cod de procedură penală contestatorul va fi obligat să plătească statului 180 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de condamnatul G. L. CNP_ împotriva sentinței penale nr. 2850/03.12.2014 a Judecătoriei B. pe care o menține.

În baza art. 272 noul cod de procedură penală onorariul de 100 lei al avocatului din oficiu O. D. se include în cheltuielile judiciare și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 al. 2 noul cod de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului 180 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. R. R. M. M.

Red DR/16.03.2015

Tehnored MM/17.03.2015/4 ex

Jud fond C. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 43/2015. Tribunalul BRAŞOV