Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 1952/197/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BRASOV

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR.131/CONTESTAȚIE

Ședința publică din data de 16.04.2015

PEȘEDINTE: – T. E. M. - judecător

GREFIER: – C. A.-E.

Cu participarea procurorului – B. I. – din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestația petentul F. C. împotriva sentinței penale nr. 279 din 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru datele de 16.04.2015.

TRIBUNALUL:

Constată că prin sentința penală nr. 279/2015 Judecătoria B. a dispus, în baza art. 587 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 59 Cod penal, respingerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul F. C. aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 229/2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și în baza art. 587 al. 2 Noul Cod de procedură penală s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiționată după data de 26.04.2015.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 29.01.2015 sub număr de dosar_ /015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de petentul F. C. acesta contestând și decizia Comisiei din cadrul Penitenciarului C. de a amâna formularea propunerii de liberare condiționată până după data de 26.04.2015

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. 37 din data de 27.01.2015 al Comisiei din cadrul Penitenciarului C. însoțit de caracterizarea petentului F. C.. În cerere petentul a susținut că decizia de amânare de 3 luni este una neechitabilă, injustă și exagerată și în consecință solicită punerea în stare de libertate.

Analizând cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța de fond a reținut faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Noul Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Instanța a mai constatat că petentul F. C. se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 229/2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 209 Cod penal, mandat de executare a pedepsei nr. 278/2014. S-a mai reținut că din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că petentul F. C. a început executare pedepsei la data de 14.10.2013 și acesta urmează să expire la termen la data de 27.01.2015. Până la data încheierii procesului-verbal petentul F. C. a executat 492 zile, din care 471 executare și 21 zile câștigate ca urmare a muncii prestate,fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 486 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.

În ceea ce privește îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 59 al. 1 Cod penal, instanța de fond a mai reținut că petentul a avut un comportament conformist, cu implicare sporadică în activități productive. Pe de altă parte, art. 59 Cod penal prevede ca și criteriu pentru acordarea libertății condiționate antecedentele penale ale unei persoane.

Instanța a mai reținut că petentul F. C. a fost condamnat începând din anul 2003, ultima condamnare fiind prin sentința penală nr. 35/2007 pronunțată de Judecătoria Zărnești tot pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și deși a beneficiat de liberarea condiționată a perseverat în activitatea infracțională. În raport de acestea, se apreciază că nu se justifică punerea în libertate imediat după împlinirea fracției, fiind necesară o amânare pentru ca petentul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate, prin amânare fiind atenționat cu privire la faptul că obținerea libertății înainte de executarea în întregime a pedepsei reprezintă un beneficiu excepțional al legii și că, în situația comiterii de noi infracțiuni, o eventuală pedeapsă ar putea fi executată în întregime.

Față de cele menționate mai sus, instanța de fond a considerat că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 Cod penal iar termenul fixat de Comisie pentru reînnoirea cererii este adecvat astfel că va respinge cererea de liberare condiționată formulată în cauză și va menține termenul menționat în procesul verbal, respectiv 26.04.2015dată după care petentul va putea formula o nouă cerere de liberare condiționată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestația condamnatul solicitând liberarea sa condiționată.

În contestație nu s-au administrat probe noi.

Examinând cauza, Tribunalul constată următoarele:

Liberarea condiționată este un beneficiu acordat de legiuitor celor condamnați definitiv la pedeapsa cu închisoare, pedeapsă executabilă în regim de detenție, care după ce au executat o parte din durata pedepsei au dat dovezi în sensul că scopul în vederea căreia sancțiunea a fost aplicată a fost atins, că se poate produce o reinserție socială fără temerea că se va relua un comportament infracțional. Liberarea condiționată nu se acordă automat însă la împlinirea termenului prevăzut de lege, căci atunci nici nu ar mai fi fost necesară intervenirea instanței în cadrul procedurii. Liberarea condiționată nu poate fi interpretată ca o modalitate de reducere a cuantumului pedepsei sau un drept absolut astfel cum este privită de condamnat, ci este o modalitate de individualizare a modului de executare al pedepsei. Prin urmare, instanța trebuie să verifice îndeplinirea unor criterii subiective, cum ar fi comportamentul pe perioada detenției, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv starea de recidivă.

În acest sens instanța are în vedere nu doar comportamentul celui condamnat în perioada executării pedepsei, ci și comportamentul anterior încarcerării, conduita socială a inculpatului, inclusiv, așa cum s-a arătat anterior, starea de recidivă.

Din studiul actelor de la dosar rezultă că petentul condamnat a mai fost condamnat în precedent, fiind recidivist, a mai experimentat astfel mediul penitenciar și cu toate acestea a înțeles să reia comportamentul antisocial. Admiterea unei cereri de liberare condiționată fără a fi avute în vedere aceste din urmă aspecte echivalează cu o reducere a pedepsei care se execută, în condițiile în care liberarea condiționată este o excepție de la regula executării integrale a pedepsei, o excepție ce trebuie probată. Împrejurarea că s-a împlinit fracția prevăzută de lege pentru verificarea condițiilor subiective nu dă dreptul, așa cum anterior s-a indicat, la liberare; faptul că a existat un comportament conformist la regulile de ordine interioară din penitenciar nu constituie decât o situație de normalitate care nu se impune a fi bonificată în mod suplimentar. De altfel, chiar membrii comisiei de propuneri pentru punere în libertate condiționată din penitenciar au indicat faptul că nu se impune acordarea liberării la acest moment, sens în care în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată și a stabilit un termen care se încadrează potrivit regulilor procedurale.

Cum nu au fost indicate aspecte noi, necunoscute instanței de fond la momentul soluționării cauzei, având în vedere considerentele de mai sus și însușindu-ne pe deplin motivarea instanței de fond, contestația formulată se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge contestația formulată de condamnatul F. C. împotriva sentinței penale nr 279/2015 a Judecătoriei B. pe care o menține.

Onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei, avocat I. C., se suportă din fondurile Tribunalului B. și se includ în cheltuieli judiciare.

Obligă condamnatul să plătească statului suma de 180 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. E. M. C. A.-E.

Red. T.E.M./21.04.2015

Dact.A.C./29.04.2015 - 5 ex.

Jud.fond. A. A.E./18.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 131/2015. Tribunalul BRAŞOV