Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 355/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 355/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 355

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. G. C.

Grefier – C. A. G.

Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol, judecarea contestației formulată de contestatorul condamnat G. C. T. împotriva sentinței penale cu nr. 661 din data de 19.02.2015 pronunțată de J. C., în dosarul nr._, având ca obiect schimbare măsură educativă a internării (art. 516, 517 Cod procedură penală).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat G. C. T. personal și asistat de avocat ales C. I. în baza împuternicirii avocațiale nr._ aflată la dosar (fila 17).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat ales C. I. pentru contestatorul condamnat G. C. T. depune la dosarul cauzei copie de pe biletul de externare privind pe tatăl condamnatului G. C. T..

Instanța din oficiu pune în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei contestații, având în vedere dispozițiile art. 181 alin. 3 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea Curții de Apel C..

Avocat ales C. I. pentru contestatorul condamnat G. C. T., având cuvântul, arată că este de acord cu cele puse în discuție de către instanță.

Contestatorul condamnat G. C. T., având ultimul cuvânt, arată că este de acord.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL,

Prin s.p. nr. 661 din data de 19.02.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ instanța de fond a respins propunerea de liberare condiționată din centrul de detenție, formulată de Penitenciarul de Minori și Tineri C. privind persoana privată de libertate G. C. T., iar în baza art. 181 alin. 2 din Legea 254/2013 s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 19.07.2015.

În baza art. 275 pct. 4 alin. 3 C.p.p, cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei, au rămas în sarcina statului.

În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut următoarele:

La data 11.02.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței de fond sub numărul_ ,propunerea formulată de Penitenciarul de Minori și Tineri C. privind liberarea condiționată a persoanei lipsită de libertate G. C. T. din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni ,măsură dispusă prin s.p. CD 939/2014 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Prin procesul verbal cu numărul C3_/11.02.2015 întocmit de Penitenciarul de Minori și Tineri C., care însoțește propunerea de liberare condiționată, se retine că persoana privată de libertate G. C. T. se află în executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni ,măsură dispusă prin s.p. CD 939/2014 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat; pentru a putea fi liberată condiționat din măsura educativă privativă de libertate, persoana privată de libertate trebuie sa execute fracția de 1/2 din măsura educativă, adică 821 zile,iar persoana privată de libertate a executat până la data analizării în comisie -11.02.2015 - 838 zile.

Persoana privată de libertate se află la prima analiză în Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale privind materia liberării condiționate, instanța de fond a constatat următoarele:

Potrivit art. 125 alin. 4 din C.p.,în cazul în care, pe durata internării, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea integrării evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune fie înlocuirea internării cu măsura asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit 18 ani fie liberarea din centrul de detenție dacă persoana a împlinit vârsta de 18 ani.

Potrivit art. 125 alin. 5 C.p.,odată cu înlocuirea sau liberarea instanța impune respectarea uneia sau mai multora din obligațiile prev.de art. 121 C.p.,până la împlinirea duratei măsurii internării.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate G. C. T., pe întreaga durată a executării măsurii educative a manifestat interes față de demersul educațional, participând la programe și activități de educație, absolvind 10 clase. A fost recompensat de 5 ori și a fost sancționat o dată cu avertisment.

Raportând criteriile legale sus menționate la situația persoanei private de libertate si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că,deși aceasta a executat fracția de măsură educativă stabilită în mod obligatoriu de lege, nu a îndeplinit celelalte cerințe cerute de art. 125 alin. 4 C.p., pentru a putea beneficia de liberare condiționată, deoarece pe durata executării măsurii educative a avut un comportament oscilant, nedând astfel dovezi temeinice de îndreptare.

Având în vedere aspectele menționate, antecedentele penale ale persoanei private de libertate(deși nu se poate vorbi de stare de recidivă, aceasta are în antecedente mai multe condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu violență, precum tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri etc.) precum și comportamentul oscilant al persoanei private de libertate, s-a reținut că nu există suficiente și serioase indicii de a se constata că măsura educativă a internării în centrul de detenție aplicată persoanei private de libertate si executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărâre, astfel încât se impune continuarea acesteia, și s-a stabilit termen pentru reanalizarea persoanei în comisie după data de 11.03.2015

Față de cele reținute anterior, instanța a respins cererea privind liberarea condiționată formulată de persoana privată de libertate G. C. T., și s-a stabilit termen pentru reiterarea cererii, potrivit art. 181 alin.2 și art. 180 alin.5 din Legea 254/2013, după data de 19.07.2015.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 50 lei, au rămas în sarcina acestuia în temeiul art. 275 pct. 4 alin. 3 C.p.p.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul G. C. T., dosarul cauzei fiind înaintat și înregistrat pe rolul Tribunalului D., la data de 02.03.2015 cu prim termen de judecată la data de 30.03.2015.

Analizând contestația formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor de la dosarul cauzei, tribunalul constată următoarele:

Prin sentința penală nr. CD 939/2014 a Judecătoriei C., inculpatului G. C. T. i-a fostaplicată pedeapsa educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Prin sentința penală nr. 661/19.02.2015 pronunțată de J. C. a fost respinsă propunerea de liberare a numitului G. C. T. din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție.

Dispozițiile art. 180 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cuprind reglementări privind condițiile și procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenție.

Conform art. 181 alin. 1 și 3 din aceiași lege liberarea se dispune de către instanța din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței de executare, hotărârea instanței putând fi atacată cu contestație la instanța din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței care a avut competența să judece apelul hotărârii prin care s-a aplicat măsura educativă.

Față de aceste prevederi legale, tribunalul apreciază că nu are competența materială în a soluționa calea de atac formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus cu privire la liberarea din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție, câtă vreme nu a avut competența de a judeca calea de atac nici la momentul aplicării pedepsei inculpatului minor și, potrivit noilor reglementări, nu are această competență nici la momentul actual.

De asemenea, tribunalul constată că în soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauza nr._/215/2014, cauză similară cu cea de față, Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 202 din data de 17.03.2015 a stabilit competența de soluționare în favoarea Curții de Apel C..

Față de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 47 alin. 1 cod procedură penală, tribunalul va admite excepția privind necompetența materială a Tribunalului D. invocată de instanță din oficiu. În baza art. 50 CPP și art. 181 alin. 3 din Legea nr. 254/2013 tribunalul va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestația împotriva sp nr. 661/19.02.2015 a Judecătoriei C. formulată de persoana condamnată G. C. T., în favoarea Curții de Apel C..

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere la soluționarea contestației de către Curtea de Apel C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art. 47 alin. 1 C.p.p. admite excepția privind necompetența materială a Tribunalului D. invocată de instanță din oficiu.

În baza art. 50 C.p.p. și art. 181 alin. 3 din Legea nr. 254/2013 dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestație împotriva s.p. nr. 661/19.02.2015 a Judecătoriei C. formulată de persoana condamnată G. C. T., fiul lui C. R. și L., născut la data de 05.04.1990, în oraș Târgu J., județ Gorj, CNP –_, cu domiciliul în oraș Târgu J., ., județ Gorj, în prezent în centrul de detenție - PMT C., în favoarea Curții de Apel C..

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere la soluționarea contestației de către Curtea de Apel C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.

Președinte,

C. G. C. Grefier,

C. A. G.

Red.C.G.C./Tehnored C.A.G.

2 ex/21.04.2015

Jud. fond F.M.G.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR NR._

Data 21.04.2015

Către

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Vă înaintăm alăturat dosarul nostru cu nr._ ce conține un număr de…….file, la care se află atașat dosarul cu nr._ al Judecătoriei C. ce conține 30 file având în vedere că prin decizia penală nr. 355 din data de 30 martie 2015 s-a declinat competența de soluționare a contestației formulată de condamnatul G. C. T., persoană privată de libertate și aflată în executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție, în favoarea instanței dumneavoastră..

Președine, Grefier

C. G. C. C. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 355/2015. Tribunalul DOLJ