Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 252/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 252/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-02-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 252

Ședința publică de la 26 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G. G.

Grefier M. B.

Pe rol, judecarea cauzei penal privind pe condamnatul B. G., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestația la executare (art. 598 c.pr.pen. rap. la art. 23 alin. 8 Legea nr. 255/2012) – aplicarea legii penale mai favorabile.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul B. G. asistat de apărător ales, avocat P. D., care depune delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 1800/2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin adresa nr. N_/PCDJ/11.02.2014, Penitenciarul C. a înaintat, în copie, fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 324/2004 din 06.05.2005 emis de T. V., extras minută d.p. 2653/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 30/A/27.01.2005 a Curții de Apel Pitești și s.p. 254/03.11.2004 a Tribunalului V., după care, la solicitarea instanței, condamnatul B. G. precizează că își menține contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul B. G. - avocat P. D., solicită admiterea contestației pentru ambele motive invocate în cererea formulată, considerând că acesta poate beneficia de legea mai favorabilă și reducerea pedepsei potrivit art. 3201 Cpp din 1969.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea în parte a contestației formulate respectiv reducerea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cp de la 7 ani la 5 ani, după executarea pedepsei principale, care nu se impune a fi redusă.

Contestatorul - condamnat B. G., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la contestația formulată.

Dezbaterile fiind închise,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față,

Prin cererea formulată la data de 04.02.2014 și înregistrată pe rolul instanței la 05.02.2014, sub nr._, condamnatul B. G., deținut în Penitenciarul C., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei de 19 ani închisoare .

În motivarea cererii, a arătat că prin sentința penală menționată a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cp, după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. a cu aplic. art. 75 lit. a.

Petentul a arătat că trebuiau să-i fie aplicate dispoz. art. 320/1 Cpp și totodată, prin . noului Cod Penal, trebuia să îi fie înlăturată lit. i a art. 175.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Urmare a solicitării instanței, prin adresa nr._/PCDJ/11.02.2014, Penitenciarul C. a înaintat, în copie, fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 324/2004 din 06.05.2005 emis de T. V., extras minută d.p. 2653/21.04.2005 a ÎCCJ, decizia nr. 30/A/27.01.2005 a Curții de Apel Pitești și s.p. 254/03.11.2004 a Tribunalului V. .

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 254/03.11.2004 a Tribunalului V., definitivă prin d.p. 2653/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cp, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 alin. 1 - art. 175 alin. 1 lit. a cu aplic. art. 75 lit. a C.pen.

În baza sentinței menționate a fost emis MEPI nr. 324/2004 din 06.05.2005 și executarea pedepsei a început la data de 27.02.2004, iar infracțiunea are corespondent în noul Cod Penal art. 188 alin. 1 rap. la art. 189 alin. 1 lit. a, art. 77 lit. a și art. 66 lit. a și b.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 C. pen., atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Însă, în conformitate cu dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi, iar potrivit art. 6 alin. 6 cod penal, când legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Potrivit dispozițiilor art. 188 - 189 lit. a C.pen. cu aplic. art. 77 lit. a cod penal, omorul se pedepsește cu închisoarea de la 15 ani la 25 ani, iar pentru agravanta prev. de art. 77 lit. a C.pen., maximul special poate fi majorat cu 2 ani, rezultând astfel limite de la 15 la 27 ani, iar pedeapsa aplicată este de 19 ani, astfel că pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

Instanța constată însă că persoana privată de libertate a fost condamnată la 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cp, după executarea pedepsei principale

Conform art. 66 alin. 1 cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la 1 la 5 ani a unuia sau mai multor dintre următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege.

Conform celor expuse anterior, codul penal actual este mai favorabil doar în privința pedepsei complementare, nu și a pedepselor principale, deoarece în cauză se constată că interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cp are corespondent în codul penal actual la art. 66 lit. a, b, d, însă pe o durată maximă de 5 ani.

Pentru aceste considerente, în baza art. 23 din Legea 255/2013 modificată prin O.U.G. 116/2014 rap. la art. 595 C.pr.pen., tribunalul va admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul B. G., în prezent deținut în Penitenciarul C..

De asemenea, reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cp, după executarea pedepsei principale rezultante de 19 de ani închisoare, de la 7 ani la 5 ani și va menține celelalte dispoziții ale s.p. nr. 254/03.11.2004 a Tribunalului V., definitivă prin decizia penală nr. 30/A/27.01.2005 a Curții de Apel Pitești.

Mai mult, va dispune rectificarea mandatului de executare nr. 324/2004 din data de 06.05.2005 emis de T. V. conform prezentei sentințe.

În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 C.pr.pen.

Admite contestația la executare formulată de condamnatul B. G., fiul lui N. și V., născut la data de 21.04.1969, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cp, după executarea pedepsei principale rezultante de 19 de ani închisoare, de la 7 ani la 5 ani.

Menține celelalte dispoziții ale s.p. nr. 254/03.11.2004 a Tribunalului V., definitivă prin decizia penală nr. 30/A/27.01.2005 a Curții de Apel Pitești.

Dispune rectificarea mandatului de executare nr. 324/2004 din data de 06.05.2005 emis de T. V. conform prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2014.

Președinte, Grefier,

D. G. G. M. B.

Red. Jud. D.G.G.

Tehnored. M.B. /19 martie 2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 252/2014. Tribunalul DOLJ