Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 497/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-09-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 497
Ședința publică de la 28 septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N. – judecător
Judecător G. A.
Judecător E. F.
Grefier E.-S. Ț.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații S. C. G., P. V. S., D. R. C., T. I. M. C. și V. M., împotriva încheierii din data de 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați S. C. G., T. I. M. personal și asistați de avocat ales C. M., recurentul inculpat P. V. S. personal și asistat de avocat ales S. P., recurentul inculpat D. R. C. personal și asistat de avocat ales C. C. și recurentul inculpat C. V. M. personal și asistat de avocat ales G. N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Nemaifiind de formulat alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului de față, fiind deschise dezbaterile .
Avocat C. M. pentru recurenții inculpați T. I. M., S. C. a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii pronunțate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurilor arestului preventiv și judecarea inculpaților în stare de libertate .
În susținerea motivelor de recurs apărătorul a învederat că luarea unei măsuri neprivative de libertate, aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu poate fi în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal, având în vedere pe de o parte că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă în acest moment procesual, urmărirea penală a fost finalizată, instanța fiind investită cu rechizitoriu și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor probe, martori sau riscul sustragerii de la judecată
Pe de altă parte, circumstanțele personale ale inculpaților care au avut o conduită bună au colaborat cu organele de cercetare penală, iar anterior punerii în mișcare a acțiunii penale nu au desfășurat alte acte materiale, iar faptul că aceștia au optat pentru aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C.pr.pen., pot oferi garanția desfășurării în bune condiții a procesului penal, față de aceștia urmând a nu se mai administra probe, astfel că nu există nici un pericol de împiedicare a bunei desfășurări a procesului penal în continuare.
Avocat S. P. pentru recurentul inculpatul P. V. S. solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și judecarea inculpatului în stare de libertate prin luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, aceea de a nu părăsi localitatea, în măsură să atingă scopul procesului penal. Are în vedere gradul minim de participare a inculpatului, faptul că a recunoscut și regretat comiterea faptelor, a optat pentru aplicarea față de el a procedurii simplificate prevăzute de art.320 1 C.pr.pen, a colaborat cu organele de urmărire penală oferind date în vederea aflării adevărului .
Avocat C. C. pentru recurentul inculpat D. R. C. a solicitat admiterea recursului,casarea încheierii și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună judecarea în stare de libertate a inculpatului prin luarea măsurii preventive aceea de obligare de a nu părăsi localitatea C..
În susținerea recursului arată că temeiurile avute în vedere la data dispunerii arestului preventiv nu mai subzistă în prezent în raport de faptul că urmărirea penală a fost finalizată, instanța fiind sesizată prin rechizitoriu .
În raport de circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, vârsta, de faptul că nu are antecedente penale, că anterior arestării sale avea un loc de muncă stabil, de circumstanțele reale de comitere a faptelor, de conduita bună de care a dat dovadă recunoscând și regretând faptele comise, durata arestului de 3 luni apreciază că pot constitui argumente pentru judecarea în libertate a inculpatului și buna desfășurare a procesului penal. Se mai apreciază că nu există riscul ca acesta să influențeze în vreun fel desfășurarea în continuare a procesului, singurele probe ce urmează a fi administrate fiind solicitate de acesta pentru a se verifica apărările acestuia.
Avocat G. N. pentru inculpatul C. V. M. solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de instanța de fond și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și judecarea în stare de libertate a inculpatului prin dispunerea unei alte măsuri preventive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsură care poate conduce la desfășurarea în bune condiții a procesului penal, având în vedere că din datele cauzei nu rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau riscul sustragerii de la judecată. Un alt argument, în opinia apărătorului este obligația organelor judiciare de a aduce argumente și motive plauzibile pentru menținerea în detenție a unei persoane, pe o perioadă de timp mai lungă, în conformitate cu cerințele și exigența art. 5 din CEDO .
Procurorul solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. Solicită ca instanța să aibă în vedere pericolul concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților și temerea indusă opiniei publice prin astfel de fapte grave. Atitudinea procesuală a inculpaților pe parcursul urmăririi penale, sau atitudinea ce urmează a o adopta în viitor, nu justifică judecarea în acestora în stare de libertate .
Recurentul inculpat S. C., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă comiterea faptelor, iar cu privire la soluția ce se va pronunța a achiesat la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat P. V. S., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, arătând că dacă va avea această șansă își va dovedi buna conduită.
Recurentul inculpat D. R. C., având ultimul cuvânta achiesat la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat T. I. M., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele, nu are antecedente penale și are un loc de muncă . Cu privire la soluția ce se va pronunța a achiesat la concluziile apărătorului său .
Dezbaterile fiind închise,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 25.09.2012 au fost înregistrate pe rolul Tribunalului D. sub nr._ recursurile declarate de inculpații S. C. G., P. V. S., D. R. C., T. I. M. C. și V. M., împotriva încheierii din data de 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Prin încheierea menționată s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 160 ind. 8a alin.6 C.pr.pen. au fost respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații B. A. G. și P. V. S. Ca neîntemeiate.
În temeiul art. 139 C.pr.pen. au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive și respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații: S. C. G., P. V. S., D. R. C., C. V. M., T. I. M., B. A. G., prin apărătorii aleși, cu obligația de a nu parasi localitatea sau țara fără încuviințarea organului judiciar, formulate, ca neîntemeiate .
În baza art. 300 ind. 2 C.p.p. la art. 160/b C.pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpații: S. C. G., P. V. S., D. R.-C., C. V. M., T. I. M., B. A. – G., ca fiind legală și temeinică.
Pe fondul cauzei, s-a acordat termen la data de 05.10.2012 în vederea citării martorilor din rechizitoriu, pentru citarea inculpaților S. C. G., P. V. S. și T. I. M. în Penitenciarul C., inculpații C. V. M. și D. R. C. în Arestul IPJ D., iar inculpatul B. A. G. în Penitenciarul de Minori și Tineri C., conform art. 177 alin. 6 Cpp. S-a acordat termen în cunoștință părții civile S. B. R. .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ședința publică din data de 21.09.2012 inculpații B. A. G. și P. V. S. prin apărătorii aleși au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
În cererile formulate, inculpații au arătat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 160/2 C.pr.pen. întrucât, pe de o parte limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații nu depășesc 18 ani, iar pe de altă parte nu există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia vor încerca să zădărnicească adevărul prin influențarea unor martori, părți experți . S-a învederat, de asemenea, că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpații sunt arestați din data de 05.07.2012 și respectiv 11.07.2012, iar de la acel moment s-a finalizat urmărirea penală și a fost întocmit rechizitoriul .
În drept, și-au întemeiat cererea pe disp. art. 1601, art. 1602 și urm. C.pr.pen..
Prin încheierea nr.94/05.07.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, s-a dispus, în baza art. 149/1 C.pr.pen. arestarea preventivă a inculpatului P. V. S., pe o perioadă de 29 zile, începând cu 05.07.2012 și până la 02.08.2012, inclusiv.
Prin încheierea nr.100/11.07.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, s-a dispus, în baza art. 149/1 Cpp arestarea preventivă a inculpatului B. A. G. pe o perioadă de 30 zile, începând cu 11.07.2012 și până la 09.08.2012, inclusiv.
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 C.pen. și infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Asupra cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpați instanța a constatat următoarele:
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile care i se impun.
Cu toate că, în mod formal, condițiile legale de admisibilitate a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite s-a apreciat pe de o parte, că aceasta nu trebuie să conducă, în mod automat la admiterea cererilor, instanța apreciind oportunitatea unei asemenea cereri în funcție de circumstanțele cauzei și datele care îi caracterizează pe inculpați, iar pe de altă parte, cererea trebuie analizată în mod coroborat cu temeiurile care au determinat arestarea inculpaților din 05.07.2012 și anume existenta probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Procedând la analizarea temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar, în raport de motivele pentru care inculpații au fost privați de libertate, conform art. 148 lit. f C.pr.pen. și de necesitatea ca scopul acestei măsuri preventive, să fie realizat inclusiv prin intermediul aplicării liberării provizorii, după cum cere imperativ art. 136 alin.2 C.pr.pen. instanța a apreciat că o astfel de cerere este neîntemeiată.
În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice s-a apreciat că acesta se regăsește în cauză, faptele săvârșite, prin gravitatea lor și prin reacția publicului fiind de natură să justifice, cel puțin o perioadă de timp o detenție provizorie.
S-a opinat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă sunt încă de actualitate, pericolul pentru ordinea publică prin lăsarea inculpaților în libertate fiind unul real, derivând din natura faptelor și gravitatea acestora, deși sunt întrunite condițiile formale ale legii referitoare la maximul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost arestați, maxim care nu depășește 18 ani, nu sunt întrunite cerințele de temeinicie ale cererii .
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii formulate trebuie să se țină seama în egală măsură atât de circumstanțele reale ale comiterii faptelor, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului (în acest sens decizia nr.1486/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală).
Instanța de fond a apreciat că atitudinea sinceră manifestată de inculpatul P. V. S. pe parcursul procesului penal, nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia că acordarea liberării sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică
Reținând aceste considerente, instanța de fond în temeiul art. 160 ind. 8a alin. 6 C.pr.pen. a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații B. A. G. și P. V. S. ca neîntemeiate.
Asupra verificării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 7019/P/2012 din 01.08.2012 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații P. V. S., D. R. – C., T. I. M., B. A. G. și C. V. M., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cp și infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a Cp și inculpatul S. C. G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută și pedepsită de art.. 321 alin. 1 Cp și vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1 C.p.și infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a Cp
În fapt, s-a reținut că inculpații S. C. G., P. V. D., P. V. S., D. R. C., T. I. M., B. A. G. și C. V. M. a căror arestare se solicită au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, respectiv că în data de 11.06.2012, în jurul orei 22.30, aflându-se pe . C., inculpații T. I. M., P. V. S., C. V. M., P. V. D., D. R.-C., B. A. G. și S. C. G. au adus injurii, au distrus bunuri, fiind înarmați cu obiecte fabricate sau confecționate pentru lovire, aducând, astfel, atingere bunelor moravuri, împrejurare în care S. C. G. a lovit-o cu o macetă pe partea vătămată, S. B. R., în zona antebrațului mâinii stângi, provocându-i leziuni ce necesită 50-55 zile de îngrijiri medicale - manifestări prin care au adus atingere bunelor moravuri, faptă ce constituie infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Prin încheierea nr. 94/05.07.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, s-a dispus, în baza art. 149/1 Cpp arestarea preventivă a inculpaților P. V. S., D. R.-C., T. I. M. și S. C. G. pe o perioadă de 29 zile, începând cu 05.07.2012 și până la 02.08.2012, inclusiv.
Prin încheierea nr.100/11.07.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, s-a dispus, în baza art. 149/1 C.pr.pen. arestarea preventivă a inculpaților C. V. M. și B. A. G. pe o perioadă de 30 zile, începând cu 11.07.2012 și până la 09.08.2012, inclusiv.
Instanța a reținut că potrivit art. 300/2 C.p.p rap. la art. 160/b, în cursul judecății este obligată să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive, context în care dacă temeiurile care au impus luarea măsurii preventive a inculpatului subzistă, se impune în continuare privarea de libertate.
Menținerea unei măsuri privative de libertate trebuie să îndeplinească, cumulativ trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie incident unul din temeiurile de arestare expres prevăzute în art. 148 C.pen.
Instanța a constatat îndeplinite condițiile menționate reținând că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, P. V. S., D. R. – C., T. I. M., B. A. G. și C. V. M. și S. C. G. .
Astfel, raportat la prevederile art. 149/1 Cpp, art. 143 si art. 148 lit. f C.pr.pen. avute in vedere la data dispunerii măsurii arestului preventiv există date si indicii temeinice, conform prevederilor art. 68/1 C.pr.pen. că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul public concret pentru ordinea publica nu a încetat.
Pentru ca o măsură de reținere sau arestare să fie luată sau menținută trebuie să existe indicii temeinice, in sensul dat de prevederile art. 68/1 C.pr.pen., premisă - prin prisma Convenției - "motive plauzibile" (hotărârile Fox, Campbell și Hartley și Berktay). Noțiunea de "motive plauzibile" este o noțiune autonomă dezvoltată de Curte în mai multe hotărâri. Ea depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
Faptele care au dat naștere la „bănuielile" ce pot constitui condiția arestării, nu trebuie sa fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru fundamentarea unei acuzații, ceea ce se petrece . al procesului penal. Daca la momentul punerii in discuție a măsurii preventive ar exista probe din care sa rezulte in mod cert vinovăția inculpatului, s-ar impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare, iar nu luarea unei masuri preventive.
Din probele administrate până în acest moment procesual - declarația persoanei vătămate S. B. R., procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe fotografii, declarații martori, înregistrare video, planșe foto, înscrisuri rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpații P. V. S., D. R. – C., T. I. M., B. A. G. și C. V. M. și S. C. G. a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cp, pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publica nu trebuie înțeleasa ca o primejdie concreta si imediata, constând in posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, in realitate ea semnifica o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate, in rândul societății civile, generată de rezonanta socială negativă a faptului ca persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșita din comun sunt cercetate in stare de libertate.
Starea de pericol pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective - presupune o rezonanta a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, o anumita stare de insecuritate sociala.
În lipsa unor prevederi legale pericolul pentru ordinea publică poate fi dedus din împrejurările în care au fost comise faptele, natura și gravitatea acestora și circumstanțele personale ale inculpatului.
Curtea Europeană admite ca prin gravitatea lor deosebită si prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioada de timp. In circumstanțe excepționale, acest element poate deci sa fie avut in vedere in lumina prevederilor Conventiei, in tot cazul in măsura in care dreptul intern recunoaște noțiunea de tulburare a ordinii publice, provocate de o infracțiune (cazul Neumeister c. Austriei).
În speță, instanțaa reținut că, pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților rezultă atât din gravitatea faptei pentru care aceștia sunt cercetați –ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune care prin însăși natura sa conduce la crearea unui pericol concret pentru ordinea publică, acest aspect rezultând din impactul negativ pe care îl poate produce în colectivitate, cât și din mijloacele prin care această infracțiune poate fi săvârșită.
În raport de aceste considerente s-a apreciat că s-a produs o rezonanță negativă în rândul colectivității, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
In baza art. 5 par. 3 din Convenție, atunci când decid cu privire la prelungirea sau menținerea arestării preventive, autoritățile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi tara sau orașul ( cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc.
Trebuie demonstrat pe de o parte caracterul necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal, si pe de altă parte caracterul insuficient al altor masuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficienta a scopurilor prevăzute de art. 136 alin 1 Cpp, fata de prezumția de libertate de care se bucura învinuitul sau inculpatul si de caracterul de excepție al măsurii arestării preventive( pct. 3 alin 1 si 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei).
Cerința proporționalității ce decurge din cea a necesitații, presupune existenta unui just echilibru intre măsura privativa de libertate si scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertății persoanei si evitării oricărui arbitrariu in luarea unei masuri atât de grave . In acest scop vor fi avute in vedere gravitatea acuzației penale, inculpații T. I. M., P. V. S., C. V. M., P. V. D., D. R.-C., B. A. G. și S. C. G. au adus injurii, au distrus bunuri, fiind înarmați cu obiecte fabricate sau confecționate pentru lovire, aducând, astfel, atingere bunelor moravuri, împrejurare în care S. C. G. a lovit-o cu o macetă pe partea vătămată, S. B. R., în zona antebrațului mâinii stângi, provocându-i leziuni ce necesită 50-55 zile de îngrijiri medicale - manifestări prin care au adus atingere bunelor moravuri, faptă ce constituie infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe de altă parte instanța a constatat că subzistă și condiția privind pericolul concret al lăsării în libertate a inculpaților pentru ordinea publică și că acesta derivă din natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, din frecvența cu care sunt comise fapte similare, din circumstanțele concrete în care au fost săvârșite infracțiunile, din numărul participanților la săvârșirea infracțiunilor, din urmările faptelor comise și nu în ultimul rând din atitudinea manifestată de inculpați anterior comiterii faptelor sau ulterior cu ocazia efectuării urmării penale.
Lipsa antecedentelor penale sau recunoașterea faptei nu sunt de natură să conducă instanța la o concluzie contrară, acestea fiind împrejurări care urmează a fi avute în vedere de către instanță în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare.
A reținut, totodată, că unii dintre inculpați au negat participarea la săvârșirea faptei (C. V. M., B. A. G. și D. R. C.) și inculpații T. I. M. și B. A. G. sunt cunoscuți cu antecedente penale, față de cei doi fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7/1 din Legea nr.39/2003 și art.25/1 din Legea 365/2003, respectiv art.180 alin.2 C.p.
O măsură numai restrictivă de libertate nu ar fi suficienta pentru atingerea scopului procesului penal, conform art. 136 alin 8 C.pr.pen., întrucât ar crea inculpaților libertatea de mișcare suficienta pentru eventuala continuare a activității infracționale .
In condițiile în care cercetarea judecătoreasca este la început și nu s-a stabilit în mod cert condițiile și împrejurările comiterii faptelor reținute in sarcina inculpaților, atitudinea acestora fata de faptele si urmările acesteia, instanța apreciază că arestarea preventivă este singura măsură preventivă, la acest moment procesual, de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
În plus, durata arestării preventive care a fost luată in privința inculpaților nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din gravitatea faptei, modul si mijloacele de comitere a acesteia.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații P. V. S., D. R. C., T. I. M., C. V. M. și S. C. .
Aceștia au a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii pronunțate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurilor arestului preventiv și judecarea inculpaților în stare de libertate .
În susținerea motivelor de recurs apărătorii inculpaților au învederat că în subsidiar, luarea unei măsuri neprivative de libertate, aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu poate fi în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal, având în vedere pe de o parte că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă în acest moment procesual, urmărirea penală a fost finalizată, instanța fiind investită cu rechizitoriu și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor probe, martori sau riscul sustragerii de la judecată
Pe de altă parte, circumstanțele personale ale inculpaților care au avut o conduită bună au colaborat cu organele de cercetare penală, iar anterior punerii în mișcare a acțiunii penale nu au desfășurat alte acte materiale, au optat pentru aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C.pr.pen., pot oferi garanția desfășurării în bune condiții a procesului penal, față de aceștia urmând a nu se mai administra probe, astfel că nu există nici un pericol de împiedicare a bunei desfășurări a procesului penal în continuare.
În susținerea recursului arată că temeiurile avute în vedere la data dispunerii arestului preventiv nu mai subzistă în prezent în raport de faptul că urmărirea penală a fost finalizată, instanța fiind sesizată prin rechizitoriu .
Analizând recursurile prisma motivelor invocate de apărătorii inculpaților precum și a motivelor ce pot fi invocate din oficiu potrivit art.3856 alin.3 și art.3859alin.3 C.pr.pen., în raport de probele administrate până în prezent în cauza dedusă judecății, având în vedere dispozițiile 3002 C.pr.pen precum și dispozițiile art.1608 și urm. C.pr.pen. Tribunalul constată următoarele:
Din probele administrate până în acest moment procesual atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cp, pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților, acesta derivă din circumstanțele concrete în care acestea au fost săvârșite, din frecvența cu care sunt săvârșite astfel de fapte, precum și din urmările faptelor comise.
În ceea ce-i privește pe inculpații D. R.-C., T. I. M., C. V. M. și S. C. G., Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri subzistă în continuare.
Astfel deși inculpatul S. C. a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, contribuția acestuia la săvârșirea faptelor, gravitatea concretă a faptelor reținute în sarcina acestuia( acesta fiind cel care a lovit cu o sabie pe parte vătămată S. B. R., provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale), sunt de natură a duce la concluzia că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, subzistând în continuare pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării acestuia în libertate.
Inculpații C. V. M. și D. R.-C. nu au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, aspect care coroborat cu faptul că cercetarea judecătorească este încă la început( până în prezent nefiind încă administrată proba cu martori), precum și cu faptul că aceștia au avut o implicare deosebită în conflict justifică concluzia instanței de fond că pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune menținerea arestării preventive a acestora, orice altă măsură preventivă neprivativă de libertate fiind insuficientă pentru realizarea scopurilor prev. de art.136 alin1 C.pr.pen.
În ceea ce-l privește pe inculpatul T. I. M. deși acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, uzând de procedura simplificată prevăzută de dispozițiile art.3201 C.pr.pen., față de implicarea efectivă a acestuia în conflict, de faptul că acesta deși nu are antecedente penale este în prezent cercetat în altă cauză, justifică menținerea arestării preventive a acestuia ca fiind cea mai adecvată în raport de scopul măsurilor preventive, asigurându-se astfel atât prevenția generală cât și specială, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță.
Inculpatul P. V. S. a uzat de procedura simplificată prev. de art.3201C.pr.pen., recunoscând săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Tribunalul apreciază că în funcție de datele din dosar, ținând seama de probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecații, de gravitatea concretă a faptei săvârșite de acesta,de pericolul social concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, limitele de pedeapsă, durata arestului preventiv efectuat până în prezent, de circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, de atitudinea acestuia față de faptă constând în recunoașterea și regretarea comiterii acesteia, că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive s-au schimbat, menținerea acestuia în stare de arest preventiv nu se mai justifică, în stare de arest nu se mai justifică și nu mai poate fi considerată necesară și proporțională cu scopul urmărit, altul decât cel statuat de disp. art. 52 C.p.
Pentru aceste motive Tribunalul va respinge recursurile declarate de inculpații D. R.-C., T. I. M., C. V. M. și S. C. G. și va admite recursul declarat de inculpatul P. V. S. iar în baza art. 145 C.pr.pen. va dispune luarea față de acesta a măsurii de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul C..
Pe durata acestei măsuri inculpatul va fi obligat să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la organul de urmărire penală saula instanța de judecată ori de câte ori este chemat;să se prezinte la Poliția mun. C., desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere stabilit de organul de poliție, sau ori de câte ori va fi chemat; să nu schimbe locuința fără încuviințarea organului care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art. 145 al.2/2 C.p.p va atrage atenția inculpatului ca în caz de încălcare cu rea credința a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive, conform art. 145 alin 3 C.p.p.
Va dispune de îndată punerea în libertate a inculpatului P. V. S., dacă acesta nu este arestat sau reținut în altă cauză.
În baza art.192 alin2 C.pr.pen. va dispune obligă fiecăruia dintre recurenții inculpați D. R.-C., T. I. M., C. V. M. și S. C. G. la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către recurenții inculpați D. R.-C., fiul lui C. și I., născut la data de 26.05.1990, în C., jud. D., domiciliat în C., .. 5, ., ., CNP_, T. I. M., fiul lui N. și M.-D., născut la data de 16.06.1984, în C., jud. D., domiciliat în C., ., ., CNP_, C. V. M., fiul lui M. și A., născut la data de 30.09.1986 în C., domiciliat în C., ., .. 1, ., județul D., CNP_ și S. C. G., fiul lui M. și C., născut la data de 22.01.1984, în C., jud. D., domiciliat în C., ., ., CNP_, ca nefondate .
Admite recursul declarat de inculpatul P. V. S. fiul lui I. și M., născut la data de 30.07.1980, în B., jud. D., domiciliat în C., ., .. 1, ., CNP_ împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria C. în data de 21.09.2012 în dosar nr._ .
Casează în parte încheierea pronunțată de Judecătoria C. în data de 21.09.2012 în dosar nr._, numai cu privire la inculpatul P. V. S..
În baza art. 145 C.pr.pen. dispune luarea față de inculpatul P. V. S. a măsurii de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul C..
Pe durata acestei măsuri inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri:
- să se prezinte la organul de urmărire penală saula instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la Poliția mun. C., desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere stabilit de organul de poliție, sau ori de câte ori va fi chemat;
- să nu schimbe locuința fără încuviințarea organului care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 145 alin. 3 C.pr.pen. privind încălcarea curea –credință a măsurii aplicate.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P. V. S., dacă nu este arestat în altă cauză
Menține celelalte dispoziții ale încheierii pronunțată în data de 21.09.2012 în dosar nr._ cu privire la inculpații D. R.-C., T. I. M., C. V. M. și S. C. G..
Obligă fiecare dintre recurenții inculpați D. R.-C., T. I. M., C. V. M. și S. C. G. la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului .
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 28 septembrie 2012 .
Președinte, Judecător Judecător
M. N. G. A. E. F.
Grefier,
E.-S. Ț.
Red. Jud.G.Alexandroi/Tehnored TES
04 Oct. 2012
| ← Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 500/2012. Tribunalul DOLJ | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
