Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 118/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 118/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 2619/197/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL BRASOV

-secția penală-

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 118 /CONTESTAȚIE

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 09-04-2015

PREȘEDINTE – B. B.

GREFIER - G. M.

cu participarea procurorului –A. I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării contestației formulată de către condamnatul A. I. împotriva S.P nr 244/11.02.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate conform art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 02-04-2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09-04-2015 .

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința penală nr 244/11-02-2015 a Judecătoriei B. s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. I., în prezent deținut în Penitenciarul C., având ca obiect liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2970/2014 pronunțată de Judecătoria B..

A fost fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 02.06.2015.

Prin această hotărâre s-au reținut următoarele:

Instanța a reținut că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Analizând condițiile impuse de lege în vederea acordării beneficiului liberării condiționate, instanța constată că reglementarea conținută de Codul penal anterior este mai favorabilă acestuia, urmând să țină cont de prevederile acesteia la analiza cererii de liberare condiționată formulată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 59 alin. 1 Cod penal anterior, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie să execute cel puțin 2/3 din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, trebuie să fie stăruitor în muncă și să dea dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Din procesul-verbal întocmit de comisie reiese că persoana condamnată a executat 565 zile în stare de deținere, 651 zile în stare de arest preventiv și i se consideră executate ca urmare a muncii prestate un număr de 42 zile, având un total de 1.258 zile câștigate și executate.

Astfel, instanța a constatat îndeplinită condiția privind executarea fracției minime obligatorii prevăzute de lege în vederea acordării liberării condiționate.

Din caracterizarea depusă la dosarul cauzei de către comisia din cadrul Penitenciarului C. reiese că deținutul are un comportament oscilant, cu participare la activități productive și la activități de educație și asistență socială, a fost sancționat disciplinar o dată.

Cu privire la antecedentele penale, instanța a reținut că petentul condamnat nu este la prima încălcare a legii penale, fiind anterior condamnat în perioada 2002-2009 pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.

Instanța a apreciat că liberarea condiționată din executarea pedepsei aplicate condamnatului constituie un beneficiu a cărui acordare trebuie analizată din perspectiva realizării sau nu a scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte a celui condamnat față de ordinea de drept.

Persoana condamnată este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei, pedeapsa urmând să expire în termen la data de 07.04.2016.

Având în vedere antecedentele penale pentru același tip de infracțiuni ca cea în executarea căreia se află condamnatul, perioada pe timp pe care o mai are de executat condamnatul din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare în executarea căreia se află, comportamentul oscilant, faptul că a fost sancționat disciplinar de o dată în timpul executării pedepsei, instanța a apreciat că simpla împlinire a fracției în condițiile în care condamnatul nu a avut un comportament conformist, fiind sancționat disciplinar în perioada executării pedepsei, nu este suficientă în vederea acordării liberării condiționate, executarea în continuare a pedepsei închisorii fiind necesară în vederea responsabilizării condamnatului în ceea ce privește consecințele penale ale unei infracțiuni îndreptate contra patrimoniului.

Prin urmare, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege în vederea acordării liberării condiționate, în baza art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 C pen anterior, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de către condamnat și a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 02.06.2015.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A. I. care a solicitat admiterea cererii sale de liberare condiționată .

Analizând hotărârea criticată tribunalul va observa următoarele:

Petentul contestator a fost condamnat prin sentința penală nr. 2970/2014 pronunțată de Judecătoria B. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

În mod just prima instanță a observat că cerința executării fracției de două treimi din pedeapsă este îndeplinită în cauză, condamnatul contestator A. I. având un total de 1.258 zile câștigate și executate.

Cum corect s-a observat, simpla îndeplinire a fracției prevăzute de lege nu dă însă naștere unui drept al condamnatului la liberare condiționată, ci doar unei vocații la liberare.

Pentru a produce efectul prevăzut de art. 59 alin. 1 Cod penal 1968, executarea fracției prevăzute de lege trebuie să fie dublată de stăruință în muncă, disciplină și dovezi reale de îndreptare, care, prin raportare și la antecedentele penale al condamnatului, sunt apte să formeze convingerea instanței că, odată liberat, acesta va fi în măsură să se reintegreze în societate fără a mai comite alte infracțiuni.

Or contestatorul A. I., pe de o parte, are antecedente penale pentru același tip de infracțiuni ca cea în executarea căreia se află dar a avut și un comportament oscilant sens în care a fost sancționat disciplinar în timpul executării pedepsei

Față de cele expuse just a reținut prima instanță că este oportună amânarea liberării, pentru ca petentul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni, dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate.

Relativ la cele arătate tribunalul va respinge contestația formulată de către condamnatul A. I. împotriva S.P nr 244/11.02.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar onorariul pentru avocat din oficiu V. Almina – în cuantum de 100 lei – se va înainta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de către condamnatul A. I. împotriva S.P nr 244/11.02.2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar onorariul pentru avocat din oficiu V. Almina – în cuantum de 100 lei – se va înainta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică, azi 9.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. B. G. M.

red.BB / 14-04-2015

tehored M.G /15-04-2015

4 ex

judecător fond R. V. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 118/2015. Tribunalul BRAŞOV