Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 257/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 257/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-07-2015 în dosarul nr. 3094/256/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

SECȚIA PENALĂ

TRIBUNALUL C.

SENTINȚA PENALĂ NR. 257

Ședința publică din data de 20.07.2015

PREȘEDINTE: T. V. G.

GREFIER – M. M. Steluța

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C. – a fost reprezentat prin PROCUROR – L. Grațiela

S-a luat în examinare cererea având ca obiect contestație la executare – disp.art.598 cod pr.penală, declinată de la Judecătoria Medgidia, formulată de petentul – condamnat C. C. – fiul lui I. și L., născut la data de 24.02.1981, în prezent în stare de detenție la P. P. Albă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei, precum și asupra măsurilor preventive dispuse au avut loc în ședința publică din data de 08.07.2015, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când tribunalul, având nevie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.07.2015 și, pentru același motiv, la data de 20.07.2015, dată la care s-a pronunțat.

TRIBUNALUL

Cu privire la contestația penală de față,

Prin contestația la executare înregistrată sub nr_ la judecătoria Medgidia și reînregistrată la Tribunalul C. în urma declinării competenței de soluționare, contestatorul C. C. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se facă aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu efectul reducerii pedepsei pe care o are de executat.

În motivarea contestației, petentul arată că execută pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată definitiv anterior intrării în vigoare a noului cod penal, pentru infracțiunea prev. de art. 215 cod penal din vechiul Cod penal, și apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 cod penal.

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Contestatorul C. C. a fost condamnat și execută pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr 192 din 25 04 2012 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin decizia penală nr 1074/28 03 2013 a ICCJ.

Pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare se compune din pedepsele de:

-5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cd penal și art. 37 lit a) cod penal.

-1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit b) cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 37 lit a) cod penal.

S-a aplicat și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a, lit b și lit c) cod penal 1969.

Tribunalul reține, pe de o parte, că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru înșelăciune în convenții, prin emiterea de cecuri fără acoperire și cu consecințe deosebit de grave, nu depășește maximul pedepsei prevăzute de art. 244 alin. 2 Cod penal actual . De asemenea, nici pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru evaziune fiscală nu depășește pedeapsa prevăzută de lege pentru aceeași infracțiune, în forma în vigoare după 01 02 2014.

Modalitatea de contopire a pedepselor, prin cumul juridic fără spor, este mai favorabilă decât prevederile noului cod penal, în care este obligatorie aplicarea unui spor de o treime din pedeapsa contopită.

În ce privește pedepsele complementare, se constată că legea mai favorabilă –veche –în privința pedepsei principale atrage și aplicarea pedepselor complementare potrivit aceleiași legi.

Astfel, pe fondul cererii sale, contestația petentului apare ca nefondată.

Tribunalul reține însă că aplicarea prevederilor art. 6 cod penal în privința situației juridice a condamnatului C. C. a mai făcut obiectul analizei instanței de judecată, iar prin sentința penală nr 137 din 20 02 2014 a Tribunalului C. s-a stabilit că contestatorul condamnat nu beneficiază de prevederile art. 6 Cod penal, întrucât, în privința sa, legea mai favorabilă este legea veche.

Întrucât situația juridică a contestatorului a fost analizată printr-o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, apare ca inadmisibil a se mai relua judecata asupra aceluiași aspect asupra căreia o instanță de judecată a statuat, contestația la executare a petentului fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 595 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 6 Cod penal:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat C. C. (fiul lui I. și L., născut la 24 02 1981, deținut în P. P. Albă) privind aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal în raport cu pedepsele de 5 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a II-a, lit b) și lit c) Cod penal 1969, aplicate condamnatului prin sentința penală nr 192 din 25 04 2012 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr 1074/28 03 2013 a ICCJ, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr 422/2012 din 29 03 2013.

În baza art. 272 Cod procedură penală:

Dispune avansarea sumei de 130 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu G. A..

În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală:

Obligă contestatorul condamnat să plătească statului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi 20 07 2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

T.-V. G. STELUȚA M. M.

Red.jud.T.V.Gh/4 ex/27.07.2015

..07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 257/2015. Tribunalul CONSTANŢA