Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1098/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1098/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-09-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1098

Ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. Ș. I. N.

Grefier Dănuța D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe contestatoarea condamnată P. M. deținută în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea condamnată P. M. asistată de avocat din oficiu P. Jean R..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a primit adresa nr.G2_/12.09.2014 emisă de Penitenciarul de femei Târgșor, prin care se comunică copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.231/18.06.2014 emisă de T. Gorj în dosarul nr._ și a sentinței penale de condamnare nr.203 din 10.04.2014 pronunțată de T. Gorj în dosarul nr._ .

Petenta condamnată P. M. învederează că își retrage contestația la executare, formulată, luându-i-se declarație în acest sens care a fost atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat din oficiu P. Jean R. pentru contestatoarea condamnată P. M., solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatoarei.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestatoarea condamnată P. M. având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față ;

Constată că, la data de 05.09.2014, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D., contestația la executare formulată de petenta condamnată P. M. deținut în Penitenciarul C., arătând că motivul contestației este acela că în cauză după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care urmează să o execute.

Urmare a relațiilor solicitate, Penitenciarul Târgșor a comunicat la dosar adresa nr. G2_/12.09.2014, prin care înaintează copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.231/18.06.2014 emisă de T. Gorj în dosarul nr._ și a sentinței penale de condamnare nr.203 din 10.04.2014 pronunțată de T. Gorj în dosarul nr._ .

În ședința publică din data de 24 septembrie 2014, condamnata P. M. a precizat că înțelege să-și retragă contestație la executare formulată. Declarația acesteia a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Potrivit art. 599 alin. 3 NCPP contestația la executare poate fi retrasă de către condamnat sau de procuror când a fost formulată de acesta.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. XXXIV/2006 în recurs în interesul legii, statuând că „instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, a cererii de revizuire și a contestației la executare, în cazul retragerii acestora, trebuie să ia act de retragerea lor”.

Față de cele mai sus expuse instanța, în baza dis part 599 alin 3 NCPP urmează a lua act de manifestarea de voință exprimată de petenta condamnată în sensul retragerii contestației la executarea pedepsei, iar în baza dispozițiilor 275 alin 2 NCPP petenta condamnată va fi obligată la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.599 alin.3 NCPP

Ia act de retragerea contestației la executare formulata de petenta condamnată P. M., fiica lui ion și A., născută la 18.06.1982 în Bărbătești, jud. Gorj, cu domiciliul în comuna Bărbătești, ., jud. Gorj, CNP_, deținută în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..

În baza art.275 alin.2 NCPP Obligă petenta condamnată la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezinta onorariu avocat oficiu.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Președinte,

V. Ș. I. NițăGrefier,

Dănuța D.

Red.Jud.V.Ș.I.N.

Tehnored. D.D. 29 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1098/2014. Tribunalul DOLJ