Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 555/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 555/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ nr. 555

Ședința publică de la 5 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. L. U. - judecător

Grefier E.-S. Ț.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol, judecarea contestației la executare formulată de condamnata D. M. deținută în Penitenciarul C. .

Cauza este declinată de la Judecătoria Târgu Cărbunești, conform sentinței penale cu nr. 468 din data de 21 mai 2015 pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea condamnată personal și asistată de avocat din oficiu I. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, condamnata arată că nu își însușește contestația la executare, cele învederate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra contestației de față.

Avocat I. S. solicită să se ia act de retragerea contestației la executare, având în vedere cele declarate de condamnată .

Reprezentantul Ministrului Public solicită să se ia act de retragerea contestației la executare .

Având ultimul cuvânt, contestatoarea condamnată solicită să se ia act că nu își însușește contestația la executare .

Dezbaterile fiind închise;

INSTANȚA

Asupra contestației la executare formulată de condamnata D. M. deținută în Penitenciarul C., constată următoarele

La data de 8 aprilie 2015 a fost înregistrată, la nr._, pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești contestația la executare formulată la de condamnata D. M. prin care petenta a arătat că în mandatul de executare a luat un spor de 1 an, spor care nu i-a fost contopit.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 21 mai 2015 contestatoarea condamnată a învederat, în fața Judecătoriei Târgu Cărbunești, că nu a formulat contestație la executare (fila 12).

Prin sentința penală cu nr. 468 din data de 21 mai 2015 Judecătoria Târgu Cărbunești a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulată de condamnata D. M., în favoarea Tribunalului D., reținând în esență că aceasta este instanța competentă, potrivit art. 598 alin. 2 C.p.p. coroborat cu art. 597 alin. 1 C.p.p.

La data de 3 iulie 2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D., la nr._ .

La termenul din 5 august 2015, prezentă în fața instanței, contestatoarea condamnată a declarat că nu a formulat contestația la executare înaintată Judecătoriei Târgu Cărbunești și nu își însușește această cerere .

Analizând cererea formulată, instanța constată, raportat la cele expuse în conținutul acesteia, că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza art. 598 cod procedură penală, cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art. 597 și art. 598 cod procedură penală.

Textul art. 597 alin. 1 cod procedură penală, în arătarea persoanelor ce pot formula o contestație, folosește sintagma " părțile interesate" care însă nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.

Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 598 cod procedură penală se poate face prin analizarea dispozițiilor care reglementează cazurile în care poate fi formulată o astfel de cerere, respectiv o contestație la executare.

Din datele existente la dosar nu ar rezulta că cererea ce face obiectul acestei cauze este formulată de o altă persoană, însă, audiat în mod nemijlocit de către instanță, condamnata a precizat că nu a formulat cererea adresată Judecătoriei Târgu Cărbunești la data de 6 aprilie 2015.

În cauza de față, deși cererea cuprinde numele contestatoarei, datele de stare civilă și unele date referitoare la pedeapsa pe care aceasta o execută, în urma celor prezentate cu ocazia audierii și a celor ce rezultă din actele atașate cererii, se constată că cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată de legea procesual penală să formuleze o asemenea cerere.

Față de cele arătate, va respinge contestația la executare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală și neînsușită de condamnata D. M.,deținută în Penitenciarul C..

În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală și neînsușită de condamnata D. M., fiica lui C. și I., născută la data de 17.04.1973 în . Teleorman ,domiciliată în comuna Sprâncenata, ., CNP_, deținută în Penitenciarul C..

În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 130 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu .

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din 5 august 2015 .

Judecător,

L. L. UdreaGrefier,

E.-S. Ț.

Red jud.L.L.U

Tehnored TES

2 ex/10.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 555/2015. Tribunalul DOLJ