Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 127/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 127/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

-SENTINTA PENALĂ NR.127

Ședința publică de la 07.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – I. R.

GREFIER – C. B.

-cu participare PROCUROR –M. Ț.

Pe rol, pronunțarea asupra cererii formulată de condamnatul P. M. – fiul lui G. si D., născut la data de 27.02.1981, deținut în P. P. Albă, privind redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, care face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Constanta, potrivit disp.art.466 alin.3 cod procedură penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință iar potrivit disp.art.391 alin.1 cod procedură penală completul de judecată a stabilit termen pentru deliberare si pronunțare la data de 07.04.2015, pentru când a pronunțat prezenta sentință.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

La data de 15.01.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea formulată de petentul condamnat P. M. prin care a solicitat redeschiderea procesului penal.

Acesta a motivat că prin sentința penală nr.302/26.07.2011 a Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.1863/30.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism și trafic de persoane.

Deși a fost prezent la toate termenele de judecată de la instanța de fond, a susținut că nu s-a putut prezenta la judecarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, calea de atac fiind exercitată de apărătorul ales desemnat de familia sa, însă în lipsa împuternicirii sale. A mai susținut că nu s-a putut prezenta la judecarea căii de atac a recursului întrucât a fost nevoit să rămână în Spania, unde locuiește fără forme legale, pentru a se îngriji de soția sa bolnavă.

La termenul de judecată din data de 16.03.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, în raport de dispozițiile art.467 alin.1 Cod.proc.pen.

Astfel, potrivit acestor dispoziții legale cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de către persoana judecată în lipsă și se adresează instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă instanță, fie în apel, în funcție de etapa procesuală ce se solicită a fi reluată.

Având în vedere că petentul P. M. a fost judecat și condamnat anterior datei de 01.02.2014, când au intrat în vigoare noul cod penal și noul cod de procedură penală, în condițiile în care acesta a susținut că s-a aflat în imposibilitate de ase prezenta la judecarea cauzei în recurs, se va admite, ca fondată, excepția invocată și în baza art.467 alin.1 Cod.proc.pen. rap. la art.47 alin.1 Cod.proc.pen. și art.50 Cod.proc.pen. va declina competența materială de soluționare a dosarului penal nr._, având ca obiect cerere de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, formulată de petentul condamnat P. M. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.467 alin.1 Cod.proc.pen. rap. la art.47 alin.1 Cod.proc.pen. și art.50 Cod.proc.pen.

Declină competența materială de soluționare a dosarului penal nr._, având ca obiect cerere de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, formulată de petentul condamnat P. M. – fiul lui G. si D., născut la data de 27.02.1981, detinut în P. P. Albă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 07 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. R. C. B.

Red. Hot. Jud. I.R.

28.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 127/2015. Tribunalul CONSTANŢA