Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 296/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-07-2015 în dosarul nr. 5024/256/2015
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.296
Ședința publică din data de 30.07.2015
PREȘEDINTE – A. A.
GREFIER – C. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C.,
reprezentat de PROCUROR – C. – M. S.
Pe rol, pronunțarea asupra contestației formulate de contestatorul - condamnat I. B. – fiul lui Aici și G., născut la data de 30.04.1986, deținut în P. P. Albă, jud.C., împotriva sentinței penale nr. 1544 din 19.06.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ .
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din data de 29.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, dată la care instanța, în conformitate cu disp. art. 391 al. 1 C.p.p., a stabilit termen de pronunțare la data de 30.07.2015, când a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr.1544 din data de 19.06.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._, în temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:
A respins - ca neîntemeiată - cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul I. B., fiul lui A. și G., născut la data de 30.04.1986, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta și a stabilit termen de reînnoire a cererii după data de 19.09.2015.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:
La data de 17.06.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea de liberare condiționată a condamnatului I. B., deținut în P. P. Albă.
Analizând actele si lucrările din dosar, instanța constată:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, conform sentinței penale nr. 824/2010 a Judecătoriei C..
Executarea pedepsei a început la data de 24.03.2010 și urmează să expire la data de 23.03.2016.
Condamnatul a fost folosit la muncă pe parcursul executării pedepsei realizând 24 zile câștig ca urmare a muncii prestate.
Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art. 100 și urm. din N.C.penal, instanța apreciază rap. la disp. art. 6 din C.penal, că disp. art. 59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.S-a constatat că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Din cuprinsul procesului-verbal din data de 17.06.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul I. B. are antecedente penale, este recidivist, se află la a cincea analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada executării pedepsei a avut o conduită oscilantă, în sensul că a fost sancționat disciplinar de 4 ori, o singură sancțiune ridicată, a fost recompensat de 6 ori, în prezent execută pedeapsa în regim semideschis, a participat la activități educaționale și a fost planificat la muncă realizând 24 zile câștig ca urmare a muncii prestate, iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 5 luni a condamnatului, având în vedere conduita oscilantă(sancțiune disciplinară neridicată) și neimplicarea în activități lucrative și educative.
Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.
S-a considerat că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.
Din analiza datelor existente la dosar, instanța a apreciat că în acest moment nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.
Pentru aceste considerente instanța a redus termenul fixat de comisie pentru a fi analizat, respectiv după data de 19.09.2015.
Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.
Impotriva acestei incheiri a formulat contestatie inculpatul I. B., criticand-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, in sensul ca, in mod gresit a apreciat instanta de fond ca, se impune respingerea cererii de liberare conditionata, in conditiile in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune astfel.
Examinand sentinta penala contestata, prin prisma criticilor formulate si din oficiu, tribunalul apreciaza ca, prezenta contestatie este nefondata si urmeaza sa fie respinsa.
Se constata ca, inculpatul I. B. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, conform sentinței penale nr. 824/2010 a Judecătoriei C.. Executarea pedepsei a început la data de 24.03.2010 și urmează să expire la data de 23.03.2016.
Condamnatul a fost folosit la muncă pe parcursul executării pedepsei realizând 24 zile câștig ca urmare a muncii prestate.
Pe durata executarii pedepsei acesta a fost sanctionat disciplinar de 4 ori, a fost recompensat de 6 ori, nu a a fost planificat la activitati lucrative, a participat la mai multe activitati educationale si in prezent executa pedeapsa in regim semideschis.
Se va avea in vedere ca, desi se afla la cea de-a cincea analiza acesta nu a facut dovada implicarii in munca si nici nu a dat dovezi temeinice de indreptare, in conditiile in care a mai suferit anterior si alte condamnari, iar implicarea in munca ar constitui o conditie esentiala pentru ca instanta sa aiba dovada ca pe viitor nu ar mai exista riscul comiterii de infractiuni.
Pe cale de consecinta, este necesara reanalizarea situtiei condamnatului la termenul fixat de instanta de fond, contestatia va fi respinsa ca nefondata, cu consecinta obligarii contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art. 585 C.p.p. respinge, ca nefondata, contestatia formulata de condamnatul I. B., impotriva sentintei penale nr. 1544/19.06.2015 a Judecatoriei Medgidia, pronuntata in dosarul nr. 5024 /256/2015.
In baza art. 275 alin.2 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate pentru solutionarea contestatiei in cuantum de 250 lei, vor fi suportate de condamnatul I. B..
In baza art. 272 C.p.p. dispune avansarea din fondurile M.J. in favoarea Baroului Constanta a sumei de 130 lei, pentru doamna avocat P. A. C..
Definitivă.
Pronunțată în sedinta publica, astăzi, 30.07.2015.
P., GREFIER,
A. A. C. C.
Red.jud.fond.F.S.
Tehnored.jud.A.A./3 ex.
| ← Provocarea ilegală a avortului (art.185 C.p.). Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 246/2015.... → |
|---|








