Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 140/2016. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 140/2016 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-02-2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 140

Ședința publică de la 24 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE – V. T.

Grefier – D. M.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. R.

din cadrul Parchetului de pe lângă T. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul S. F., deținut în Penitenciarul Focșani, având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).

Cauza este declinată de la Judecătoria C. potrivit sentinței penale nr. 107 din data de 15 ianuarie 2016 .

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnatul S. F., fiind reprezentat de avocat din oficiu B. Z. R., în substituire pentru apărătorul titular, avocat din oficiu B. A. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1515/2016.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-au primit: adresa nr. V2_/05.02.2016 emisă de Penitenciarul Pelendava, prin care se comunică faptul că deținutul S. F. a fost transferat în data de 04.01.2016 la Penitenciarul Focșani, adresa nr. B3_/17.02.2016 emisă de Penitenciarul Focșani la care este atașată declarația deținutului S. F. din data de 15.02.2016, prin care acesta declară că nu a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, cu termenul de judecată de azi 24.02.2016, și solicită instanței să ia act că acțiunea a fost formulată de o altă persoană, în numele său, fără a avea mandat dat de către deținut sau familia acestuia, solicitând să se constate nulitatea acesteia.

Prin declarația dată la data de 15.02.2016 în fața agentului constatator de la Penitenciarul Focșani acesta dorește să nu fie prezent la proces, solicitând astfel judecarea în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe contestația la executare formulată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației la executare, având în vedere declarația condamnatului în sensul că nu este autorul contestației formulate.

Avocat B. Z. R., apărătorul din oficiu al condamnatei, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a condamnatului.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr._ pe rolul Judecătoriei C. condamnatul S. F. a solicitat pe calea contestației la executare modificarea condamnării în sensul reducerii de pedeapsă.

Prin sentința penală nr. 107 data de 15 ianuarie 2016, Judecătoria C. a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul S. F., în favoarea Tribunalului D., reținându-se în esență că aceasta este instanța competentă potrivit art. 598 cod procedură penală raportat la art. 595 cod procedură penală.

La data de 29 ianuarie 2016 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .

În vederea soluționării prezentei cauze, instanța a dispus citarea condamnatului și efectuarea unei adrese către Baroul D. în vederea delegării unui apărător din oficiu.

Pentru termenul din 24.02.2016 condamnatul a solicitat judecarea în lipsă iar la dosar a fost înaintată declarația dată la 15 02.2016 în fața conducerii locului de detentie prin care precizează că cererea ce formează obiectul prezentului dosar nu îi aparține și nu și-o însușește .

Analizând contestația cererea ce formează obiectul cauzei de față, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. - procedura la instanța de executare, iar rezolvarea contestației la executare care include cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art. art. 597 C.p.p. rap. la art. 598 și 599 C.p.p.

Deși nu există o prevedere expresă cu privire la persoanele care au calitatea de a formula cereri, din interpretarea textului procedural prevăzut de art. 597 alin. 1 C.p.p. care folosește sintagma "părțile interesate" rezultă că aceasta nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.

În aceste condiții, dat fiind cele precizate de către condamnat, instanța reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.

Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.

Având în vedere cele consemnate în declarația dată de persoana condamnată –respectiv faptul că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu și-o însușește, instanța reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

Pe cale de consecință în baza art. 599 NCPP raportat la art. 598 NCPP se va respinge contestația la executare formulată în numele condamnatului S. F. și neânsușită de acesta.

În temeiul art. 275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare din care 130 lei onorariu avocat oficiu vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 599 NCPP rap. la art. 598 NCPP.

Respinge contestația la executare formulată în numele condamnatului S. F., deținut în Penitenciarul Focșani, fiul lui M. și E., născut la data de 01.10.1985 CNP_, și neânsușită de acesta.

În temeiul art. 275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare din care 130 lei onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

V. T. D. M.

Red. Jud. V.T.

Tehnored/ D.M. 04 Martie 2016

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 04.03.2016

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Parchetul de pe lângă T. D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 140/24.02.2016, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 04.03.2016

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 140/24.02.2016, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 04.03.2016

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

S. F., fiul lui M. și E., ns. la data de 01.10.1985

Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 140/24.02.2016, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 140/2016. Tribunalul DOLJ