Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 79/2015. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 79/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-03-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 79/CONTESTAȚIE

Ședința publică din 12 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. G. C. - judecător

Grefier I. T. P.

Cu participarea procurorului C. U. –P. de pe lângă Tribunalul B.

Pe rol se află soluționarea contestației formulată de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B., împotriva Încheierii de ședință din data de 05.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal_ 14.

Dezbaterile în cauză au fost înregistrate potrivit art. 369 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat G. G. D. personal și asistat de avocat ales G. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 107 coroborat cu art. 372 Cod procedură penală, instanța procedează la verificarea identității intimatului inculpat, căruia i se aduce la cunoștință motivul prezenței în instanță.

Atât reprezentanta parchetului cât și apărătorul ales al intimatului inculpat, întrebați fiind, arată că nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulată de Ministerul Public.

Reprezentanta parchetului având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate împotriva încheierii instanței de fond din 05.03.2015, întrucât elementele avute în vedere de instanță la revocarea măsurii controlului judiciar nu fac referire la fapta pentru care este cercetat inculpatul și împrejurările în care s-a consumat aceasta. În motivare se face referire doar la perioada de timp care a trecut de la data săvârșirii faptei 10.10.2014 și la datele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale. Apreciază că este necesar a se analiza și faptul că măsura preventivă a fost luată și față de pericolul social concret al faptei.

Apărătorul ales al intimatului inculpat G. G. D., avocat G. S. având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de parchet și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Arată că datează din 14.10.2014 și timp de 6 luni inculpatul a respectat obligațiile impuse de instanță prin măsura controlului judiciar. S-a prezentat la fiecare termen, nu a împiedicat judecarea cauzei, iar lipsa martorilor nu îi este imputabilă. Are gospodărie agricolă și contracte de arendă pe care trebuie să le onoreze. Solicită a se analiza oportunitatea și proporționalitatea măsurii preventive și a se avea în vedere că inculpatul se va prezenta la fiecare termen. Astfel, apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii controlului judiciar.

Intimatul inculpat G. G. D. având ultimul cuvânt, se raliază concluziilor apărătorului său. Solicită respingerea solicitării parchetului. se va prezenta de fiecare dată când va fi chemat.

TRIBUNALUL,

Prin Încheierea de ședință din data de 05.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal_ 14, în baza art. 242 alin. 1 Cod Procedură Penală a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul G. G. D..

Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., a fost trimis în judecată G. G. D., fiul lui A. și al M., născut la data de 21.04.1958 în ., domiciliat în com. Hălchiu, .. 706, jud. B., posesor al C.I. ., nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. d Cod penal.

În fapt, s-a reținut că, la data de 09.10.2014, în jurul orei 06,30 inculpatul a fost surprins de persoana vătămată L. I. și martorul I. R., în timp ce sustrăgea (ajutat de suspecții C. O. și S. S. A.), mai mulți saci de porumb, iar pentru a-și asigura scăparea l-a îmbrâncit pe L. I..

S-a reținut că prin încheierea din nr. 96 din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, măsură menținută în calea de atac a contestației de către Tribunalul B..

Prin încheierea din 24.10.2014 Judecătoria B. a dispus respingerea cererii inculpatului de revocare a măsurii arestului preventive de asemenea menținută în contestație de Tribunalul B..

La data de 05.11.2014 Parchetului de pe lângă Judecătoria B., a fost înaintat rechizitoriul sus numit privind inculpatul G. G. D. prin care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

La data de 26.11.2014, prin încheiere, Judecătoria B. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă fașă de inculpat cu măsură controlului judiciar.

Prin încheierea din 22.01.2015, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă cu privire la inculpat, care a fost menținută.

Potrivit art. 362 alin. 2 C.pr.pen., în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.

Potrivit art. 208 alin. 2 și 3 Cpp, instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Dispozițiile art. 207 alin. (3) - (5) se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 242 alin. 1 C.pr.pen., „Măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi, din care rezultă nelegalitatea măsurii”.

În speță, cu privire la inculpat, s-a apreciat în conformitate cu dispozițiile sus citate, că temeiurile care au determinat luarea măsurii au încetat.

În acest sens s-a reținut că din materialul probator administrat în faza urmăririi penale rezultă că există o suspiciune rezonabilă în sensul art. 223 alin. (2) Cod procedură penală cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptei de tâlhărie calificată reținută în sarcina sa.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere de la menținerea măsurii controlului judiciar dispusă anterior în cauză.

S-a avut în vedere timpul trecut de la momentul faptei reținute în sarcina inculpatului, de perioada cât s-a aflat sub control judiciar, dar și de circumstanțele personale ale acestuia, în sensul că se află la primul contact cu legea penală, fiind integrat social. Până la acest moment, a respectat toate prevederile impuse prin măsura controlului judiciar și nu există motive pentru a se considera că va încerca să se sustragă sau să influențeze buna desfășurare a procesului penal. Ca atare, instanța apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii dispuse în privința sa, aceasta fiind revocată.

Împotriva acestor dispoziții în termenul legal Ministerul Public prin P. de pe lângă Judecătoria B. a declarat contestație și a solicitat menținerea măsurii controlului judiciar.

Contestația nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

În mod corect instanța de fond nu a mai dat cea mai mare valență circumstanțelor reale ale faptei. În acest moment procesual, față de faptul că inculpatul a fost plasat mai întâi în stare de detenție provizorie, apoi sub control judiciar, perioada controlului fiind respectată prin prisma obligațiilor impuse, luând în considerare și poziția procesuală, stadiul procedurii, în mod corect judecătorul din cadrul instanței de fond a apreciat că în acest moment nu mai există nici un risc de influențare a procesului penal și nici un risc de comitere a vreunei noi infracțiuni, aceasta fașă de lipsa antecedentelor penale. Ca atare pentru viitor nu se mai impune monitorizarea inculpatului. Prin revocarea măsurii preventive se asigură pentru inculpat desfășurarea în bunde condițiuni a ocupației per care acesta o are.

În concluzie, conform art. 425 indice 1 aliniatul 7 punctul 1 lit. b Cod Procedură Penală contestația Ministerului Public va fi respinsă.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de Ministerul Public prin P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva Încheierii de ședință din data de 05.03.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal_ 14, pe care o menține.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi data de 12.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. G. C. I. T. P.

Red. CGC/13.03.2015

Tehnored.ITP/13.03.2015

4 ex.

Jud.fond.D.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 79/2015. Tribunalul BRAŞOV