Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 168/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-04-2015
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.168
Ședința publică din data de 30 aprilie 2015
PREȘEDINTE – M. L. T.
GREFIER – A.-M. G.
PROCUROR D.I.I.C.O.T. – M. Ț.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul N. C. A. (fiul lui A. și C., născut la 10.10.1986 în București, domiciliat în C., ., ., .,_ _) trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003, cu aplic.art.5 din C.P.;
- deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art.25 din Lg.365/2002, cu aplic.art.5 din C.P.;
- deținerea, fără drept, de programe, coduri de acces sau date informatice, în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prev. în art.42-45 din Legea 161/2003, prev. de art.46 al.2 din Legea 161/2003, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P.;
- falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art.24 al. 2 din Legea 365/2002, cu aplic.art.5 C.P., efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.27 al.l din Lg.365/2002, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P. și acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, în scopul obținerii de date informatice, prev. de art.42 al.1,2 și 3 din Legea 161/2003, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P., toate cu aplic. art.33 lit.b din C.P. (din 1969);
- toate cu aplic.art.33 lit.a C.P. (din 1969).
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.04.2015 și ulterior la 24.04.2015, respectiv 30.04.2015 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea soluție.
TRIBUNALUL
Asupra sesizării de față:
Prin rechizitoriul 732 D/P/2013 din 7 octombrie 2014 al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului N. C. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003, cu aplic.art.5 din C.P.; deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art.25 din Lg.365/2002, cu aplic.art.5 din C.P.;deținerea, fără drept, de programe, coduri de acces sau date informatice, în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prev. în art.42-45 din Legea 161/2003, prev. de art.46 al.2 din Legea 161/2003, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P.; falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art.24 al. 2 din Legea 365/2002, cu aplic.art.5 C.P., efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.27 al.l din Lg.365/2002, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P. și acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, în scopul obținerii de date informatice, prev. de art.42 al.1,2 și 3 din Legea 161/2003, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P., toate cu aplic. art.33 lit.b din C.P. (din 1969); toate cu aplic.art.33 lit.a C.P. (din 1969)
La termenul de judecată din 19 decembrie 2014, inculpatul N. C. A. a declarat că dorește să se prevaleze de procedura simplificată, recunoaște în totalitate acuzațiile aduse prin actul de inculpare și dorește să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Având în vedere că cererea este admisibilă, se constată existența următoarei situații de fapt reținută în rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr.206 D/P/2009 din 20.12.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G. A.-C., B. I., B. C.-A., B. G.-L., F. M.-C., P. R., T. M. I., P. R. DORMIDONT și R. G., precum și disjungerea față de N. C. A., deoarece nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală cum era obligatoriu, acesta fiind plecat din țară, din data de 12.09.2013, cu contract de muncă pe o navă, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în cursul anului 2008, atât organele de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C., cât și Banca Transilvania S.A. și R. B. S.A. s-au sesizat cu privire la montarea de dispozitive artizanale destinate copierii datelor înscrise pe benzile magnetice ale cardurilor bancare (denumite în limbajul infractorilor ce comit acest gen de infracțiuni – „skimmere” ori „guri de bancomat”) și pentru filmarea codurilor PIN, la mai multe ATM-uri ale acestor unități bancare din mun.C..
Atât sesizările, cât și verificările efectuate au pus în evidență faptul că pe raza Municipiului C. un grup de tineri, identificați ulterior în persoana inculpaților T. M. I., P. R. DORMIDONT și F. M. C. s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice și comerțului electronic, pentru a obține direct și indirect importante beneficii materiale. În fapt, inculpații s-au hotărât ca împreună să monteze dispozitive artizanale la diferite ATM-uri din mun.C. pentru obținerea datelor cardurilor bancare, pe care apoi să le contrafacă și să le folosească pentru retragerea sumelor de bani existente pe acestea și astfel să obțină importante beneficii materiale.
Din probele administate s-a stabilit că, pe parcursul anului 2009, inculpații N. C. A., G. A. C., B. C. A., B. I. și B. G. L. au aderat la grupul infracțional organizat, constituit inițial de inculpații T. M. I., P. R. DORMIDONT și F. M. C., în scopul comiterii infracțiunilor contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice și comerțului electronic, pentru a obține direct și indirect importante beneficii materiale. Aceștia și-au extins activitatea infracțională pe raza Municipiilor București și Cluj - N.. De altfel, inculpatul N. C. A. împreună cu G. A. C., B. C. A., B. I. erau specializați în comiterea de infracțiuni informatice, cunoscând foarte bine ce trebuie să facă pentru obținerea datelor confidențiale ale cardurilor bancare cu ajutorul cărora să efectueze operațiunile frauduloase și să intre în posesia sumelor de bani.
Trebiue precizat că anterior comiterii infracțiunilor din prezenta cauză, inculpatul N. C. A. a mai săvârșit astfel de fapte, împrejurări în care a „învățat” cum să monteze dispozitive artizanale la bancomate și să efectueze operațiuni financiare frauduloase,cunoscându-i pe ceilalți inculpați. Astfel, în perioada august 2006 – mai 2009, inculpatul N. C. A. a deținut carduri bancare falsificate, pe care le-a pus în circulație, înmânându-le altor persoane ori le-a folosit pentru a retrage bani de la diferite ATM-uri și a montat dispozitive artizanale pentru copierea datelor de pe banda magnetică a cardurilor bancare și pentru filmarea codurilor PIN la bancomatele Băncii Transilvania S.A. din Mun. Sibiu și ale CEC B. din Mun. C.. Pentru aceste infracțiuni, inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriile nr. nr.88 D/P/2006 din 17.05.2011 al Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, nr.40 D/P/2008 din 22.10.2010 al Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu și nr.234 D/P/2009 din 19.04.2012 al Serviciului Teritorial C. din cadrul Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,finnd condamnat definitiv, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia.
De altfel, cu ocazia audierii, inculpatul N. C. A. a declarat că îi cunoaște pe ceilalți inculpați de mai mulți ani și împreună au comis infracțiunile reținute în sarcina lui.
I. Prin plângerea numărul 4625 din 21.09.2009 R. B. S.A. București a reclamat că la datele de 05.09.2009, 06.09.2009 și 07.09.2009 persoane necunoscute au instalat dispozitive artizanale la ATM-ul RZBN 0248, Agenția Mărăști din Cluj N., ..2, Jud.Cluj. Ulterior, cardurile copiate au fost contrafăcute, iar clonele au fost folosite la efectuarea de retrageri frauduloase de la ATM-uri din localitățile Țăndărei și Slobozia.
R. B. S.A. București a precizat în plângere ca a fost prejudiciată cu suma de 43.000 lei, cu care s-a constituit parte civilă.
Împreună cu plângerea formulată, R. B. S.A. București a pus la dispoziție jurnalele ATM-lui nr.0248 din 05.09.2009, 06.09.2009 și 07.09.2009, în perioada cât au fost montate dispozitivele artizanale, precum și imaginile cu persoanele care au montat și ridicat aceste dispozitive.
În cauză au fost vizionate imaginile mai sus menționate, constatându-se că la data de 05.09.2009, la ATM-ul RZBN 0248, Agenția Mărăști din Cluj N., ..2, Jud.Cluj vin două persoane, dintre care una îmbrăcată cu pantaloni scurți de culoare închisă, cu trei dungi de culoare albă pe exterior, având pe cap o șapcă de culoare închisă. Această persoană a fost identificată ca fiind inculpatul B. I., care era însoțit de inculpatul G. A. C., ce era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare neagră, bluză de trening de culoare închisă, pe cap șapcă și ochelari de soare. Inculpații G. A. C. și B. I. au montat pe fanta de introducere a cardului în bancomat un dispozitiv artizanal de copiere a datelor înscrise pe banda magnetică a cardurilor.
La scurt timp, la același bancomat au venit inculpații N. C. A. și B. C. A.. Inculpatul N. C. A. era îmbrăcat cu un tricou de culoare albă, pe cap purta o șapcă, pantaloni scurți de culoare închisă, iar pe umăr poartă o geantă, iar inculpatul B. C. A. avea pe cap o șapcă de culoare albă, cu inscrisuri de culoare neagră și era îmbrăcat cu tricou de culoare neagră. Aceștia au montat la ATM bagheta ce conține camera destinată filmării codurilor PIN, tastate de utilizatori. După o perioadă, inculpa N. C. A. și B. C. A. au revenit la același bancomat și au ridicat dsipozitivele artizanale.
În același mod, la data de 06.09.2009, inculpații N. C. A. și B. C. A. au montat dispozitivele artizanale la ATM-ul RZBN 0248, Agenția Mărăști din Cluj N., ..2, Jud.Cluj. După aproximativ 3 ore de la montarea lor, inculpatul B. I. a venit și le-a ridicat.
La data de 07.09.2009 inculpatul N. C. A., împreună cu G. A. C., B. I., B. C. A. au montat din nou dispozitivele artizanale la același bancomat.
În urma vizionării înregistrărilor video puse la dispoziție de R. B. S.A., respectiv de la Agenția M. B. din Slobozia, unde se afla ATM-ul RZBN 0113 și Agenția Meme Serv din Slobozia, unde era situat ATM-ul RZBN 0551 s-a constatat că la data de 10.09.2009 inculpatul N. C. A. a efectuat următoarele operațiuni frauduloase cu cardurile contrafăcute, ale căror date au fost copiate în perioada 05.09._09 de la ATM-ul RZBN 0248, aflat la Agenția Mărăști Cluj N. al R. B., când, împreună cu inculpații mai sus menționați, a montat și ridicat dispozitive artizanale:
- de pe cardul numărul_ 6220 a retras suma de 1.900 lei;
- de pe cardul numărul_ 8672 a retras sumele de 2.000 lei și 470 lei și a încearcat să retragă suma de 2.400 lei, însă nu a reușit, mesajul fiind „suma invalidă”;
- a interogat soldul cardurilor_ 3653,_ 1296,_ 8238,_ 3438,_ 3901,_ 4923,_ 5344,_ 1355,_ 3221,_ 6533,_ 9923,_ 5347,_ 1296,_ 4624,_ 8908,_ 2348;
- a încercat să retragă sumele de 30 lei și 30 lei de pe cardul_ 1296 și suma de 1.000 lei de pe cardul_ 3438;
- a retras suma de 750 lei de pe cardul_ 1355;
- a retras suma de 2.000 lei de pe cardul_ 9923;
- a retras sumele de 2.000 lei și 800 lei de pe cardul_ 2348.
II. La data de 16.09.2009 persoana vătămată V. M. V. a sesizat printr-o plângere organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj N., prin care reclama că la datele de 10.09.2009 și 11.09.2009, persoane necunoscute i-au retras, în mod fraudulos, suma de 6.000 lei de pe cardul nr._ 3183, emis de Banca Comercială Română S.A.
În cursul cercetărilor a rezultat că datele cardului persoanei vătămate V. M. V. au fost copiate la ATM-ul nr.701 al Băncii Comerciale Române S.A. din Cluj N., în perioada 05.09.2009 – 09.09.2009, când au fost montate dispozitive artizanale, aspect comunicat de unitatea bancară mai sus menționată prin adresa nr.DJ_ din 22.09.2009.
De asemenea, s-a constatat că după ce au fost copiate datele cardului, acesta a fost contrafăcut și folosit la data de 10.09.2009 la ATM-ul nr.399 al Băncii Comerciale Române S.A. pentru retragerea sumei de 3.000 lei, precum și la data de 11.09.2009, la ATM-ul RZBN 0551 al R. B. S.A., situat în mun.Slobozia, Jud.Ialomița, pentru retragerea frauduloasă a sumei de 3.000 lei.
În urma vizionării înregistrărilor video puse la dispoziție de R. B. S.A. de la ATM-ul RZBN 0551, situat la Agenția Meme Serv din Slobozia, s-a constatat că la data de 11.09.2009 inculpatul N. C. A. a retras sumele de 2.000 lei și 1.000 lei, folosind cardul falsificat nr._ 3183, aparținând persoanei vătămate V. M. V..
În cursul cercetărilor, inculpatul N. C. A. a recunoscut infracțiunile comise, având o atitudine sinceră pe tot parcursul urmării penale. În prezent, acesta își câștigă mijloacele de existență în mod licit.
La stabilirea situației de fapt menționate, Ministerul Public a avut în vedere următoarele probe: plângerea nr.4625 din 21.09.2009 formulată de R. B. S.A. București, împreună cu înscrisurile atașate și suporturile optice conținând înregistrările video de la ATM-urile unde s-au montat dispozitive artizanale și s-au efectuat operațiunile financiare frauduloase; plângerea persoanei vătămate V. M. V. și înscrisurile atașate; adresa nr.DJ_ din 22.09.2009 a Băncii Comerciale Române S.A. și înscrisurile atașate; adresa nr.2157/08.10.2009 a R. B. S.A. București, împreună cu înscrisurile anexate și un CD cu înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere de la ATM-ul RZBN 0551, situat în Mun.Slobozia, Jud.Ialomița din data de 11.09.2009; procesele verbale întocmite de organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C., cu ocazia vizionării înregistrărilor video din momentul montării dispozitvelor artizanale și efectuării operațiunilor financiare frauduloase; toate coroborate cu declarațiile inculpatului.
ÎN D.:
Fapta inculpatului N. C. A., care pe parcursul anului 2009, împreună cu B. C. A., G. A. C., B. I. și B. G. L. a aderat la grupul infracțional organizat constituit de F. M. C., P. R. DORMIDONT și T. M. I., în scopul comiterii infracțiunilor contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice și comerțului electronic, pentru a obține direct și indirect importante beneficii materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea 39/2003, cu aplic.art.5 din C.P.
Fapta inculpatului N. C. A., care în cursul lunii septembrie 2009 a deținut dispozitive hardware, respectiv dispozitive pentru copierea datelor de pe banda magnetică a cardurilor bancare și pentru filmarea codurilor PIN, cu scopul de a le utiliza în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art.25 din Lg.365/2002, cu aplic.art.5 din C.P.
Fapta inculpatului N. C. A., care în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada 05.09.2009 – 07.09.2009, împreună cu inculpații G. A. C., B. C. A. și B. I. a montat dispozitive artizanale de citire a benzii magnetice a cardurilor bancare autentice și de filmare a codurilor PIN aferente acestora la ATM-ul R. B., Agenția Mărăști din Cluj N., jud. Cluj, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținerea, fără drept, de programe, coduri de acces sau date informatice, în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prev. în art.42-45 din Legea 161/2003, prev. de art.46 al.2 din Legea 161/2003, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P.
Faptele inculpatului N. C. A., care la data de 10.09.2009 a deținut cardurile contrafăcute nr._ 6220,_ 8672,_,_ 1296,_ 8238,_ 3438,_ 3901,_ 4923,_ 5344,_ 1355,_ 3221,_ 6533,_ 9923,_ 5347,_ 1296,_ 4624,_ 8908,_ 2348 și_ 3183, în vederea punerii în circulație, scop atins la data de 10.09.2009 când a retras suma de 1900 lei de pe cardul numărul_ 6220, a retras sumele de 2000 lei și 470 lei și a încercat să retragă suma de 2.400 lei de pe cardul numărul_ 8672, a încercat să retragă sumele de 30 lei și 30 lei de pe cardul_ 1296 și suma de 1000 lei de pe cardul_ 3438, a retras suma de 750 lei de pe cardul_ 1355, a retras suma de 2000 lei de pe cardul_ 9923 și a retras sumele de 2000 lei și 800 lei de pe cardul_ 2348 și la data de 11.09.2009 când a retras sumele de 2.000 lei și 1.000 lei de pe cardul nr._ 3183, modalitate în care s-a accesat ilegal un sistem informatic, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de art.24 al. 2 din Legea 365/2002, cu aplic.art.5 C.P., efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.27 al.l din Lg.365/2002, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P. și acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, în scopul obținerii de date informatice, prev. de art.42 al.1,2 și 3 din Legea 161/2003, cu aplic.art.41 al.2 C.P. (din 1969) și art.5 din C.P., toate cu aplic. art.33 lit.b din C.P. (din 1969) toate cu aplic.art.33 lit.a C.P. (din 1969)
Potrivit art. 5 Cod penal: In cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
La alegerea legii mai favorabile, instanța are în vedere în principal numărul infracțiunilor cercetate, raportat la dispozițiile art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal 1969 comparativ cu dispozițiile art.38, 39 lit. b Cod penal actual, respective modificările de pedeapsă suferite de textile de lege aplicabile infracțiunilor constatate în prezentul dosar, rezultând că legea mai favorabilă este cea anterioară.
Potrivit art. 7 din legea 39/2003, Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivitart. 24: din legea 365/2002 Falsificarea instrumentelor de plată electronică
(1)Falsificarea unui instrument de plată electronică se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(2)Cu aceeași pedeapsă se sancționează punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deținerea lor în vederea punerii în circulație.
Potrivit art. 25 din legea 365/2002 Deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică: Fabricarea ori deținerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art.27 al.l din Lg.365/2002 Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos: (1)Efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 12 ani.
Potrivit de art.42 alin.1,2,3 din Legea 161/2003,
(1)Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(3)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
Potrivit art. 46 alin. 2 din legea 161 /2003: 1)Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 6 ani (…)(2)Cu aceeași pedeapsă se sancționează și deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute la alin. (1) în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 42-45.
La alegerea și individualizarea sancțiunilor instanța are în vedere criteteriile prevăzute de art. 72 Cod penal 1969 ,privind: natura și gravitatea infracțiunilor cercetate ; pericolul social concret pe care inculpatul îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite de normele penale încălcate, caracterizat de elementele de fapt, circumstanțele reale ale cauzei ( numărul mare de fapte ;caracterul continuat al activităților infracționale ; acțiunile inculpatului care sunt coroborate cu cele ale altor participanți, acționând organizat, prin acte de susținere reciprocă ; zona geografică extinsă în care inculpatul a acționat, depunând un efort tocmai din dorința de a împiedica anchetatorii să restrângă cercetarea la persoana sa ); urmarea produsă constând în prejudiciul produs constân în sumele de 9.920 lei, respectiv 3000 lei; relațiile sociale cărora le-a adus atingere, de natură patrimonială și care privesc încrederea colectivității în instrumentele financiare și bancomatele folosite pentru extragerea sumelor, siguranța economiilor populației păstrate în bănci.
Totodată sunt evaluate datele ce caracterizează persoana inculpatului N. C. A., inculpatul fiind născut la 10.10.1986 în București, studii superioare, muncitor la . C., necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului N. C. A. rezultă că este cunoscut cu antecedente penale. Astfel, prin sentința penală nr.591 din 10.06.2010, pronunțată în dosarul nr._/211/2010 al Judecătoriei Cluj N., rămasă definitivă prin decizia penală nr.512/2011 a Curții de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
De asemenea, prin sentința penală nr.101/19.05.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sibiu inculpatul a fost condamnat la pedeapsa finală de 3 ani și 5 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, rămasă definitivă la data de 21.06.2011, prin neapelare.
Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani, executată în condițiile disp.art.861 și art.862 din C.P., pe un termen de încercare de 8 ani.
Se constată perseverență și specializarea infracțională în comiterea aceluiași gen de infracțiuni.
La stabilirea cuantumului infracțiunilor cercetate va ține cont și de dispozițiile art. 320/1 Cod proc.pen. și incidența procedurii simplificate la care a recurs inculpatul, cu beneficial reducerii limitelor de pedeapsă.
Constatând starea de concurs de infracțiuni, va face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, stabilind rezultanta în funcție de pedeapsa cea mai grea aplicată în cauză.
Urmează ca inculpatul N. C. A. să execute pedeapsa cea mai grea , 5 ( cinci) ani închisoare și 3 ( trei ) ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 2 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal, va interzice exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 alin. 2 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
Dispune executarea pedepsei în regim de detenție având în vedere caracterul ridicat pe care inculpatul îl prezintă prin faptele comise și prin persoana sa, pentru ordinea publică.
Se constată că prin infracțiunile comise inculpatul a produs, în legătură directă de cauzalitate, un prejudiciu în dauna părților civile Reiffeisen B. Sa București, respectiv V. M. V., prejudicii atestate cu înscrisurile depuse în cursul cercetării judecătorești.
V. M. V. a solicitat și suma de 5000 lei, cu titlul de daune morale . Având în vedere obiectul infracțiunilor comise de inculpat și lipsa oricărei probe în susținerea acestui capăt de cerere, urmează a respinge ca nefondate pretențiile solicitate cu titlul de daune morale.
În baza art. 25, art. 397 Cod proc.pen., va admite în parte acțiunea civilă formulată de Reiffeisen B. Sa București și obligă pe inculpatul N. C. A. la suma de 9920 lei către această parte civilă. Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Va admite în parte acțiunea civilă formulată de V. M. V. și obligă pe inculpatul N. C. A. la suma de 3000 lei către această parte civilă. Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
În baza art.275 alin. 2 Cod proc.pen., va obligă pe inculpatul N. C. A. la suma de 1200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 7 din Legea 39/2003, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 320/1 Cod proc.pen.:
Condamnă pe inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 4 ( patru) ani închisoare și 3 ( trei ) ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 2 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 320/1 Cod proc.pen.:
Condamnă pe inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare.
În baza art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal 1969, art. 320/1 Cod proc.pen. 1969, art. 5 Cod penal:
Condamnă pe inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 1 ( un) an și 2 ( două) luni închisoare.
În baza art. 24 alin. 2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 320/1 Cod proc.pen. 1969, art. 5 Cod penal:
Condamnă pe inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 4 ( patru) ani închisoare și 3 ( trei ) ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 2 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 27 alin.1 din legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal 1969, art. 320/1 Cod proc.pen. 1969, art. 5 Cod penal:
Condamnă pe inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 5 ( cinci) ani închisoare.
În baza art. 42 alin. 1,2,3 din Legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, art. 320/1 Cod proc.pen. 1969, art. 5 Cod penal:
Condamnă pe inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 5 ( cinci) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal:
Contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca în final N. C. A. (fiul lui A. și C., născut la 10.10.1986 în București, domiciliat în C., ., ., .,_ _) să execute pedeapsa mai grea, cea de 5 ( cinci) ani închisoare și 3 ( trei ) ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 2 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal:
Interzice exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 alin. 2 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
Dispune executarea pedepsei în regim de detenție .
În baza art. 25, art. 397 Cod proc.pen.:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de Reiffeisen B. Sa București și obligă pe inculpatul N. C. A. la suma de 9920 lei către această parte civilă. Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de V. M. V. și obligă pe inculpatul N. C. A. la suma de 3000 lei către această parte civilă. Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
În baza art.275 alin. 2 Cod proc.pen.:
Obligă pe inculpatul N. C. A. la suma de 1200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel .
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2015.”
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. L. T. A.-M. G.
Tehnored.hot.jud. M.L.T./19.06.2015/ 4 ex.;
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 172/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 210/2015.... → |
|---|








