Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 346/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 346/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 3814/256/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
-DECIZIA PENALĂ NR.346-
Ședința publică de la 08.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. R.
GREFIER – C. B.
-cu participare PROCUROR –C. B.
Pe rol, pronuntarea asupra contestatiei formulată de condamnatul S. C. – fiul lui S. si N., născut la data de 06.06.1979, detinut în P. P. Albă, judetul Constanta, împotriva sentintei penale nr.1352/27.05.2015 pronuntată în dosarul penal nr._ a Judecătoriei Medgidia.
Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din data de 04.09.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie iar potrivit disp.art.391 alin.1 cod procedură penală instanta a stabilit termen pentru deliberare si pronuntare la data de 08.09.2015, pentru când a pronuntat prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.1352 din data de 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare privind pe condamnatul S. C., fiul lui S. și N., născut la 06.06.1979, deținut în P. P. Albă, județul C..
În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală;
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei – onorariu avocat din oficiu pentru avocat R. R. – delegație . nr. 1232/2015.
În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală;
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1194/15.10.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.nr. 1112/P/19.12.2013, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare astfel:
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288, alin. 1 – art. 209, alin. 1, lit. a,e,g și alin. 2, lit. a CP din 1969 cu aplicarea art. 37, lit. a CP din 1969;
- 274 zile rest de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată prin s.p. nr. 362/2012 a Jud. C. din care condamnatul fusese liberat condiționat.
A fost revocată, potrivit art. 61 CP, liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 274 zile.
Potrivit prevederilor art. 36, al. 2 CP din 1969, „Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.”
Potrivit art. 36, alin.3 Cod penal din 1969, „dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente”.
Observând această dispoziție legală, având în vedere și prevederile art. 88, alin. 1 CP din 1969, instanța a constatat că instituția deducerii perioadei executate din pedeapsa anterioară operează numai în cazul infracțiunilor concurente, iar nu și în cazul celor comise în stare de recidivă, cum este și situația petentului. Și aceasta pentru că, la stabilirea pedepsei rezultante, nu se contopesc pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni ce alcătuiesc pluralitatea (cum este cazul concursului de infracțiuni), ci se contopește noua pedepasă aplicată pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă direct cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din vechea condamnare.
Observând și că prin s.p. 1194/15.10.2013 din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre s-a dedus perioada executată de la 11.08.2013 la zi, s-a respins contestația ca neîntemeiată.
În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei – onorariu avocat din oficiu pentru avocat R. R.
În baza art. 275, alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat contestație condamnatul S. C..
La termenul de judecată din data de 04.09.2015, în ședință publică și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, contestatorul condamnat S. C. a declarat că înțelege să-și retragă contestația formulată în cauză.
Dispozițiile art.4251 alin.3 Cod.proc.pen. rap. la art.415 alin.1 Cod.proc.pen. prevăd că până la închiderea dezbaterilor la instanța de control judiciar, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage contestația formulată. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de control judiciar.
Având în vedere că în cauză au fost respectate dispozițiile legale mai sus menționate, în baza art.4251 alin.3 Cod.proc.pen. rap. la art.415 Cod.proc.pen., se va lua act de retragerea contestației formulată de contestatorul condamnat S. C. împotriva sentinței penale nr.1352/27.05.2015 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Medgidia.
În baza art.272 Cod.proc.pen. suma de 130 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat D. I., se va avansa din fondurile M.J. către Baroul C..
În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen. va obliga contestatorul condamnat S. C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
În baza art.4251 alin.3 Cod.proc.pen. rap. la art.415 alin.1 Cod.proc.pen.
Ia act de retragerea contestației formulată de contestatorul condamnat- S. C. – fiul lui S. si N., născut la data de 06.06.1979, detinut în P. P. Albă, judetul Constanta împotriva sentinței penale nr.1352/27.05.2015 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Medgidia.
În baza art.272 Cod.proc.pen.
Suma de 130 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat D. I., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C..
În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen.
Obligă contestatorul condamnat S. C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 08 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. R. C. B.
Tehnored.jud.I.R.
3 ex./25.09.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 380/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 309/2015.... → |
|---|








