Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 246/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 246/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 4317/118/2015

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.246

Ședința publică din data de 03.07.2015

PREȘEDINTE – N. A.

GREFIER – D. V.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C.

reprezentat de PROCUROR – Grațiela L.

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect sesizarea Compartimentului Executări Penale din cadrul Tribunalului C., formulată în conformitate cu art.554 alin.2 Cod procedură penală, în ceea ce-l privește pe condamnatul K. K. – fiul lui T. și S., născut la 06.04.1960, domiciliat în Letonia, R., ., .> La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 cod procedură penală, se constată lipsa condamnatului K. K., pentru care răspunde apărătorul desemnat din oficiu R. E., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art.257-262 Cod procedură penală, în ref.la art.353 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Totodată, se învederează că, așa cum rezultă din referatul atașat la dosarul cauzei, condamnatul K. K. a fost liberat condiționat la data de 23.06.2015, în baza sentinței penale nr.1557/19.06.2015 a Judecătoriei Medgidia, acesta fiind citat pentru termenul de astăzi prin afișare la ușa instanței.

Nefiind cereri prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației la executare.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită, în principal, respingerea sesizării, deoarece nu există neclarități în sensul art.598 lit. c cod procedură penală în cuprinsul dispozitivului sentinței penale nr.189/28.05.2015 a Tribunalului C.. Astfel, prin menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței penale nr.1740/23.12.2005 a Tribunalului București – Secția a II – a Penală, instanța a stabilit în mod clar faptul că se menține inclusiv dispoziția privind expulzarea condamnatului.

În subsidiar, în situația în care instanța va constata că există neclarități în cuprinsul dispozitivului hotărârii, solicită a se face aplicarea art.598 lit. c cod procedură penală, reținându-se echivalența măsurii de siguranță a expulzării în sensul art.117 cod penal din 1969 cu pedeapsa complementară a expulzării în sensul art.66 lit. c cod penal.

Având cuvântul pentru contestatorul – condamnat, apărătorul din oficiu R. E. apreciază că, în condițiile în care condamnatul a fost liberat condiționat la data de 23.06.2015 și are domiciliul în Letonia, măsura de siguranță a expulzării nu mai este de actualitate și nu mai este nici oportună.

Apreciază că măsura de siguranță a expulzării prev. de art.117 cod penal din 1969 nu mai are corespondent în actuala reglementare, sens în care solicită admiterea sesizării Compartimentului Executări Penale din cadrul Tribunalului C., urmând a se constata că nu se mai impune o asemenea măsură față de condamnatul K. K..

TRIBUNALUL

Asupra sesizării de față:

La data de 24.06.2015 a fost înregistrată sesizarea formulată de C. Executări Penale din cadrul Tribunalului C.,în temeiul art.554 alin.2 Cod proc.pen., prin s-a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței penale nr.189/20.05.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/256/2014, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 10.06.2015 ,în sensul de a se lămuri următoarele aspecte:dacă măsura de siguranță prev.de art.117 Cod penal de la 1969 ,care nu mai este de actualitate,poate avea corespondent pedeapsa complementară prev.de art.66 alin.1 lit.c Cod penal;dacă această pedeapsă se execută iar în caz afirmativ ,stabilirea unui termen,conform art.66 alin.1 Cod penal.

Examinând actele și lucrările dosarului,Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1740 din 23.12.2005, pronunțată de Tribunalul București –Secția a II-a Penală-în dosar nr.4234/2005(nr.unic_/3/2005),rămasă definitivă prin decizia penală nr.5523/30.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul K. KIRSTENSEN (cetățean danez)a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ,prev. de art. 215 alin.1,2,3 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal și la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,prev.de art.290 Cod penal. S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal. În baza art.1 lit.a din Legea nr.137/1997 privind grațierea unor pedepse ,s-a constatat grațiată executarea pedepsei de 9 luni închisoare.În baza art.117 Cod penal,s-a dispus expulzarea inculpatului.

În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr.2101/30.10.2007,de către Tribunalul București –Secția a II-a Penală iar executarea pedepsei a început la data de 14.10.2011.

Prin sentința penală nr.656/F/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ ,definitivă prin necontestare ,în baza art.598 alin.1 lit.d Cod proc.pen.,s-a admis contestația la executare formulată de condamnat,s-a dedus perioada executată în arest preventiv și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Totodată,s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1740 din 23.12.2005 a Tribunalului București –Secția a II-a Penală -s-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr.2101/30.10.2007,emis de Tribunalul București –Secția a II-a Penală –și s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr.818/2014 din 15.10.2014.

Prin sentința penală nr.189/28.05.2015 a Tribunalului C. ,rămasă definitivă prin necontestare, în baza art. 595 Cod procedură penală raportat la art.6 alin.1 din Noul Cod penal, s-a admis cererea formulată de condamnatul K. KIRSTENSEN. În baza art.6 alin.1 Cod penal, a fost redusă pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1740/23.12.2005 a Tribunalului București –Secția a II-a Penală ,rămasă definitivă prin decizia penală nr.5523/30.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ,pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal 1969 și art.13 Cod penal 1969 , la maximul special de 5 ani închisoare,prevăzut de art.244 alin.2 din Noul Cod Penal,pedeapsă de executat .

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1740/23.12.2005 a Tribunalului București –Secția a II-a Penală -.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de condamnat, în intervalele 15.09._09,02.05._09,06.10._11 și de la 14.10.2011, la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 2101/30.11.2007 emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală în baza sentinței penale nr. 1740/23.12.2005 și emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 5 ani închisoare ,la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Ulterior,prin încheierea din data 10.06.2015,în baza art.278 alin.1 Cod proc. pen.,din oficiu s-a dispus îndreptarea erorii materiale evidente strecurată în minuta, dispozitivul și considerentele sentinței penale nr.189 din 28.05.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/256/2014, în sensul că dispoziția de anulare se referă la mandatul de executare a pedepsei nr.818/2014 din 15.10.2014 emis de Tribunalul Ilfov în baza sentinței penale nr.656/03.10.2014 în loc de mandatul de executare a pedepsei nr.2101/30.11.2007 emis de Tribunalul București – Secția a II – a Penală în baza sentinței penale nr.1740/23.12.2005, cum greșit s-a menționat.

De asemenea,prin încheierea din data de 23.06.2015 a Tribunalului C.,s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.448/10.06.2015 emis în baza sentinței penale nr.189/28.05.2015 a Tribunalului C.,în sensul inserării dispoziției de expulzare prev.de art.117 Cod penal de la 1969 ,mențiune existentă în vechiul mandat anulat -818/2014 din 15.10.2014 emis de Tribunalul Ilfov în baza sentinței penale nr.656/03.10.2014.

Din datele dosarului,rezultă că K. KIRSTENSEN a fost liberat condiționat la data de23.06.2015 ,în baza sentinței penale nr.1557/19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ .

Prezenta sesizare vizează ,așa cum am arătat și anterior,strict măsura de siguranță prevăzută la art. 117 Cod penal de la 1969, măsură care nu a fost analizată în cadrul sentinței penale nr.189/28.05.2015 a Tribunalului C..

Expulzarea a fost reglementată în Codul penal de la 1969 ca o măsură de siguranță prevăzută la art. 117 .

Potrivit Codului penal actual, măsura interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, constituie o pedeapsă complementară prevăzută de art. 66 alin.1 lit .c Cod penal, durata maximă pe care poate fi luată fiind de 5 ani.

Astfel, din punct de vedere al prevederii în legea nouă a măsurii interzicerii străinului de a se afla pe teritoriul României, Tribunalul reține că această condiție este îndeplinită, chiar dacă măsura era considerată în vechiul cod penal ca fiind măsură de siguranță, iar în noul cod ca fiind pedeapsă complementară.

Esențial pentru stabilirea corespondenței măsurii în legile penale succesive este existența acesteia în ambele legi -indiferent de denumire sau de încadrarea juridică în pedeapsă ori măsură de siguranță -precum și identitatea de conținut. Se poate observa că, similar, o aceeași infracțiune (înțeleasă ca fapt material sancționat penal) rămâne incriminată și are corespondent în legea nouă, chiar dacă i se schimbă denumirea, încadrarea juridică ori grupul de infracțiuni în care este încadrată.

Pe de altă parte, art. 6 alin. 6 Cod penal,impune doar executarea pedepselor complementare și măsurilor de siguranță în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă, și nu existența în legea nouă a unor pedepse complementare similare cu cele vechi și a unor măsuri de siguranță similare celor vechi.

Cu alte cuvinte, măsura interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României trebuie să se poată executa în conținutul și limitele prevăzute de noul Cod penal. Or, din acest punct de vedere, Tribunalul constată că în noul Cod penal este reglementată măsura interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României ,pe o perioadă de până la 5 ani, prin urmare măsura de siguranță a expulzării ,prevăzută de art.117 Cod penal de la 1969,aplicată prin sentința penală nr. 1740 din 23.12.2005, pronunțată de Tribunalul București –Secția a II-a Penală-are corespondent în pedeapsa complementară prev. de art.66 alin.1 lit.c Cod penal -interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României-care se aplică pe o perioadă de la 1 la 5 ani.

Având în vedere că măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art.117 Cod penal de la 1969 era nedeterminată ca durată, iar interdicția prevăzută de art.66 alin.lit. c cod penal este limitată în timp,stabilirea unei durate în baza noului cod penal, are loc, ca efect a legii penale mai favorabile ,conform art.6 Cod penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea Compartimentului Executări Penale din cadrul Tribunalului C., formulată în conformitate cu art.554 alin.2 Cod procedură penală.

În baza art.598 alin.1 lit.c Cod procedură penală, rap.la art.6 Cod penal,

Stabilește că măsura de siguranță a expulzării, prev.de art.117 Cod penal de la 1969, aplicată condamnatului K. KIRSTENSEN (cetățean danez,fiul lui T. și S. ,ns.la 06.04.1930) prin sentința penală nr.1740 /23.12.2005 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală - (dosar nr.4234/2005, nr. unic_/3/2005), are corespondent în pedeapsa complementară prev .de art.66 alin.1 lit.c Cod penal.

În baza art.66 alin.1 lit.c Cod penal, aplică condamnatului K. KIRSTENSEN, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României,pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat,rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 272 Cod procedură penală,onorariu avocat oficiu în cuantum de 130 lei, pentru av.R. E. se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 03. 07.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. D. V.

Red./tehnored. hot. N.A. / 06.07.2015 / 3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 246/2015. Tribunalul CONSTANŢA