Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 157/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-09-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 157
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. Ș. I. N.
Judecător A. M. M.
Judecător D. L. G.
Grefier S. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror I. S.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva încheierii de ședință din 10.09.2013, pronunțată de J. C. în dosarul nr._ 13, privind pe inculpatul P. D., deținut în Arestul IPJ D., având ca obiect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat P. D. asistat de avocat ales P. Tentea.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și menținerea stării de arest a inculpatului. Apreciază că, în cauză subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii, faptele pentru care inculpatul este cercetat prezintă un pericol social ridicat, ce rezultă din împrejurările concrete de săvârșire a faptei, de frecvența faptelor, de rezonanța acestora, de persoana inculpatului, de modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv abandonarea părții vătămate, de refuzul inculpatului de a da primul ajutor părții vătămate, relevă un pericol social sporit.
Avocat P. Tentea, pentru intimatul-inculpat P. D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine procesuală sinceră pe toată perioada cercetării, este de acord cu acoperirea prejudiciului, iar lăsarea acestuia în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Mai arată că va solicita judecata conform art. 3201 C.p.p.
Intimatul inculpat P. D., având cuvântul, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din data de 10.09.2013, pronunțată de J. C. în dosarul nr._ 13, în temeiul art. 139 alin 1 Cpp rap. la art. 145 Cpp, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse fata de inculpatul P. D., fiul lui I. și M., născut la data de 23.10.1994 în C., jud. D., domiciliat în ., ., jud. D., CNP_, studii 9 clase, mecanic, în prezent deținut în Arestul IPJ D., cu măsura preventiva a obligării de a nu parasi localitatea Vîrvoru de Jos, jud D., fara încuviințarea instanței de judecata .
În temeiul art. 145 alin 1/1 Cpp a fost obligat inculpatul P. D. ca pe durata măsurii obligației de a nu părăsi localitatea in care locuieste să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat si la toate termenele de judecata ;
- să se prezinte la Postul de Poliție Vîrvoru de Jos, jud,.D., desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a încuviințat măsura ;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
În temeiul art 145 alin 2/2 Cpp a fost obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligației de a nu părăsi localitatea in care locuiește, să respecte următoarele obligații:
-sa nu conducă niciun vehicul;
In temeiul art. 145 al.2/2 C.p.p s-a atras atenția inculpatului P. D. ca in caz de incalcare cu rea credința a obligațiilor care îi revin, se va lua fata de acesta măsura arestării preventive, conform art 145 alin 3 Cpp.
S-a dispus punerea în libertate, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a inculpatului P. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.192/14.08.2013 emis de J. C. în dosar nr._/215/2013, dacă aceasta nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Pe fondul cauzei , pentru termenul de fond stabilit la data de 04.10.2013 s-a dispus citarea inculpatului, a părțile responsabile civilmente, a Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. în vederea întocmirii referatului de evaluare pentru inculpatul minor.
S-a dispus emiterea unei adrese către IPJ D. în vederea înaintării fișei de cazier judiciar a inculpatului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 08.07.2012, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a condus autoturismul marca Opel Calibra cu număr de înmatriculare BH 1398 BM pe D E 79, iar la podul de peste J., din . pe culoarea roșie a semaforului electric și a provocat un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea a doua autoturisme.
La data de 12.08.2013, in jurul orelor 10.45, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a condus auto marca Opel Calibra cu numărul de înmatriculare AB-845-AZ pe bulevardul 1 Mai din C., unde la intersecția cu . în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric.A fost lovit de o ambulanță - care circula regulamentar de pe . . se aflau pacienți însoțiți de personal medical. În urma impactului autoturismul condus de P. D. s-a rotit cu 1800 si a lovit-o pe numita T. A. M. de 13 ani care traversa bulevardul 1 Mai dinspre “Senata” către Liceul de Arta.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ 13 la data de 06.09.2013, orele 14.30 si, având în vedere disp. art. 3001 C.proc.pen. s-a acordat termen la data de 10.09.2013, ora 12.00, pentru verificarea menținerii măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul P. D..
Se constată că prin încheierea nr. 186/14.08.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2013, s-a dispus, în baza art. 136, art.143, art.148 alin.1 lit.f C.p.p. arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu 14.08.2013 și până la 11.09.2013, inclusiv.
In conformitate cu prevederile art 300/1 alin 1 Cpp, dupa inregistrarea dosarului la instanta, in cazurile in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța va verifica legalitatea si temeinicia arestării preventive, iar daca va constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta a mentinut arestarea preventivă.
Dispozițiile alin.2 ale art. 300/1 alin 1 Cpp prevăd: dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
La data sesizarii instantei cu solutionarea fondului cauzei si respectiv la data discutarii mentinerii arestarii preventive a inculpatului P. D., instanta de fond a constatat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data adoptarii masurii privative de libertate.
Scopul luării măsurilor preventive astfel cum este statuat de dispozițiile art.136 C.p.p. este acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului ori inculpatului de la urmărirea penală, judecată și executarea pedepsei.
La analiza subzistenței sau modificării temeiurilor luării măsurii arestării preventive pe parcursul judecății, instanța trebuie să examineze temeiul de arestare incident la acel moment și, de asemenea, dacă există temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri preventive.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată când inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Conditiile prevazute de art 143,148 Cpp necesare luarii masurii arestarii preventive sunt urmatoarele:
- sa se constate existenta unor probe sau indicii temeinice din care sa rezulte ca inculpatul a savarsit o fapta penala;
- pedeapsa prevazuta pentru fapta savarsita sa fie detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 4 ani, conditia nefiind indeplinita in cazul in care legea prevede alternativ si pedeapsa amenzii;
- sa existe vreunul din cazurile prevazute in art. 148;
- punerea in miscare a actiunii penale.
- ascultarea inculpatului in prezenta aparatorului.
- arestarea preventiva trebuie sa fie necesara pentru interesul bunei desfasurari a procesului penal si proportionala cu scopul urmarit prin dispunerea acesteia( art 136 alin 1 si 8 Cpp) .
Dacă primele conditii subzistă, nu mai există în prezent nici un fel de dovezi din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului P. D. ar prezenta vreun pericol real si concret pentru ordinea publică.
In aceste conditii, potrivit art. 139 alin. (1) C.proc.pen., masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Inlocuirea masurii preventive, ca institutie juridica ce opereaza in domeniul masurilor preventive, este posibila tocmai datorita naturii procesului penal, definit ca un complex de acte succesive, cu o desfasurare progresiva, care au drept scop pronuntarea unei solutii juste in legatura cu conflictul de drept supus solutionarii.
Potrivit art. 139 alin. (35), masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una din masurile prevazute de art. 136 alin. (1) lit. b) si c) (obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara).
Astfel Curtea europeană a precizat care este principiul general în această materie în afacerea Wemhoff: “detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă”.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (hotărârea Labita împotriva Italiei). În acest sens s-a pronunțat Curtea și în cauzele Neumeister c. Austria și Stasaitis c. Lituania.
Trebuie spus, în primul rând, că persistența motivelor plauzibile de a crede ca persoana în cauză a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile articolului 5. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate (hotărârile W. împotriva Elveției și Stasaitis împotriva Lituaniei). Curtea va examina deci pertinența celorlalte motive invocate de instanțele naționale. În plus, Curtea va cerceta dacă procedura s-a desfășurat cu o diligență sporită (hotărârile Contrada împotriva Italiei și Barfuss împotriva Republicii Cehe).
În plus, menținerea arestării preventive nu poate anticipa o pedeapsa privativa de libertate; în concluzie, daca nu mai exista un pericol, în special de sustragere, menținerea detenției nu se mai justifica .
Gravitatea faptei penale pentru care inculpatul este cercetat nu poate justifica de una singura menținerea arestării, întrucât acest criteriu va fi avut in vedere la stabilirea si individualizarea sancțiunii de drept penal ce se va aplica.
In baza art 5 par. 3 din Convenție, atunci când decid cu privire la prelungirea sau menținerea arestării preventive, autoritatile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a parasi tara sau orașul ( cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc.
Conform practicii Curții Europene se poate considera o tulburare a ordinii publice imediat după comiterea faptei și că aceasta se risipește cu timpul. Gravitatea deosebită a unei fapte penale creează o reacție publică la săvârșirea acesteia putând suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie pe o perioadă de timp. Această privare de libertate nu poate dura decât bazându-se pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică. În raport de acestea, intervalul de 29 zile de arest preventiv a inculpatului P. D., nu mai justifică temerea pericolului concret pentru ordinea publică prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru desfășurarea normală a procesului fiind suficientă măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzut de art. 136 lit. b) C. proc. P. .
Instanța a apreciat că, în funcție de datele din dosar, temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive s-au schimbat, ținând seama de probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv atitudinea procesuala a inculpatului P. D., pericolul social concret pentru ordinea publică care s-a diminuat cu trecerea timpului.
Potrivit jurisprudenței CEDO, deciziile de prelungire ori menținere a arestului provizoriu trebuie să fie motivate dincolo de o modalitate abstractă unică și stereotipă, ori prin limitarea la prevederile legale aplicabile, prin menționarea criteriilor concrete, a motivelor pentru care inculpatul nu poate fi judecat în stare de libertate.
Analizând garanțiile arătate, conferite de jurisprudența CEDO, s-a apreciat că nu există nici un argument de fapt sau de drept care să releve că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea o stare de insecuritate publică ori alte riscuri pentru buna desfășurare a procesului penal.
În cauză nu mai există date din care să rezulte fără echivoc încercarea sau posibilitatea de influențare a martorilor, inculpatul nemaiavand nicio posibilitate de influentare sau impiedicare a cursului procesului penal.
După o perioadă de arest de 29 de zile, care s-a constituit într-un serios avertisment în reconsiderarea conduitei, fără a exista indicii de influențare a cursului procesului penal, menținerea măsurii arestului preventiv nu se mai justifică si nu mai poate fi considerată necesară și proporțională cu scopul urmărit, altul decât cel statuat de disp art.52 C.p.
Instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul P. D. are vârsta de 19 ani, se află la primul contact cu legea penală, și provine dintr-o familie organizată și fără abateri de la normele de conviețuire socială.
Pentru considerentele expuse, instanta a constatat că de la data luării acestei măsuri preventive s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea ei, iar în baza art.139 alin.1 C.p.p.rap.la art.145 C.p.p., a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul P. D. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, considerând-o ca fiind suficientă prin obligațiile impuse, pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal .
In temeiul art. 139 alin 1 Cpp rap. la art. 145 Cpp a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse fata de inculpatul P. D. cu măsura preventiva a obligării de a nu parasi localitatea Vîrvoru de Jos, jud D., fara încuviințarea instanței de judecata .
In temeiul art. 145 alin 1/1 Cpp a fost obligat inculpatul P. D. ca pe durata măsurii obligației de a nu părăsi localitatea in care locuieste să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat si la toate termenele de judecata ;
- să se prezinte la Postul de Poliție Vîrvoru de Jos, jud,.D., desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a încuviințat măsura ;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
In temeiul art 145 alin 2/2 Cpp a fost obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligației de a nu părăsi localitatea in care locuiește, să respecte următoarele obligații:
-sa nu conducă niciun vehicul;
In temeiul art. 145 al.2/2 C.p.p a atras atenția inculpatului P. D. ca in caz de incalcare cu rea credința a obligațiilor care ii revin, se va lua fata de acesta măsura arestării preventive, conform art 145 alin 3 Cpp.
S-a dispus punerea în libertate, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a inculpatului P. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 192/14.08.2013 emis de J. C. în dosar nr._/215/2013, dacă aceasta nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat în termen legal recurs P. de pe lângă J. C. motivând că hotărârea instanței de fond de înlocuire a măsurii arestului preventiv a inculpatului P. D. cu măsura preventivă de a nu părăsi localitatea este netemeinică,în cauză subzistând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate.
În motivele de recurs se mai arată că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și există indicii temeinice că inculpatul este presupusul autor al faptelor pentru care este cercetat, prezintă un pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă, ci și din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, de urmarea socialmente periculoasă și de relațiile sociale vătămate prin săvârșirea faptei, respectiv dreptul la integritatea fizică a părții vătămate, cât și la relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției și siguranța circulației pe drumurile publice.
Analizând temeinicia și legalitatea încheierii instanța reține că recursul este nefondat, urmand a fi respins pentru următoarele motive:
Potrivit art.139 alin 1 C.p.p. dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au modificat, dispune, prin încheiere, înlocuirea cu altă măsură preventivă, in funcție de împrejurările concrete ale spetei.
Scopul luării măsurilor preventive astfel cum este statuat de dispozițiile art.136 alin.1 C.p.p. este acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului ori inculpatului de la urmărirea penală, judecată și executarea pedepsei ori pentru a înlătura pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, legiuitorul instituind astfel, scopul general al masurilor.
In alin.8 al aceluiasi articol s-a instituit scopul special al fiecarei masuri, fiind necesar a se tine seama de gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii ce caracterizeaza persoana inculpatului.
In spetă, Tribunalul apreciaza ca fiind relevanta recunoasterea inculpatului P. D. in ceea ce priveste analiza examenului de temeinicie a masurii arestarii preventive intrucat acest aspect, coroborat cu vârsta acestuia, finalizarea urmaririi penale si sesizarea instantei de judecata pot constitui criterii de apreciere ce pot fi avute in vedere in luarea deciziei de inlocuire a masurii tine de persoana acestora.
Instanta de contencios european a drepturilor omului, în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Tribunalul constata că instanța de fond a făcut un examen riguros asupra măsurii arestării preventive dispusă în cauză față de inculpatul P. D. sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, ținând cont de stadiul procesual în care se află, evaluarea întemeindu-se pe dispozițiile Codului de procedură penală si a jurisprudentei Curtii Europene a drepturilor omului, în sensul înlocuirii sale, apreciind, ca un corolar, ca odata cu trecerea timpului pericolul pentru ordinea publica s-a estompat, neexistând date din care sa rezulte fara echivoc incercarea inflentarii vreunei părți din proces sau a unui martor.
În consecință, tribunalul consideră că instanța de fond a făcut o corectă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării și în mod just a considerat că se impune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevazuta de art.145 C.pr.pen.
In consecinta, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) cod de procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva încheierii pronunțate la data de 10.09.2013 în dosarul nr._ 13.
În temeiul art. 192 alin 3 cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 15 pct.1 lit.b C.p.p.
Respinge recursul declarat P. de P. de pe lângă J. C. privind pe intimatul-inculpat P. D., fiul lui I. și M., născut la data de 23.10.1994 în C., jud. D., domiciliat în ., ., jud. D., CNP_, împotriva încheierii de ședință din 10.09.2013, pronunțată de J. C. în dosarul nr._, ca nefondat.
În baza art. 192 alin.3 C.p.p.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. Ș. I.-N. A. M. M. D. L. G.
Grefier,
S. B.
Red.jud. V.I.-N.
Tehnored. 2 ex./12.09.2013
S.B.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 85/2013.... → |
|---|
