Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 342/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. Ș. I. N.
Grefier A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror M. B.
Pe rol, judecarea contestației formulată de petentul cererii de liberare condiționata formulata de petentul condamnat P. M. D., împotriva sentinței penale nr. 566/12.02.2015 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat Razelm C., pentru petentul condamnat P. M. D., care lipsește.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că petentul condamna a fost liberat condiționat la data 25.02.2015.
Față de cele învederate, avocat Razelm C., pentru petentul condamnat P. M. D. solicită instanței să constate că prezenta cauză a rămas fără obiect.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, solicită instanței să constate că prezenta cauză a rămas fără obiect.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința penală cu nr. 566/12.02.2015 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu nr._, s-a respins cererea de liberarea condiționată formulata de petentul P. M. D., s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiționata după data de 16.07.2015 și a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 150 lei, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.01.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._, cererea formulată de petentul condamnat P. M. D., privind liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În motivarea cererii, petentul condamnat a precizat ca a executat fracția prevăzuta de lege, a avut un comportament corespunzător în timpul executării pedepsei, a participat la toate activitățile socio-educative la care a fost selecționat si nu are antecedente penale.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul Pelendava C., cu solicitarea de a comunica dacă petentul condamnat a fost discutat în Comisia de Liberări Condiționate, iar în caz afirmativ să înainteze procesul verbal întocmit cu acea ocazie, precum si o caracterizare a petentului condamnat, relațiile solicitate fiind înaintate cu adresa nr. V2_/21.01.2015, anexat căreia a fost anexat procesul verbal nr. V2_/30.12.2014 si caracterizarea condamnatului.
Prin adresa nr. V2_/21.01.2015, Penitenciarul Pelendava C. a comunicat faptul că petentul condamnat P. M. D. a fost analizat în cadrul comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate în data de 25.09.2014, comisia hotărând sa fie reanalizat după data de 24.12.2014. La data de 30.12.2014 petentul a fost reanalizat în cadrul comisiei pentru liberare condiționata, aceasta considerând ca poate fi liberat condiționat. Prin s.p. nr. 96/16.01.2015 pronunțata în dos. nr._ , J. C. a respins propunerea comisiei privind liberarea condiționată a petentului condamnat si a fixat termen de reînnoire a cererii dupa data de 16.07.2015.
Din cuprinsul procesului verbal nr. V2_/30.12.2014, s-a reținut ca petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin s.p. nr. 551/2011 a Tribunalului D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea 39/2003.
În urma relațiilor comunicate de către Penitenciarul Pelendava C. prin adresa nr. V2_/21.01.2015, instanța a reținut ca prin s.p. nr. 96/16.01.2015 pronunțata în dos. nr._ , J. C. a respins propunerea comisiei privind liberarea condiționata a petentului condamnat si a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 16.07.2015.
Această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de liberare condiționată și soluția fixării termenului de reînnoire conform art. 587 alin. 2 C.p.p.
Instanța de fond a constat că prezenta cerere de liberare condiționată este formulată înainte de termenul de 16.07.2015, termen fixat în mod definitiv prin s.p. nr. 96/16.01.2015 pronunțată de J. C., astfel s-a admis excepția prematurității cererii de liberare condiționată, petentul având dreptul de promova o asemenea acțiune numai după termenul de 16.07.2015 fixat în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, de către instanța de judecată, astfel încât exercitarea prezentei acțiuni presupune o declanșare prematură a acțiunii, o noua cerere de liberare condiționată corespunzătoare trebuind a fi formulată numai după data de 16.07.2015.
De asemenea, a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul P. M., solicitând să i se admită cererea de liberare condiționată.
Analizând actele și lucrările efectuate la dosarul cauzei, Tribunalul constată că potrivit celor comunicate de Penitenciarul Pelendava, inculpatul a fost liberat condiționat la data de 25.02.2015, prin decizia penală cu nr. 221/2015 a Tribunalului D..
Având în vedere cele comunicate, instanța constată că prezenta cauză a rămas fără obiect, motiv pentru care, în baza art. 425/1 al.7 pct.2 lit.a NCPP, va admite contestația formulată de condamnatul P. M. D., împotriva sentinței penale nr. 566/12.02.2015 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu nr._ .
Va desființa sentința penală nr. 566/12.02.2015 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu nr._ și rejudecând, va respinge lipsită de obiect cererea de liberare condiționată.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425/1 al.7 pct.2 lit.a NCPP:
Admite contestația formulată de condamnatul P. M. D., fiul lui G. si M., nascut la data de 26 mai 1986, împotriva sentinței penale nr. 566/12.02.2015 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu nr._ .
Desființează sentința penală nr. 566/12.02.2015 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu nr._ și rejudecând,
Respinge lipsită de obiect cererea de liberare condiționată.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.03.2015.
Președinte,
V. Ș. I. N.
Grefier,
A. M. D.
Redact VȘIN
Tehnored A.D. 26 Martie 2015/3ex
Jud fond G Birdău
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 223/2015.... → |
|---|








