Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 164/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-04-2015
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CONSTANTA
DECIZIE PENALĂ NR.164
Ședința publică din data de 28.04.2015
P.: A. A.
GREFIER: C. C.
PROCUROR: M. C. S.
S-a luat în examinare contestatia formulată de contestatorul condamnat P. I. – domiciliat în Eforia Nord, ..16, jud.Constanta, împotriva încheierii din data de 06.02.2015 pronuntată de Judecătoria Constanta în dosar penal_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea dispozițiilor art. 358 alin.1 Cod pr. penală, se prezintă contestatorul condamnat P. I., personal, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat P. A., în baza delegatiei avocatiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. art.257-261 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Nefiind cereri, exceptii sau chestiuni prealabile de formulat, instanta constată contestatia în stare de judecată si acordă cuvântul pentru dezbateri.
Potrivit disp. art.372 Cod pr.penală instanta procedează la verificarea idetitătii condamnatului P. ilie care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_.
Contestatorul condamnat P. I. precizează că nu a avut posibilităti materiale să achite amenda penală, însă la momentul depunerii contestatiei a depus si dovada achitării amenzii.
Avocat P. A., având cuvântul, solicită admiterea contestatiei, desfiintarea hotărârii atacate si pe fondul cauzei, să se respingă sesizarea judecătorului delegat, ca neîntemeiată, având în vedere că a fost achitată amenda penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul. Solicită admiterea contestatiei.
Contestatorul condamnat P. I., în ultim cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său.
Instanta rămâne în pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra contestatiei de fată;
Examinând actele si lucrările dosarului instanta constată că prin încheierea din data de 06.02.2015 pronuntată de Judecătoria Constanta în dosar penal_ s-a dispus:
”În baza art.586 alin.1 și 2 C.proc.pen. raportat la art.631 C.pen. 1969 cu reținerea art.14 alin.1 lit.a din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, admite sesizarea din oficiu și înlocuiește amenda penală în cuantum de 500 de lei ce a rămas de executat din amenda penală în cuantum de 1.000 de lei la care a fost condamnat P. I. (fiul lui A. și M., născut la data de 08.05.1976 în mun. C., domiciliat în orașul Eforie Nord, ..16, jud. C., CNP:_) prin sentința penală nr.789/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.1016/30.10.2012 a Tribunalul C. – Secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969, cu pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare care va fi executată în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969.
În baza art.71 alin.1 interzice condamnatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969. ”
Pentru a pronunta această încheiere instanta de fond a retinut:
Prin sesizarea din oficiu înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2014 sub nr._, s-a solicitat să se analizeze posibilitatea înlocuirii amenzii cu pedeapsa închisorii față de condamnatul P. I..
S-a arătat în cuprinsul sesizării că prin sentința penală nr.789/25.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1016/30.10.2012 a Tribunalului C. la data de 30.10.2012, inculpatul P. I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 C.pen.
Conform Biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei C., amenda nu a fost achitată, deși s-au făcut numeroase demersuri în vederea punerii în executare a amenzii penale.
În drept au fost invocate prevederile art.631 C.pen. și art.4491 C.proc.pen. anterior.
La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 14), fiind emise o . adrese în vederea verificării stării materiale a inculpatului, fiind comunicate răspunsuri în acest sens instanței de către instituțiile solicitate (f. 17, 18; 27, 28; 39; 43, 44; 30).
La termenul din 04.12.2014 condamnatul a făcut dovada achitării sumei de 200 de lei, în contul amenzii aplicate (f. 31). De asemenea, la data de 29.01.2014 acesta a depus o chitanță prin care a făcut dovada achitării sumei de 300 de lei (f. 45).
Analizând sesizarea din oficiu, instanța a retinut următoarele:
În fapt, prin sentința penală nr.789/25.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1016/30.10.2012 a Tribunalului C. la data de 30.10.2012, inculpatul P. I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 C.pen, astfel cum rezultă și din fișa de cazier a acestuia.
Prin cererea depusă la 28.01.2013 sub nr._ condamnatul a solicitat eșalonarea amenzii penale, cerere respinsă de instanță prin sentința penală nr.302/12.03.2013, până la data sesizării din oficiu (10.09.2014) condamnatul neachitând amenda penală nici măcar în parte.
Ulterior, pe parcursul procesului penal, condamnatul a achitat suma de 500 de lei în contul amenzii penale, conform chitanțelor atașate la dosar (f. 31 și 45), din verificările efectuate la autoritățile competente rezultând că acesta nu deține bunuri mobile sau imobile impozabile, nu este asociat sau acționar în vreo societate comercială, nu realizează venituri impozabile, nu este angajat în vreo societate comercială și nu obține venituri derivând din asigurările sociale (f. 17, 18; 27, 28; 39; 43, 44; 30).
În drept, potrivit art.586 înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul prevăzut la art.63 C.pen., se dispune de instanța de executare.
Conform art.14 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face după cum urmează: a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea se face în baza art.631 C.pen. 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată depăși maximul zilelor-amendă determinat potrivit art.61 alin.4 C.pen. pentru fapta care a atras condamnarea.
În speță, sentința de condamnare a rămas definitivă la 30.10.2012, anterior intrării în vigoare a Codului penal 2009, astfel încât devin aplicabile prevederile art.631, cu limitările arătate în art.14 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Conform art.631, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
Din această perspectivă, în ciuda faptului că din înscrisurile de la dosar rezultă că inculpatul nu realizează nici un venit și nu are în proprietate nici bunuri mobile sau imobile impozabile, ținând cont de cuantumul pedepsei aplicate (la nivelul unui salariu minim pe economie în prezent), în condițiile în care dacă inculpatul ar fi pus de-o parte lunar câte 40 de lei (puțin peste 1 leu/zi) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, ar fi fost în măsură să achite amenda penală aplicată, instanța consideră că este o vădită rea-credință din partea acestuia, cu atât mai mult cu cât, imediat după sesizarea din oficiu a instanței, acesta a achitat suma de 500 de lei (jumătate din cuantumul amenzii penale) în decurs de 3 luni.
Or, inclusiv pedeapsa amenzii trebuie să își atingă scopul, să asigure îndreptarea condamnatului, cu atât mai mult cu cât, precum în speță, acesta a săvârșit o infracțiunea îndreptată împotriva integrității corporale. Deși condamnatul a beneficiat de clemența instanței, acesta a manifestat dispreț și dezinteres față de sancțiunea aplicată, ceea ce este inadmisibil.
În consecință, ținând cont de partea de amendă aplicată, văzând limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul (închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969) și dispozițiile art.61 alin.4 lit.b C.pen. 2009 conform cărora limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 120 și 140 de zile, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, constatând reaua-credință a condamnatului, în baza art.586 alin.1 și 2 C.proc.pen. raportat la art.631 C.pen. 1969 cu reținerea art.14 alin.1 lit.a din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, a admis sesizarea din oficiu și a înlocuit amenda penală în cuantum de 500 de lei ce a rămas de executat din amenda penală în cuantum de 1.000 de lei la care a fost condamnat P. I. prin sentința penală nr.789/25.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.1016/30.10.2012 a Tribunalul C. – Secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969, cu pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare care va fi executată în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969.
La stabilirea pedepselor accesorii instanța de fond a avut în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Impotriva acestei sentinte a formulat contestatie condamnatul P. I., criticand-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, in sensul ca, in mod gresit a apreciat instanta de fond ca se impune inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii, in conditiile in care pe timpul procesului penal, a achitat amenda ce i-a fost aplicata anterior prin hotarare definitiva.
Examinand sentinta penala contestata, prin prisma criticilor formulate si din oficiu, tribunalul apreciaza ca, prezenta contestatie formulata este fondata si urmeaza sa fie admisa.
Se constata ca, prin sentinta penala nr.789/25.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1016/30.10.2012 a Tribunalului C. la data de 30.10.2012, inculpatul P. I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 alin.2 C.pen, astfel cum rezultă și din fișa de cazier a acestuia.
Prin cererea depusă la 28.01.2013 sub nr._ condamnatul a solicitat eșalonarea amenzii penale, cerere respinsă de instanță prin sentința penală nr.302/12.03.2013, până la data sesizării din oficiu (10.09.2014) condamnatul neachitând amenda penală nici măcar în parte.
Pe parcursul procesului penal, condamnatul a achitat suma de 500 de lei în contul amenzii penale, conform chitanțelor atașate la dosar (f. 31 și 45), din verificările efectuate la autoritățile competente rezultând că acesta nu deține bunuri mobile sau imobile impozabile, nu este asociat sau acționar în vreo societate comercială, nu realizează venituri impozabile, nu este angajat în vreo societate comercială și nu obține venituri derivând din asigurările sociale (f. 17, 18; 27, 28; 39; 43, 44; 30).
De asemenea, cu chitanta ./2012/NR._ nedatata, emisa de ANAF-Unitatea Fiscala Eforie, a mai achitat suma de 500 lei, depunand actul doveditor, odata cu depunerea contestatiei prezente.
In aceste conditii, tribunalul apreciaza ca amenda aplicata condamnatului a fost achitata, pe parcursul procesului penal, fiind incidente dispozitiile art. 586 alin.6 C.p.p. in sensul ca, in cazul achitarii amenzii, sesizarea va fi respinsa ca neintemeiata.
In aceste conditii, se va admite contestatia formulata de condamnatul P. I., impotriva INCHEIERII din data de 6.02.2015 a Judecatoriei Constanta, pronuntata in dosarul nr._ .
Va desfiinta incheierea penala pronuntata si rejudecatnd dispune:
In baza art.586 alin.6 C.p.p. va respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de Biroul Executari penale al Judecatoriei Constanta.
Va constata ca persoana condamnata P. I., a achitat amenda pe parcursul solutionarii cauzei.
Inlatura din hotararea pronuntata dispozitiile contrare ce privesc inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea si mentine celelalte dispozitii ce nu contravin prezentei.
In baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 425/1 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p. raportat la art. 586 alin.6 C.p.p. si art.597 C.p.p. admite contestatia formulata de condamnatul P. I., impotriva INCHEIERII din data de 6.02.2015 a Judecatoriei Constanta, pronuntata in dosarul nr._ .
Desfiinteza incheierea penala pronuntata si rejudecatnd dispune:
In baza art.586 alin.6 C.p.p. respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de Biroul Executari penale al Judecatoriei Constanta.
Constata ca persoana condamnata P. I., a achitat amenda pe parcursul solutionarii cauzei.
Inlatura din hotararea pronuntata dispozitiile contrare ce privesc inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea si mentine celelalte dispozitii ce nu contravin prezentei.
In baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
In baza art. 272 C.p.p. dispune avansarea din fondurile M.J. in favoarea Baroului Constanta a sumei de 100 lei, pentru doamna avocat P. A..
Definitivă.
Pronunțată în sedinta publica, astăzi, 28.04.2015.
P., GREFIER,
A. A. C. C.
Tehnored. jud.A.A./ 4 ex./29.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 89/2015.... | Omorul calificat. Art.189 NCP. Sentința nr. 159/2015.... → |
|---|








