Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 54/2016. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2016 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 54/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 54
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. F.
Grefier D. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. M.
Pe rol, judecarea cauzei penale, privind pe contestatorul M. P., deținut în Penitenciarul Pelendava împotriva sentinței penale nr. 4326 din data de 20 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat M. P., asistat de avocat din oficiu P. F. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Interpelat de către instanță, contestatorul condamnat M. P. arată că își menține contestația formulată.
Avocat din oficiu P. F. pentru contestatorul condamnat M. P., solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii instanței de fond și pe cale de consecință să se dispună admiterea liberării, având în vedere că acesta a executat fracția prevăzută de lege .
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.
Contestatorul condamnat M. P., având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 4326 din data de 20 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , în baza art. 587 alin.1 C.p.p. s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. P., fiul lui D. și M., născut la data de 28.02.1971,deținut în Penitenciarul Pelendava.
În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 15.01.2016.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
La data 17.11.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, cererea de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 412/2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, formulată de condamnatul M. P..
Petentul a menționat că a executat fracția din pedeapsă prevăzută de lege, mai are trei luni până la executarea în termen a pedepsei, are 8 copiii și probleme de sănătate.
Urmare a relațiilor solicitate de instanță, Penitenciarul Pelendava a comunicat adresa nr. V2_/PPDJ/ 19._, procesul verbal și caracterizarea întocmite de comisie.
Penitenciarul Pelendava prin adresa nr. V2_/PPDJ/ 19._ a comunicat instanței că prin s.p. nr. 3160 din 15.09.2015 Judecătoria C. a respins propunerea de liberare condiționată și a fixat termen de reanalizare după data de 15.01.2016.
Din procesul verbal nr. V237526/03.09.2015 întocmit de Penitenciar se retine că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 851 zile închisoare si a executat până la data de 03.09.2015, un număr de 1056 zile închisoare, din care 20 zile i considerate executate ca urmare a muncii prestate și 19 zile a executat arest preventiv.
Din procesul verbal înaintat de Penitenciar rezultă că petentul condamnat a avut o conduită adecvată pe durata executării pedepsei, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 3 ori, a participat la activități educative, este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța retine ca, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile în raport de art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Astfel, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Executarea fracțiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea înseși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 59 alin 1 Cp.
Liberarea condiționata este o facultate, lăsata la aprecierea instanței de judecata. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului.
Faza de executare a pedepsei este cea în care se pune accent deosebit pe prevenția speciala (reeducarea condamnatului), în celelalte doua faze, cea a individualizării legislative si a individualizării judiciare, punându-se accent cu precădere pe prevenția generala.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța apreciază că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite - prin s.p. 412/2013 a Judecătoriei Dr.T. S. s-au contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat aplicată prin s.p. 450/2010 a Judecătoriei C. și pedeapsa de 2 luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe aplicată prin s.p. 143/2011 a Judecătoriei C., dar și antecedentele penale, petentul dovedind persistență infracțională în săvârșirea de infracțiuni împotriva patrimoniului, instanța apreciază ca timpul executat de condamnat din pedeapsa nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită si alte fapte de natură penală.
Față de cele reținute anterior, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. P., deținut în Penitenciarul Pelendava.
În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 15.01.2016.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul M. P., solicitând, în esență, admiterea cererii de liberare condiționată, având în vedere că acesta a executat fracția prevăzută de lege .
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins propunerea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:
Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).
Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Tribunalul reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni, în baza sentinței penale nr. 412/2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Tribunalul mai reține că la analiza unei cereri de liberare condiționată executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care la fond a avut în vedere gravitatea faptei și antecedentele penale ale condamnatului, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.
De asemenea, chiar dacă petentul a avut o conduită adecvată pe durata executării pedepsei, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 3 ori, și a participat la activități educative, totuși având în vedere antecedentele penale și gravitatea infracțiunii comise, tribunalul apreciază că executarea în continuare a pedepsei în regim de detenție reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, a săvârșirii altor infracțiuni.
Tribunalul apreciază că în acest caz în mod just a apreciat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins propunerea de liberare condiționată.
Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege, astfel încât în baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. P., împotriva sentinței penale nr. 4326 din data de 20 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria C., urmând a fi obligat contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală .
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. P., fiul lui D. și M., născut la data de 28.02.1971, deținut în prezent în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 4326 din data de 20 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria C..
Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de 18 ianuarie 2016.
Președinte,
E. F.
Grefier,
D. M.
Red. E.F.
Tehnored/D.M. 29 Ianuarie 2016
Red.Fond S.C.M.
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR Nr._
Emisă:18.01.2016
C Ă T R E,
PENITENCIARUL PELENDAVA C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 54 din data de 18.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ ,s-a dispus:
În baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală .
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. P., fiul lui D. și M., născut la data de 28.02.1971 împotriva sentinței penale nr. 4326 din data de 20 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria C..
Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de 18 ianuarie 2016.
Președinte,
E. FloreaGrefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 29.01.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 54/18.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. ._
Președinte,
SS E. F. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 29.01.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 54/18.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. ._
Președinte,
SS E. F. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 29.01.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
M. P., fiul lui D. și M., născut la data de 28.02.1971,
Deținut în Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 54/18.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. ._
Președinte,
SS E. F. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
| ← Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 43/2016. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 6/2012.... → |
|---|








